“Prostanacul” Geoana a fost reales in fruntea “pop

Mircea Geoana a fost reales (nu fara emotii) in functia de presedinte al Partidului Social Democrat din Romania. Chiar daca nimeni nu-i dadea sanse mari pentru a ajunge presedintele PSD, doctorul Sorin Oprescu, presedinte al PSD Bucuresti inaintea Congresului, s-a inscris in cursa pentru sefia partidului, alaturi de favoritul Mircea Geoana, dar si de outsider-ul Antonie Iorgovan, “tatal” (vitreg) al Constitutiei. Doua au fost momentele care l-au facut pe Geoana sa se teama: cel in care in care Antonie Iorgovan s-a retras din cursa, indemnandu-si sustinatorii sa-l voteze pe Oprescu, si, mai ales, momentul discursului lui Sorin Oprescu, care nu a ezitat sa-i atace frontal atat pe Geoana cat si pe alti lideri (fosti sau actuali) ai PSD.
Vazand reactia mai degraba entuziasta a salii la diatribele lui Oprescu, Mircea Geoana simtea cum fotoliul de presedinte ii aluneca de sub fund. Acuzat de slabiciune atat in fata Puterii, cat si in fata baronilor din PSD, Mircea Geoana facea fete-fete si cauta cu disperare sprijin in sala supraaglomerata. Sorin Oprescu a atacat aproape pe toata lumea, de la Geoana la Nastase si de la Hrebenciuc la Vanghelie, amintind ca partidul are acum sansa de a o rupe complet cu trecutul sau de partid corupt, varianta fiind sa agonizeze in continuare pe catafalcul opozitiei.
Pana la urma, fie ca Sorin Oprescu nu a fost destul de convingator, fie ca in PSD domina in continuare interesele baronilor locali (si nationali), Mircea Geoana a castigat cu o larga majoritate, obtinand 978 de voturi din partea celor 1388 de delegati la Congres, fata de 399 cat a contabilizat Sorin Oprescu.

Mitrea a fost mazilit

Un semn ca PSD ar vrea totusi sa o rupa cu trecutul sau compromis a fost victoria mai tanarului Titus Corlatean pentru functia de secretar general al partidului, in fata mult mai versatului intr-ale politicii Miron Mitrea. Sigur de victoria sa, mai ales ca avea sprijinul declarat al lui Mircea Geoana, Mitrea a venit la Congres ca intr-o reuniune de vacanta: “Nu ma asteptam. Trebuie sa recunosc, sincer, ca nu ma asteptam”, a fost reactia lui Miron Mitrea dupa numararea voturilor. Cele 40 de voturi in minus pe care acesta le-a obtinut fata de Titus Corlatean (644 la 684) au dat un semnal, chiar daca palid, ca “poporul pesedist” – cum ii place lui Oprescu sa-si numeasca colegii de partid – s-a cam saturat de generatia (expirata) a lui Iliescu, Nastase, Hrebenciuc et comp.

Iliescu nu-l vrea pe Vanghelie

Unul dintre cei mai injurati lideri PSD la acest Congres a fost Marean Vanghelie, actualul presedinte executiv al PSD Bucuresti, primar al Sectorului 5 si organizator al Congresului. Motivul l-a constituit precaritatea locului unde a avut loc evenimentul, in contrast cu generozitatea spatiului asigurat pentru asemenea evenimente pe vremea cand PSD era stapan pe tara. Ca partidul nu mai este asa de avut ca pe vremuri a reiesit si din declaratia unui participant care se plangea ca partidul nu mai are bani nici macar pentru hartie de scris.
La doar doua zile de la Congres, Sorin Oprescu a demisionat din functia de presedinte al PSD Bucuresti, respectandu-si astfel promisiunea facuta inainte de alegeri.
Desi, conform statutului PSD, interimatul la conducerea Filialei Bucuresti revenea presedintelui executiv, Ion Iliescu nu l-a vrut pe Marean Vanghelie in aceasta functie, astfel ca interimatul acestei functii va fi asigurat de Mircea Geoana.
In ceea ce-l priveste pe Ion Iliescu, acesta a acceptat functia de presedinte onorific al partidului, dar a refuzat sa-si arate in vreun fel sprijinul fata de noua conducere.

Dan Iosif si-a dat din nou in petec

Fostul consilier prezidential si mare admirator iliescian, controversatul revolutionar Dan Iosif, si-a dat din nou in petec cu prilejul Congresului PSD. Deranjat de criticile facute de unii delegati la adresa candidatului Sorin Oprescu, Dan Iosif a sarit pur si simplu la gatul unor colegi de partid. Conflictul a fost cu greu aplanat de cei prezenti la locul faptelor.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare