Ziarist la cotidianul “La Presse” de mai bine de zece ani, Marc Thibodeau a fost coordonatorul Sectiei Internationale pana anul trecut, cand a fost trimis in Europa, pe post de corespondent permanent al publicatiei amintite. Avand punctual de lucru permanent la Paris, Marc Thibodeau se deplaseaza regulat de-a lungul si de-a latul Europei pentru a acoperi “evenimentele importante din aceasta parte a lumii”, dupa cum chiar el ne-a marturisit. Se stie ca presa nord-americana se intereseaza putin de ceea ce se intampla in alte zone ale lumii. Marc Thibodeau isi justifica interesul pentru Romania prin aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana: “mi se pare cu totul normal ca un ziar canadian sa se intereseze de tara dumneavoastra in momentul intrarii ei in UE, cu atat mai mult cu cat aceasta zona a lumii este foarte putin acoperita de media nord-americana“, ne-a declarat jurnalistul. Rugat sa comenteze experienta sa la Bucuresti, Marc Thibodeau a refuzat sa o faca altfel decat in privat, multumindu-se sa precizeze ca “Romania si tarile din Europa de Est, in general, sunt fascinante si ar trebui sa primeasca o atentie mai mare din partea publicatiilor din America de Nord”.
De ani de zile, cateva subiecte fac obsesia omenirii. Din Romania, imaginile copiilor din orfelinate – asa cum au aparut pe micile ecrane imediat dupa Revolutie – ii urmaresc si astazi pe cei care le-au vazut. Romania inseamna copii parasiti, care traiesc in conditii inimaginabile de mizerie si lipsuri. Un pic precum acei copii africani scheletici, pe fata carora umbla mustele – imaginea cu care asociatiile caritative au dat lovitura in sufletele celor din tarile bogate. Ei bine, daca prin intermediul mass-mediei aceste clisee s-au impus, tot ea e singura care le poate face sa dispara. Sa-i fim deci recunoscatori ziaristului Marc Thibodeau, correspondent al cotidianului “La Presse”, care isi incepe seria de articole despre Romania, in 30 ianuarie, cu doua articole pe aceasta tema. Unul dintre ele se numeste chiar “Din ce in ce mai putini copii institutionalizati in Romania” si arata ca, din 1989 si pana astazi, numarul copiilor din orfelinate a scazut de la 100 000 la 27 000 si ca ei nu mai traiesc in conditiile dinainte. Desigur, nu este vorba de o opinie personala – ziaristul nu a venit sa faca anchete – ci de afirmatiile responsabililor romani, care se cam grabesc sa arate ca, acum, “totul este bine”. Insa alte fenomene, legate tot de copiii romani, incep sa apara la suprafata, astfel ca al doilea articol al sau trateaza despre: “Romania care nu exista”. Mai pe scurt, despre “bizareriile birocratice” pe care tara noastra le-a adus cu ea in sanul Uniunii Europene. Intre acestea, cele legate de adoptia copiilor, fie ea nationala sau internationala. Cazul Marianei Constantin, care de doi ani si jumatate incearca, in zadar, sa-si resolve problema de identitate ii apare ziaristului canadian drept un model al acestor “bizarerii” romanesti. Ce vreti mai absurd decat o persoana care a trait toata viata sa in Romania si care, la un moment dat, afla ca ar fi fost adoptata de o familie americana, cu 15 ani in urma, si ca ar fi plecat, din aceasta pricina, din tara? Victima a unui caz de adoptie ilegala – alta fetita, cu numele ei, a parasit tara in anii ‘90 – Mariana Constantin nu poate sa dovedeasca, astazi, ca nu e ea aceea. Si ei si familiei sale nu le ramane decat sa se piarda in supozitii, in cadrul unei dileme din care, vorba lui Caragiale, nu se poate iesi. Nu stiu daca din intamplare sau nu, ziaristul de la “La Presse” a atins aici una dintre cele mai grave probleme romanesti: legislatia haotica si cazurile absurde abunda in Romania. Nu un articol, ci zece mii de articole ar fi putut scrie Marc Thibodeau pe aceasta tema, insa atentia sa se indreapta acum spre alte aspecte. Drepturile omului, problema minoritatilor, rasismul. “La misère du people rom” aduce in prim-plan problema etniei rome, etnie a carei soarta o desluseste in saracia lucie din Ferentari. De aceasta data, ziaristul se implica mai mult: “Situatia familiei Elenei Nita si revolta rezidentilor din sector (impotriva deciziei de a li se taia curentul, la care se bransasera ilegal, n. red.) demonstreaza extrema precaritate in care traiesc astazi majoritatea romilor din Romania.” Intre 500.000 si doua milioane, “dupa evaluarile disponibile”, scrie ziaristul, fara a se mira de larghetea marjei de apreciere. In ciuda presiunilor Uniunii Europene, mai spune el, cea mai mare parte a romilor raman la marginea societatii. Si da cuvantul unei profesoare de etnie roma, care vorbeste de atitudinea “rasista” a romanilor fata de romi, cu radacini in istorie. Drept pentru care, Consiliul national de lupta impotriva discriminarii, infiintat de guvernul roman, nu are nici un impact, pana in prezent. Cert e ca nici din aceasta situatie nu lipsesc paradoxurile: problema romilor din Ferentari a fost rezolvata de nimeni altul decat Gigi Becali, un om de afaceri care “flirteaza cu extrema dreapta” si care, in mod normal, este “antirom”. Ce alte ciudatenii mai ofera Romania, proaspat intrata in UE? “L’appel de l’Eldorado espagnol”, al treilea articol al ziaristului, publicat in editia La Presse din 1 februarie, are ca tema romanii care pornesc spre alte zari, pline de soare si capsuni. Spania si Italia sunt destinatiile spre care se indreapta 20% din populatia activa a Romaniei, lasand in urma parinti si copii. In satul Peretu, arata ziaristul, aproape fiecare are o ruda plecata in strainatate, la munca. E rau, e bine? Ziaristul nu comenteaza, insa constata ca, fara ajutor de la fiul sau, plecat in Spania, Florea Tabacitu nu ar fi putut sa se descurce cu cei 150$ pe luna, necum sa-si mai faca vreo casa. Pe de alta parte, bunicii ramasi sa-si creasca singuri nepotii, nu fac totdeauna fata situatiei. Ce masuri ia guvernul Romaniei? Se pregateste sa acorde vize pentru muncitorii din Asia. Si o ultima (sau poate nu) ciudatenie: in vreme ce la muzeul de istorie din Capitala s-a deschis o expozitie care arata absurditatile si cultul personalitatii din “epoca Ceausescu”, la cimitirul Ghencea, nostalgicii ii aduc flori dictatorului, care in 26 ianuarie si-ar fi serbat ziua de nastere. A doua parte a articolului ii este dedicata lui Corneliu Vadim Tudor, un lider care, iata, are marele merit ca nu trece niciodata neobservat.
