(Continuare din numarul din 27 ianuarie)
2. Partidul Comunist din Romania, sectie a Internationalei Comuniste (1930 – 1944)
In legatura cu activitatea ei din acea perioada, se pare ca i-a descris mai multe amanunte lui Corneliu Coposu, secretarul particular al liderului Partidului National Taranesc, Iuliu Maniu, pe care l-a intalnit in inchisoarea de la Cluj la mijlocul anilor ‘30. Dupa ce a parasit postul de invatatoare, a gasit o slujba de secretar adjunct la ziarul “Dimineata”, unde raspundea de biblioteca. In timp ce lucra acolo, in 1921, l-a cunoscut pe fiul unuia dintre actionarii principali ai ziarului, Marcel Pauker, care era cu trei ani mai tanar ca ea si tocmai se reintorsese de la Paris, unde isi luase doctoratul in Drept17. Amandoi au participat la congresul de constituire al Partidului Comunist Roman, in mai 1921, dar arestarea membrilor marcanti ai acestuia i-a facut sa fuga la Zurich, unde s-au casatorit la 1 iunie. Marcel s-a inscris la École Polytechnique Fédérale, iar Ana a inceput cursurile Facultatii de Medicina. La cateva luni dupa casatorie, Ana s-a reintors la Bucuresti pentru a da nastere primului ei copil – o fiica, Tania, care a murit de dezinterie inainte de a implini un an. La cel de-al doilea congres al Partidului Comunist Roman, tinut la Ploiesti, in octombrie 1922, atat Marcel cat si Ana Pauker au fost alesi in Comitetul Central al partidului. Dupa scoaterea partidului in afara legii si interzicerea ziarului sau, “Socialismul”, in aprilie 1924, Anei Pauker i s-a incredintat sarcina de a publica materiale de propaganda ilegale si a devenit astfel o tinta a Sigurantei. A fost arestata impreuna cu alte patru activiste si detinuta la inchisoarea Vacaresti. La instigarea Anei, cele patru au inceput o greva a foamei si au fost batute, dupa care, atat ele cat si Ana, aufost eliberate pana la data procesului, fixata pentru luna iulie 192518. Acuzatele s-au ascuns, iar Ana Pauker a fost condamnata in contumacie la zece ani de detentie. Sotii Pauker au reusit sa fuga in strainatate in 1926, stabilindu-se pe rand la Berlin, Paris si Praga, si in acelasi an Ana a dat nastere la Viena unui baiat, Vlad. De acolo s-au dus la Moscova, unde Ana a urmat cursurile Scolii de cadre de conducere a Cominternului pentru a deveni instructor. La Moscova a nascut o a doua fata, Tatiana, in 1928. Sotul ei s-a reintors in mod clandestin in Romania, in primavara anului 1929, si a fost arestat la 4 mai, dar a beneficiat de o amnistie, de care a profitat pentru a activa timp de doi ani in ilegalitate, inainte de a se reintoarce la Moscova. In decembrie 1932, a fost trimis din nou de Comintern in Romania, de data aceasta pentru a organiza activitatea comunista in Transilvania; in anul urmator a fost rechemat in capitala sovietica. Anei i s-a dat si ei o misiune de catre Comintern. Afost atasata, pe rand, ca instructor pe langa partidele comuniste din Cehoslovacia, Germania si Franta (din 1931 pana in 1932), sub numele conspirativ Marina. In martie 1934, a fost retrimisa de Comintern in Romania impreuna cu alte tovarase pentru a incerca sa revitalizeze activitatea ilegala, serios redusa dupa grevele de la Grivita. A fost in cele din urma arestata in zorii zilei de 13 iulie 1935. Procesul ei si al altor 18 comunisti – printre care Alexandru Moghioros, viitoarea sotie a acestuia, Stela, (Esther Radosovetsky), Alexandru Draghici si Liuba Chisinevski-Roitman – fusese programat sa aiba loc in capitala, dar autoritatile au hotarat sa-l mute la Craiova. Procesul s-a deschis la 5 iunie 1936, bucurandu-se de prezenta mai multor corespondenti de presa si observatori straini. Printre cei 24 de avocati ai apararii s-au numarat Lucretiu Patrascanu si Ion Gheorghe Maurer, precum si personalitati ale baroului bucurestean19. Ana Pauker a fost gasita vinovata de a fi fost un membru de frunte al unei organizatii ilegale si a fost condamnata, pe data de 7 iulie, la 10 ani de detentie. A stat timp de cinci ani in inchisorile de la Dumbraveni, Ramnicu-Sarat si Caransebes, inainte de a fi schimbata, la 3 mai 1941, cu Ion Codreanu, un roman din Basarabia, in varsta de saizeci si doi de ani, care fusese arestat pentru “agitatie antisovietica“, cu un an in urma, in luna iulie, dupa anexarea sovietica a acestei provincii20. In timp ce Ana se afla in inchisoare, sotul ei a fost arestat la Moscova, in 1937, impreuna cu alti membri de frunte ai Partidului Comunist din Romania: Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Ecaterina Arbore, Pavel Tcacenko, Elek Koblos si David Fabian21. Toti au devenit victime ale epurarilor staliniste. Aceste lovituri date Partidului Comunist Roman nu l-au impiedicat sa organizeze cu succes o operatiune de recrutare de voluntari pentru Brigazile Internationale, in timpul razboiului civil din Spania. Voluntari pentru fortele republicane au fost adunati, de altfel, si de Partidul National Taranesc, si de Partidul Social Democrat. Toate cele trei partide au infiintat comitete de sprijin, pentru a ajuta cu bani si imbracaminte frontul. Guvernul liberal a adoptat o politica de neinterventie si a dat instructiuni serviciilor consulare sa nu elibereze pasapoarte voluntarilor, dar multi au plecat fara acestea.
Peste 500 de comunisti romani au luptat de partea republicanilor, iar transportul lor in Spania a fost organizat de o retea ce actiona in Romania, Cehoslovacia, Austria, Elvetia si Franta. Printre cei care au luptat in Spania s-au numarat Petre Borila Mihai Burca, Constantin Doncea, Mihai Florescu, Valter Roman si Gheorghe Stoica. Dupa infrangerea republicanilor in razboiul civil, cativa voluntari romani au fost internati in sudul Frantei, unii insa, precum Mihail Florescu si Mihai Patriciu, au evadat si au luptat in rezistenta franceza pana in 1944, data dupa care au reusit sa se reintoarca in Romania. Internarile din Franta, intemnitarile din Romania si lichidarile comise de Stalin au dat lovituri zdrobitoare Partidului Comunist Roman. Situatia financiara a partidului era si ea dezastruoasa. Dintr-un raport intocmit de Scevorsov – descris ca unul dintre conducatorii partidului – si inaintat Comitetului Executiv al Cominternului in ianuarie 1940, reiese ca sumele adunate din cotizatiile membrilor erau total insuficiente pentru a acoperi costurile activitatii partidului din Romania. Potrivit acestui raport, in 1939 erau doar 26 de activisti platiti, dintre care sapte lucrau in Bucuresti si restul in organizatiile regionale. Sprijinul financiar pentru mentinerea a ceea ce mai ramasese din partid a venit din partea Cominternului, care a folosit diverse canale pentru a strecura fondurile in Romania. Unul dintre acestea a fost Franta. De la Moscova, banii erau trimisi comunistilor romani din Franta, care ii expediau apoi in Romania. La inceputul anului 1939, Boris Stefanov, secretarul general al PCR, care locuia la Moscova, i-a scris secretarului Cominternului, Gheorghi Dimitrov, alertandu-l cu privire la faptul ca doi membri de partid, Bela Brainer si Gheorghe Vasilichi, aflati in Franta, i se plansesera de lipsa de bani. Dimitrov a aprobat expedierea sumei de 1.000 de dolari pentru a fi impartita intre cei doi. La 4 august 1939, Vasilichi l-a informat pe Stefanov ca trimite un om in Romania, o data cu instructiunile acestuia din urma22. Pana in vara anului 1939, Cominternul, ai carui principali conducatori erau bulgarul Gheorghi Dimitrov si Dimitri Manuilski, membru al Comitetului Central al PCUS, dusese o cruciada impotriva lui Hitler si a fascismului, ca principal dusman al pacii si socialismului in Europa. In contextul acestei cruciade, PCR lansase o chemare la “apararea granitelor”. Dar nici nu semnasera bine Molotov si Ribbentrop pactul sovietonazist, in august 1939, ca, bineinteles, Cominternul si-a schimbat linia. Hitler si fascismul nu mai constituiau dusmanul, in schimb Marea Britanie si Franta aveau sa fie invinuite pentru ce-al de-al doilea razboi mondial. Un manifest al Cominternului, publicat in octombrie 1939, evita orice atac la adresa dictaturii naziste si se facea ecoul chemarilor lui Molotov si Ribbentrop la o pace negociata. Un articol publicat in decembrie 1939 in “Internationala comunista”, semnat de Stefanov, sustinea ca interesele Romaniei cereau un tratat de asistenta mutuala cu Uniunea Sovietica si dadea directive Partidului Comunist Roman sa actioneze in vederea dobandirii dreptului la autodeterminare in provinciile anexate – Basarabia, Bucovina, Transilvania si Dobrogea – chiar daca acest lucru ar fi insemnat separarea acestora de Romania. Putini romani au dat crezare declaratiei ulterioare a ministrului de Externe sovietic, Molotov, care nega faptul ca Stefanov ar reprezenta vederile guvernului sovietic, opinia publica fiind convinsa ca articolul dezvaluia un interes pentru Romania care depasea redobandirea Basarabiei23. Pierderile teritoriale suferite de Romania in vara anului 1940 au condus aproape la lichidarea partidului. Stalin, prin anexarea Basarabiei, in iunie 1940, si Hitler, prin acordarea Transilvaniei de Nord-Vest Ungariei, in august acelasi an, au redus suprafata si populatia Romaniei cu aproape o treime. Cedarea acestor provincii s-a dovedit catastrofala pentru compozitia numerica a PCR, pentru ca au disparut acele zone in care loialitatea fata de el era puternica. Potrivit datelor Cominternului, numarul membrilor de partid a scazut de la 4.210 la 1.000, ca rezultat al anexarii Basarabiei si a nordului Bucovinei de catre Uniunea Sovietica si a impartirii Transilvaniei si a Dobrogei. Dorinta lui Dimitrov de a se asigura ca PCR va ramane sclavul ordinelor Cominternului l-a facut sa-i convoace pe Stefan Foris si Teohari Georgescu pentru consultari cu oficialitatile cominterniste, in octombrie 194024.
17 C. Coposu, op. cit., p. 63.
18 M Mircu, op. cit., p. 43.
19 Ion Gheorghe Maurer s-a nascut la Bucuresti la 23 septembrie 1902. Mama sa era romanca, iar tatal sau provenea din Alsacia si fusese folosit ca tutore de franceza al principelui Carol (viitorul rege Carol II). Dupa ce a studiat Dreptul al Universitatea din Bucuresti, a practicat avocatura. A inceput sa aiba simpatii marxiste si ii apara adesea pe comunisti in procese. Potrivit propriei sale marturii, a intrat in partid “candva inainte de 1936” (L. Betea, Maurer si lumea de ieri, Arad, Fundatia Culturala Ion Slavici, 1995, p. 13).
20 Detalii relatate de Codreanu lui Archibald Gibson, correspondent al publicatiei “Kemsley Newspapers”, in 1945, si consemnate in documentele personale ale lui Gibson (in posesia autorului).
21 Alexandru Dobrogeanu-Gherea a fost executat la 4 decembrie 1937 la inchisoarea Lubianka din Moscova. Pentru biografia lui Fabian vezi “Anale de istorie”, vol. 16, 1970, nr. 6, p. 174.
22 Detalii in legatura cu aceasta corespondenta si cu relatiile dintre Comintern si Partidul Comunist Roman din perioada respectiva se gasesc in T.A. Pokivailova, 1930-1940, Cominternul si Partidul comunist din Romania, in “Magazin istoric”, vol. 31, 1997, nr. 3,
pp. 45-48.
23 Henry L. Roberts, Rumania: Political Problems of an Agrarian State, New Haven, Yale University Press, 1951, p. 258.
24 Teohari Georgescu s-a nascut la 31 ianuarie 1908, la Bucuresti. Dupa patru ani de scoala primara, a fost ucenic intr-o tipografie, iar in 1923 a fost angajat la tipografia Cartea Romaneasca. In 1928, a intrat in sindicatul tipografilor si a contribuit la organizarea unei greve. Rolul sau in aceasta greva l-a adus in atentia Sigurantei, care l-a pus sub supraveghere. In anul urmator a fost arestat pentru raspandire de manifeste comuniste si a fost retinut cateva luni inainte de a fi eliberat din “lipsa de probe”. A fost arestat din nou in iunie 1934 pentru activitate comunista, dar eliberat pe cautiune. A fost apoi din nou arestat la Ploiesti, in ianuarie 1935, pentru neprezentare la proces, si detinut cateva luni inainte de a fi eliberat pana la fixarea datei procesului. Acesta a fost amanat de mai mult de zece ori intre 1937 si 1940, cand in cele din urma Teohari Georgescu a fost condamnat la doua luni de inchisoare. Din 1937 pana in 1938 a lucrat ca tipograf la ziarul “Adevarul” si la Imprimeriile Nationale. In august 1940 a fost trimis la Moscova pentru a primi instructiuni de la NKVD, la ordinele lui Gheorghi Dimitrov, secretar al Comintern-ului, asupra codificarii mesajelor si a folosirii unei tehnici speciale de scriere a lor pe sticla. A fost arestat in aprilie 1941, ca membru al organizatiei de partid Bucuresti, condusa de Iosif Chisinevski (Roitman) si condamnat, in mai, la zece ani de inchisoare. Prima parte a condamnarii a executat-o la inchisoarea de la Caransebes. In aprilie 1942, a fost transferat la inchisoarea Vacaresti pentru a lucra in tipografia acesteia si apoi retrimis la Caransebes la sfarsitul lunii august 1944 (Arhivele Securitatii Romane – ASRI – fond Y Dosar 40009, vol. 21, pp. 111-137). O evaluare a lui Georgescu, realizata de misiunea politica britanica in 1946, arunca o lumina interesanta asupra originii sale familiale: “Cateva surse serioase pretind ca, desi botezat in religia ortodoxa, (Georgescu) era de origine evreiasca si ca numele (sau) adevarat era Burah Tescovici. Casatorit a doua oara cu o evreica, Eugenia Samoila, fosta croitoreasa. Are o fiica. Familia sa ofera un exemplu interesant de nepotism. Este cumnatul generalului (Nicolae) Parvulescu, subsecretar la Ministerul Aprovizionarii, care prin Georgescu a intrat in contact cu comunistii. Are un frate, care este comandant de politie la circa 31 Bucuresti. Sotia sa are doi frati, dintre care unul a fost seful biroului de presa la Tribunalul Poporului in timpul proceselor criminalilor de razboi, iar altul, la reintoarcerea sa din Rusia in 1946, si-a deschis un birou de informatii politienesti denumit “Birou Documentar” (Public Record Office, FO, 371/59190/R7847/6181/37). Alte surse neaga ca Toehari Georgescu ar fi fost evreu. La 6 martie 1945, generalul Nicolae Parvulescu a fost numit de catre Teohari Georgescu secretar general in Ministerul de Interne, fiind insarcinat cu problemele Politiei. Nemultumit de post, a fost facut subsecretar la Ministerul Aprovizionarii in vara anului 1945.
(continuare in numarul urmator)
