1.800 de km de autostrada pana in 2013

Peste sase ani, Romania ar trebui sa aiba 1.800 de km de autostrada, a declarat la Bucuresti ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. Pentru aceasta, statul roman este dispus sa cheltuiasca aproape 13 miliarde de euro: 5% din acesti bani ar urma sa vina din imprumuturi externe, 12% din fonduri europene nerambursabile, iar restul de aproape 11 miliarde de la bugetul de stat. Desi planul nu a fost inca aprobat de Guvern, ministrul Transportuilor considera proiectul sau fezabil, cu conditia ca firmele constructoare sa aiba capacitatea fizica de a efectua lucrarile. “Bani sunt”, a spus Berceanu. “Autostrazile prioritare pentru UE vor fi construite cu bani europeni, cele cu trafic foarte mare vor fi date in concesionare, iar cele care ne intereseaza pe noi – prin fonduri atrase de Ministerul Finantelor – care vor fi achitate in 15-20 de ani”, a explicat Berceanu provenienta banilor. Potrivit estimarilor specialistilor din Ministerul Transporturilor, la sfarsitul anului 2007, Romania va avea 298 de km de autostrada; in 2008, vor fi terminati 420 de km, iar pana in 2010, romanii vor circula pe 795 de km de autostrada, pentru ca la sfarsitul primei etape de constructie, in 2013, Romania sa aiba 1.800 de kilometri de autostrazi.

Ce autostrazi se vor construi

In urmatorii 20 de ani, Romania va fi strabatuta de cinci coridoare de autostrazi.
A1 (620 km): Nadlac – Arad – Timisoara – Deva – Sibiu – Pitesti – Bucuresti. 113 km (Bucuresti – Pitesti) sunt realizati. A2 (225 km): Bucuresti – Constanta. 116 km sunt realizati. A3 (545 km): Bors – Oradea – Zalau – Cluj-Napoca – Târgu Mures – Sighisoara – Brasov – Ploiesti – Bucuresti. Lucrarile au inceput in 2004, dar nu s-a finalizat nici un tronson. A4 (360 km): Petea – Baia Mare – Borsa – Suceava – Iasi. Aceasta autostrada este inca in faza de proiect, iar realizarea ei va fi pe undeva dupa 2015. A5 (314 km): Albita – Focsani – Ploiesti. Doar tronsonul Ploiesti – Focsani va fi realizat pana in 2013, restul ramane in faza de proiect. De asemenea, va mai fi si o autostrada Giurgiu – Bucuresti, care va face parte din coridorul 9 european, care va lega Romania de Ucraina. O problema care ramane de stabilit va fi daca si pe ce tronsoane se vor plati taxe de autostrada; ministrul Transporturilor vorbea de o posibila suma de 6 euro pe suta de kilometri. Decizia finala se va lua in urma consultarii populatiei prin sondaje si emisiuni informative.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare