Dintre toate textele venite pe adresa redactiei si avand ca tema Revolutia din 1989, cel mai interesant ni s-a parut cel al domnului Ion Vasilescu. Este vorba de amintiri scrise sub forma de jurnal, in 1991. In acea perioada dl. Vasilescu a ales sa paraseasca tara, locuind cativa ani in Elvetia si stabilindu-se, in 1996, in Canada. Absolvent de ASE, Ion Vasilescu este si unul dintre membrii trupei de teatru montrealeze Cortina. Redam, mai jos, textul trimis de domnia-sa.
In seara zilei de 22 decembrie 1989 catre ora 18 m-am indreptat spre casa (Berceni) pentru a ma odihni putin. Petrecusem ziua in centru, mergand spre dupa-amiaza catre televiziune. Nu am prins momentul decolarii elicopterului de pe CC, eram cred pe la Universitate, imi amintesc insa ca am avut in mina, de pe jos sau date de cineva, biletelele care fusesera aruncate dintr-un elicopter. Eram convins ca principala schimbare s-a produs, iar lumea nu va putea trece cu vederea evenimentele din Romania. Ajuns acasa am incercat sa atipesc stind cu radioul si televizorul deschise. Am auzit spre ora 20 apeluri pentru apararea cladirii de la Televiziune si stiri despre lupte la CC. Eram singur, sotia mea, dupa cum aflasem de la unii colegi de servici era in centru (langa Televiziune, dupa cum am aflat ulterior).
Am considerat ca este nevoie de mine, ca in asemenea momente orice roman cu simtul dreptatii nu poate ramine linistit in casa. M-am dus la socri (in apropiere) sa-mi imbratisez copilul (constient ca s-ar putea sa nu-l mai revad) dupa care m-am indreptat spre centru pe blvd Metalurgiei (pustiu la ora acea); la intersectia Nitu Vasile m-am alaturat unui grup de tineri (3-5) si am continuat drumul pe blvd Brincoveanu, cu gandul de a strabate parcul de la Polivalenta spre Sincai. Tinerii, nu chiar de buna calitate, inconstienti fata de actul istoric la care participau priveau totul mai degraba ca pe o aventura.( Imi cer iertare pentru apreciere, textul l-am scris in 1991, impresiile sunt cele de atunci dar am fost socat sa aud ca unul isi dorea sa gaseasca un soldat mort sa-i poata lua automatul iar altul ar fi preferat o sabie ninja!) Focuri sporadice, mai in apropiere au fost (le-am auzit) la spitalul Budimex. (Ajuns pe sos Oltenitei) dintr-un elicopter, semnalizat numai de o luminita rosie, care survola zona salii Polivalente, s-a tras o rafala asupra noastra si/sau asupra unui autobuz tip mai vechi (probabil de naveta catre comunele din jurul Bucurestiului) care s-a oprit in fata intrarii parcului (apropiere statia Brancoveanu).
(Inauntru autobuzului) erau vreo 10 oameni care se indreptau si ei spre centru. Initial, soferul autobuzului a vrut sa opreasca la Sincai, apoi la restaurantul Budapesta dar, la insistentele celor din autobuz, a spus ca ne duce cat mai aproape de centru dar nu pana la Televiziune. (La Coltea) am cotit de pe blvd principal (Republicii?) pe langa (lacto barul) Miorita si am oprit in fata Bibliotecii de Stat.
Perimetrul din jurul Bancii Nationale si Ministerului Finantelor era aparat/inconjurat numai de un singur TAB. Impreuna cu unu sau doi tineri m-am urcat pe TAB crezand ca are intentia de a se indrepta spre CC sau TV. Dupa un mic ocol TAB-ul s-a oprit in intersectia cu BRCE iar tinarul ofiter ne-a spus ca nu paraseste zona, fiind singura aparare pentru BN si BRCE unde, dupa spusele lui, nu erau decat un portar si doua-trei persoane. Doi tineri au venit cu ceai si ceva mancare pentru cei prezenti. M-am hotarat sa raman 10-15 minute, pentru a intra „in atmosfera” (pentru a ma obisnui cu situatia) dupa care sa ma indrept catre CC de unde se auzeau focuri puternice si explozii.Ratiunea pentru care am crezut ca prezenta unui om fara arma este necesara a fost faptul ca stirile anuntau coloane ale armatei care se indreptau spre Bucuresti pentru a anhila fortele de securitate. Am considerat ca este nevoie de noi (de mine) pentru a acoperi, in timp, (prin ajutor sau inlocuirea soldatilor) durata pina cand armata va putea stapani deplin situatia.
Intre timp, un tanar si o tanara, dupa infatisare studenti, au venit la locotenentul TAB–ului pentru a-i cere cativa oameni (soldati) pentru Ministerul de Interne, pentru ca „acolo sunt zece oameni (revolutionari) si douazeci de securisti”. Nu mi-am dat seama pe moment despre ce este vorba, dar cand am fost intrebat daca pot da ajutor acolo, m-am oferit imediat (ofiterul a spus ca nu are alti oameni decit echipajul TAB-ului si nu poate renunta la nici unul). Am inaintat impreuna spre sediul M.I., intrarea principala, orientata cu fata spre strada Lipscani. Am fost introdus in (sediul) M.I.dupa care tinerii s-au indreptat catre celalalt(alt) corp de cladire.
Am fost dus la primul etaj. Am intrebat pe cel care m-a insotit prima data ce puteam sa fac, efectiv. Ceea ce putem face, mi s-a spus, era sa fim atenti sa nu faca miscari in plus, sa nu comunice intre ei fara sa observam. Tinarul ce parea sa fie liderul grupului de reprezentanti ai revoltei populare era sub 25 ani, inginer, pe nume, cred, Dragomir (cineva s-a referit la el cu acest nume) O marturie mult mai ampla am ascultat-o la Europa Libera prin 1994 sau1995 si a fost facut-a de dl ing. Adrian Droc. A fost implicat pe o perioada mult mai lunga, si a dat mai multe precizari despre oamenii si atitudinile acelor momente. Posibil ca eu sa fi facut confuzia numelui. Singura fata din grup (angajata MI cum am realizat ulterior) a venit si m-a intrebat de un act de identitate. Am intrebat de ce si ofiterul de servici (colonel Hasnas) care o insotea (conformatie si expresivitate asemanatoare cu Postelnicu) a spus ca nu se poate intra in Minister fara sa existe nici un control asupra persoanei, ca acest fapt este de importanta vitala, etc. Am considerat logic si am dat buletinul de identitate si legitimatia de servici.
Datele mi-au fost inscrise pe o lista-foaie de caiet cu pix verde (retin, ca anecdota, reticenta celui care a scris fata de culoare – „alta n’aveti, ma?”). Legitimatia de servici mi-a fost inapoiata, dar ulterior m-au intrebat unde lucrez (si au trecut in dreptul meu numelui meu BAC Constanta).
Principalele actiuni pe care le puteam intreprinde pana la venirea si controlul armatei erau:
Sa sigilam incaperile – desi, ne spusesera gen. Bucurescu si col Hasnas, aici nu sunt decat dosarele persomalului MI- salarizare, cheltuieli, date administrative.
Sa se transmita in continuare unitatilor MI ordinul de incetare a focului si punerea sub controlul Consiliului FSN. Nu am fost de acord cu formularea ordinului propusa de generalul Bucurescu. Mi s-a parut respectiva masura nu doar confuza, dar si total ineficace.Consiliul FSN era doar unul singur, la Bucuresti, iar daca erau reprezentanti locali, acestia puteau fi oricine si chiar daca ar fi fost de buna credinta, nu aveau armament pentru un control real. Mi s-a parut deci normal ca, prioritar, controlul sa fie asigurat de armata.
Se mentiona (in ordinul catre unitatile MI) „actionarea in spiritul/in interesul poporului roman…” ; am facut remarca, de asemenea, ca toata exprimarea/ideologia PCR sau a instrumentelor acestuia foloseau pana la saturatie (in orice situatie) justificarea ca actioneaza in interesul poporului. A fost momentul in care am sugerat, ca masura de siguranta, sa cerem prezenta unui ofiter de armata apecializat (sau familiarizat) cu exprimarea codificata. Inginerul Dragomir (?) a facut acesta cerere initial generalului Guse, apoi unei alte persoane din cercul respectiv (din CC). La un al doilea-sau al treilea telefon- cand am fost refuzati motivindu-se situatia complicata din CC, cand interlocutorul a fost gen Vlad Iulian, telefonul a fost trecut pentru convorbire generalului Bucurescu.
Initial, pentru un timp, am stat intr-o sala mare, orientata cu vederea catre Dimbovita, cu ordinatoare si console de comunicatii. Se incerca legatura, deseori fara reusita, mai cu seama din orasele problema –Timisoara, Sibiu,Cluj, cu sediile MI din tara. Cel caruia i se dadea telefonul era generalul Bucurescu, singurul de acolo care avea autoritatea necesara sa comande inctiunea fortelor de securitate. Si alte persoane vorbeau la telefon, dar se interesau numai de situatie. Nepriceperea generalului in folosirea statiei de legaturi telefonice (reala sau simulata) a facut sa ceara legaturile, cand vor fi posibile, in biroul lui.
Am urcat cu un lift, impreuna cu 2-3 persoane in biroul situat pe coltul de la etajul 2 cu fata spre Lipscani si viv a vis de magazinul Victoria.
In lift ( sau imediat dupa, parca) mi s-a propus – si am refuzat – sa ma inarmez.
In birou, pe suprafata de lucru 2-3 agende si caiete de lucru, disparute la un moment dat – nu le-am mai vazut spre dimineata. Pe peretele de langa usa 2 rafturi/etajere de biblioteca cu 20-30-50 carti in total, printre care am sesizat si doua volume Blandiana, col.BPT.
Pe masa din fata biroului era o mica harta deschisa a Israelului( turistica, probabil, era fara prea multe detalii). In fundul biroului o mica incapere cat sa cuprinda un pat de campanie. Un televizor color, care a fost stins (sau emisiune intrerupta) la un moment dat.
Nu au putut fi stabilite legaturi cu Sibiu sau Timisoara, garnizoana MI sau Militie. Un telefon cu o unitate din Jilava – s-a incercat initial cu „Gradistea” Mi sau Militie, dar nu raspundea nimeni acolo. Problema pusa in convorbire era ca detinutii fortasera celulele, erau gata sa paraseasca inchisoarea. Ordinul lui generalului a fost „de a fi bagati la loc in celule prin orice mijloace dar nu prin arme de foc. Atentie daca fug sa nu ajunga la depozite (de munitie, arme) de la Jilava.
Telefoane pe parcursul noptii au mai fost date sau primite:
La calculatorul central, langa biserica Cretzulescu- era atacat?miscari deosebite se vedeau „in curtea interioara dinspre magazinul Muzica”. Propunerea de rezolvare data de ing. Dragomir si de ing. Petre Avramescu – parca unul din ei sau cineva din grup a facut armata la transmisiuni (Avramescu Petre a fost singura persoana din grupul de tineri pe care am intilnit-o ulterior, din intamplare pe linga Casa Armatei/ magazinul Romarta cred ca in ziua marsului cu camasi albe pentru eliberarea lui Munteanu si am schimbat adrese si numerele de telefon) a fost imediat refuzata/ ironizata de generalul Bucurescu „ce vorbesti domnule, daca facem asta ne vor spune multumesc toate serviciile de informatii din lumea asta”. Era vorba de o solutie tehnica pe care nu am inteles-o; dealtfel si situatia mi-a ramas neclara: interlocutorii cereau ajutor, indicatii sau era doar raportare a starii de fapt.
Un telefon cu/sau despre un depozit sau casa de pe strada Cihovki (linga ASE),unde totul era linistit.
Telefon cu Baneasa/Otopeni – o unitate din zona, se vorbea de „padure din jurul unitatii” si erau atacati.”cine sint?” ‚ nu stim, sunt imbracati normal”; „ce facem?”- „neutralizati-i ma, ce nu stiti, nu ati facut armata?”
Cu un post de Militie central – din discutie reiesea ca trei oameni au venit, au cerut si li s-au dat arme; erau de la Mecanica Fina si de la Aversa. Gen. Bucurescu si-a notat numele si numerele de buletin si a incercat o identificare a acestora la sediul central al Militiei. I s-a raspuns ca toate sint ravasite, ca este dificil acum sa se poata identifica o persoana.
Intrebari, situatii, reactii in biroul generalului.
La un telefon, la posibila intrebare”ce facem acum” raspunsul a fost: „ nu aveti documente de situatii? Actionati conform planului!” Am crezut, si pe moment si acum (1991) sunt de aceeasi parere, ca era vorba de actiune pentru situatie previzibila. Dupa revolta din Brasov 1987 ma gindeam ca este imposibil sa nu fi existat planuri /actiuni/ coordonare pentru situatii de revolta populara. Modul in care trebuia sa actioneze unitatile MI in asemenea situatii nu a fost mentionat in publicatiile post revolta (dupa cunostintele mele). Singura mentiune a fost facuta de Dinca in legatura cu asa numitul plan 22 pentru eventuala fuga a lui Ceausescu.
Spre dimineata, un telefon generalului Rusi (circulatie) pentru a afla daca intradevar sunt teroristi. In timpul noptii si spre dimineata, prin telefoane si cativa din grupul de angajati ai Securitatii ne anuntau de parasutisti, grupe de comando/arabe de la Grozavesti spre centru Bucurestiului., teroristi la Ministerul Apararii. Cel care venea cu stiri si parea foarte activ se numea capitan (maior?) Cobianu, un tip slabut, nu prea inalt. Mi-a inspirat neincredere prin felul in care prezenta stirile, atitudine fata de situatie.
Pe la 2-3 noaptea dintr-un TIR venind din directia Dimbovita, au coborit 3 oameni. Unul s-a intors catre directia Dimbovita, ceilalti doi s-au indreptat inspre Lipscani. Nu au fugit, ci mers foarte grabit.Dupa aceasta s-a tras perdeaua groasa de catifea la toate ferestrele luminate.
Pe la 1-2-3 noaptea comandantul garzii celor aproximativ zece soldati a parasit cladirea, desi orice intrare/iesire trebuia anuntata.Era singurul ofiter cu uniforma militare, desi insemnele MI.
Spre ora 2-3 o grenada a explodat undeva pe la parterul sau subsolul cladirii.
Cladirea MI nu a fost deloc atacata, nici locuri din zona. Pe la ora 4-5-6 (spre lumina si pe lumina) unul sau doi tipi au tras de pe magazinul Victoria, nu spre cladirea MI ci in toate directiile. Asu mai fost focuri sporadice si de pe blocurile din apropiere. A fost un moment de (usoara) neliniste pentru general care a dat ulterior ordin cuiva (din cladirea Militiei, banuiesc – corp comun cu cladirea magazinului Victoria) sa vada „ce este cu baietii aia”.
Un alt moment pe care l-am sesizat si memorat a fost curiozitatea generalului, la o imagine televizata, de a avea precizari asupra unui insemn/sigiliu aflat asupra unui tip corpolent, inarmat, care a incercat sa intre in televiziune si care spunea ca este luptator la Dinamo. Imaginea tv a prezentat sigiliul in gros-plan vreo 6-10 secunde.
Spre ora 6-7 au inceput sa soseasca o mare parte din personal, la serviciu. Au fost dirijati catre clubul/sala de festivitati de la etajul 2(?).Deja spre ora 7 biroul se umpluse de colaboratori, cunoscuti ai generalului- aproximativ 7-9 persoane.
Cu putin timp inainte ne-a fost adus in biroul cateva specialitati de mezeluri si cateva fursecuri (nu am mincat am baut o apa minerala Borsec aromatizata – imi aduc aminte pentru ca a fost prima data cand am gustat, nici macar nu auzisem ca ar fi acest sortiment). A fost momentul cand am sesizat disparitia agendelor, caietelor de pe masa.(posibil sa se fi folosit de moment pentru a „debarasa” suprafata de lucru a biroului).
Cuiva i se facuse rau in club. Am insotit o femeie la unul din birourile de la parter sa ia un medicament. I-am propus sa ia intreaga cutie cu medicamente aflata intr-un fiset metalic.
Dupa ce am incercat, fara sa reusesc, sa atipesc putin nu am mai rezistat fara somn si, cu acordul celor prezenti am plecat acasa pe la 9-10, sa ma odihnesc putin. Cred ca pe strazile din zona am mai vazut 2-3 oameni. De pe una din cladirile din apropiere s-au mai tras focuri de arma dar nu pot spune ca am fost vizat in mod special.
( A doua zi, indreptindu-ma pe Dorobanti catre TV, catre am avut experienta gloantelor care au vijiit (sfarait) pe linga mine, trase de pe blocul Perla – eram pe partea cu ambasada turca, directia din care le auzeam venind era clara)
Dupa 3-4 ceasuri de somn, m-am reintors spre ora 16-17 la sediul MI. Soldatul de la intrare a chemat un tanar- fusese prezent in timpul noptii, un brunet, cu mustata, parul destul de lung, osos, bine legat, cu ten usor masliniu – care mi-a spus ca nu mai e nevoie de mine, ca totul e sub control.
