Politica altfel

Daca ar fi fost posibil, as fi strans tot Parlamentul Romaniei, miercuri 24 ianuarie la ora 4 dimineata, sa urmareasca in direct discursul despre starea natiunii rostit de George W. Bush in fata Congresului american. Nu neaparat sa asculte mesajul presedintelui Bush, ci sa vada cum lucreaza un parlament civilizat. Amintiti-va ziua nu prea indepartata cand Traian Basescu a condamnat comunismul in fata Parlamentului roman. Cuvantarea unui presedinte, ales democratic pana la urma, a fost bruiata de racnetele si jignirile lui Vadim Tudor inconjurat de trupa lui de comando, de mistourile ieftine ale PSD-istilor, toti acestia protejati de atitudinea pasiva a presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu – a carui sarcina era sa conduca sedinta.
Ce ar fi putut vedea parlamentarii romani in transmisia televiziunii americane? Un presedinte – aflat la cea mai mica cota de incredere in ochii electoratului american – intra in sala Congresului. Toata lumea se ridica in picioare si il aplauda. De ce il aplauda adversarii sai politici, democratii? Din simplul motiv ca, indiferent de divergentele care-i separa, George W. Bush este presedintele Statelor Unite. Primindu-l cu respect, congresmanii democrati demonstreaza ca respecta omul pe care americanii l-au votat. Bush ajunge la tribuna si este anuntat de speaker-ul Congresului, doamna Nancy Pelosi, nimeni alta decat reprezentanta adversarilor sai, democratii. Daca vreti, cam pe aceeasi functie cu Nicolae Vacaroiu. Doamna Pelosi spune ca este cea mai inalta onoare si cinste sa-l invite pe presedinte sa ia cuvantul. Incercati sa vi-l inchipuiti pe Vacaroiu adresandu-i amabilitati asemanatoare lui Basescu! In timpul speech-ului – care a durat 50 de minute – Bush a vorbit despre proiectele interne ale Americii, iar in partea a doua despre strategia privind razboiul din Irak. Ei bine, de multe ori, destui democrati, printre care si John Kerry (adversarul sau in alegeri), s-au ridicat in picioare si l-au aplaudat. Bush vorbea despre sistemul de sanatate sau invatamant, iar adversarii sai erau de acord cu proiectele.
In momentul in care a vorbit despre majorarea efectivelor de militari in Irak, democratii nu l-au mai aplaudat, pur si simplu au tacut. Nici un huo, nici o badaranie din sala. Opozitia arata clar ca nu incurca borcanele: il sustin pe presedinte in politica interna si i se opun in cea externa. Nici urma de dusmanie gratuita, de Gica-contra de amorul artei, asa cum functioneaza politica pe la Bucuresti.
Asadar, Bush a spus ce avea de spus, a fost aplaudat de toata lumea pentru calitatea lui de presedinte si a iesit. Democratii au replicat discursului. Dur, necrutator, dar extrem de politicos. Am vazut la lucru un parlament civilizat, un spectacol agreabil, un exemplu de eleganta si respect la care policienii romani ar trebui sa mediteze.