Cu gandul la Sarbatori…

Stim cu totii ce inseamna Craciunul si noaptea de Anul Nou pentru noi, romanii. Ce reprezinta insa aceste momente pentru quebechezi si cum le sarbatoresc ei? Ce se afla dincolo de vartejul cumparaturilor din aceasta perioada, de schimbul de cadouri, de impodobirea brazilor si de invelirea caselor in ghirlande de lumini colorate? Vom vedea, mai jos, ca diferentele nu sunt mari; poate doar referitor la ora la care se incheie petrecerea, fie ea de Craciun sau de Anul Nou…

Cand eram copil, Revelionul trecea aproape neobservat. Pentru noi, Craciunul era sarbatoarea cea mai importanta, o ocazie sa ne intalnim cu cei din familie. Vremurile acelea au trecut, familia mea este raspandita mai peste tot in Canada si in Statele Unite, asa ca rareori ne intalnim cu totii sau aproape toti la casa mamei, din Florida. Asa ca, de Revelion, dupa cina, eu si prietenul meu, impreuna cu alti amici mergem la barurile de pe Saint-Laurent sau Crescent, unde petrecem pana la miezul noptii. (Joanne)

Cand eram copil, de Revelion nu era nimic special, pentru ca parintii mei nu il sarbatoreau. Cand am devenit adolescenta, aveam o prietena a carei familie serba Noul An, asa ca petreceam cu ei. Petrecerea incepea seara: dansam, jucam tot felul de jocuri de societate, iar la miezul noptii ne spuneam dorintele si mancam tarta cu carne. Acum sarbatoresc tot impreuna cu prietenii: inchiriem un “chalet” sau mergem la casa unuia dintre noi, aducem mancare, bautura si ne distram. La miezul noptii, fiecare are un gand bun pentru el, familie sau iubit. (Mélanie)

De Craciun, anul acesta am inchiriat camere la hotel pentru toata familia. Suntem raspanditi in mai multe orase din Québec, asa ca am stabilit ca loc de intalnire Montréalul, iar la hotel vom sta trei zile, chiar si noi, cei din Montréal. Iar in 31 decembrie o avem un “souper” deosebit la restaurant. O sa stam pana la miezul noptii, cand o sa ne punem dorintele pentru anul care vine. (Gilles)

Pentru noi, Revelionul este mai putin important decat Craciunul, care este cu adevarat un moment fericit, care ne strange pe toti laolalta. Imi aduc aminte ca, in copilarie, intreaga noastra familie se aduna la bunica. Suntem o familie numeroasa. Mancam multe feluri de mancare, special pregatite pentru aceasta ocazie: ragoût de boeuf (un fel de tocanita), racitura, curcan si, evident, tarta cu carne. Ca desert, adoram sucre à la crème si tarta cu zahar. Adultii beau multa votca, gin, cognac, vin, bere, dar mai ales fumau. Cred ca in acea perioada, in anii 70-80 mai toata lumea fuma, iar noi, copiii, aveam tot timpul ochii rosii de fum. Cand eram obositi de joaca, ne culcam pe paltoanele parintilor, care jucau carti. Familia mea era o impatimita a jocului de carti, iar petrecerea dura, de obicei, pana se termina partida. Singurul moment al anului cand se punea muzica traditionala era Revelionul. Petrecerea dura pana la ora 10 seara si aceasta era petrecerea noastra, a copiilor. Si astazi, tot cu familia imi place sa petrec de Sarbatori. Mama mea face cea mai buna tarta cu carne din lume. La miezul noptii, o incalzim, iar dupa aceea ne spunem dorintele pentru anul viitor. (Nathalie)

Acum 30 de ani nici nu prea sarbatoream Revelionul. Craciunul, in schimb, era o sarbatoare extraordinara: mergeam la biserica, ne reuneam toata familia, mancam foarte mult, beam, dansam. De Revelion, eram mai linistiti. Noi, copiii, ne jucam mult afara, pentru ca mama sa poata pregati o cina deosebita. Am pastrat traditia si, de Revelion, pregatim o cina grozava, ne facem noi promisiuni pentru anul ce vine, ne simtim bine. Craciunul il serbam cu mare bucurie si fast. Anul Nou il serbam cu speranta. (Lyse)

De Craciun, mama ne ducea la biserica seara, la slujba de la miezul noptii. Acolo, eu ma intalneam cu toti prietenii mei de joaca, iar parintii mei cu toti vecinii si cunoscutii. Chiar daca era interzis sa vorbim in timpul slujbei, noi aveam mare chef de vorba. Acasa, serveam cina in familie. Si acum petrec Craciunul in spiritul traditional quebechez, dar de Revelion plec in Sud. (Jocelyne)

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare