(Continuare din numarul din 3 februarie)
Atat Foris, cat si Georgescu, au trecut ilegal granita in Basarabia recent ocupata, pentru a primi instructiuni. Foris a fost numit secretar general al partidului, iar Georgescu, dupa cum se spune, a fost desemnat succesor al lui Foris, in cazul in care acestuia i s-ar fi intamplat ceva. Anexarea Basarabiei a avut si alte consecinte pentru membrii PCR, luati in parte. Leonte Rautu si Alexandru Barladeanu, care proveneau din aceasta provincie, au primit cetatenie sovietica si au fost instruiti sa plece la Moscova25. Acolo i s-au alaturat lui Vasile Luca – arestat ca activist comunist la Cernauti, in 1940, dar eliberat dupa ocuparea sovietica a nordului Bucovinei – si lui Valter Roman26. Odata cu sosirea Anei Pauker, in mai 1941, acest grup a constituit asa-numitul “birou de la Moscova” al PCR. Toti colaborau la postul de radio “Romania libera“, sprijinit de Comintern. In 1943, Anei Pauker i s-a dat sarcina de a ajuta la formarea diviziei “Tudor Vladimirescu” a Armatei Rosii, constituita din prizonieri de razboi romani, si, impreuna cu Vasile Luca si alti doi ofiteri capturati, colonelul Captaru si colonelul Nicolae Cambrea, a vizitat lagarele de prizonieri pentru a atrage voluntari. Participarea Romaniei la atacul german din iunie 1941 impotriva Uniunii Sovietice a perpetuat disensiunile din cadrul PCR. Dupa aceasta data, pentru ca le expirasera sentintele, detinutii comunisti au fost transferati de la Caransebes la lagarul de la Targu Jiu, infiintat in toamna anului 1939 pentru refugiatii polonezi27. Printre acestia se afla Teohari Georgescu, care fusese prins de politie si incarcerat la Caransebes, la inceputul anului 1941. Acesti comunisti au fost astfel tinuti acolo, legal vorbind, nu ca detinuti, ci ca “persoane internate”. Dej s-a afirmat si ca lider al acestui de-al doilea grup, “grupul din inchisori”, asa cum este cunoscut uneori28. In ciuda internarii lor, reuseau, mituind autoritatile lagarului, sa fie in contact cu ceilalti membri care mai ramasesera in partid si care evitasera arestarea. Personalitatile de frunte ale acestui de-al treilea grup, ramasitele partidului, erau Stefan Foris, confirmat secretar general al PCR, de Comintern, in 1940, adjunctul sau, Remus Kofler, (a preluat functia, dupa cate se pare, de la Georgescu, care era arestat), Constantin Agiu, Lucretiu Patrascanu, Constantin Parvulescu si Iosif Ranghet. La Targu Jiu, disciplina era si mai putin stricta decat in inchisori. Pe vremea cand se afla la Caransebes, Dej reusise sa se puna bine pe langa comandantul inchisorii, Dobrian, care ii permitea sa asculte radioul, urmarind astfel desfasurarea razboiului. La 8 septembrie 1942, aproape toti evreii din randurile comunistilor internati la Targu Jiu au fost deportati in Transnistria, teritoriul dintre Nistru si Bug, aflat sub administratie romaneasca, in care intrasera armatele romane si germane in toamna anului 1941. Evreii au fost stransi in lagarul de la Vapniarka, in judetul Jugastru29. In lagar erau adunati un numar total de 1.312 comunisti si socialisti proveniti din intreaga Romanie30. Hrana proasta, care includea intre altele un fel de sfecla furajera, le-a provocat unui numar de 177 de detinuti paralizia permanenta a membrelor inferioare. Alti 52, dupa ce au fost transferati la o inchisoare din Ribnita, au fost impuscati de catre o unitate germana SS in retragere, la 18 martie 194431. Ceilalti au supravietuit razboiului si cativa dintre ei, printre care Simion Bughici si Aurel Rotternberg (Stefan Voicu), au ajuns in posturi ministeriale in guvernul comunist. Dupa batalia de la Stalingrad si inaintarea trupelor sovietice, detinutii comunisti de la Targu Jiu s-au bucurat de conditii mai usoare. In acelasi timp, din cauza lipsei de mana de lucru, dintre comunisti s-au format echipe de constructori, care au fost trimise la lucrarile de reparatii din vecinatatea lagarului. In timpul acestor obligatii, comunistii aflati in libertate au putut sa strecoare mesaje celor din detasamentul de munca. Printre cei care faceau reparatii electrice in casele de langa lagar se numara si Nicolae Ceausescu. In lagarul de la Targu Jiu, “grupul din inchisori”, condus de Gheorghiu-Dej, a luat hotararea, in aprilie 1944, de a-l indeparta pe Stefan Foris din functia de secretar general al partidului. Imrejurarile in care s-a luat aceasta hotarare nu sunt pe deplin clare, pentru ca in jurul acestei probleme mai bantuie inca ceturile distorsiona rilor manevrate politic. Potrivit versiunii oficiale raspandite ulterior, la 4 aprilie s-a tinut o sedinta in infirmeria lagarului la care au participat Gheorghiu-Dej, Emil Bodnaras, Constantin Parvulescu, Iosif Ranghet si Chivu Stoica si in cursul careia Dej a cerut indepartarea lui Foris pe motiv ca acesta ar fi informator al politiei. In locul sau a fost numit de catre cei prezenti la sedinta un secretariat provizoriu, format din Bodnaras, Parvulescu si Ranghet. Se ridica de la sine cateva intrebari. Pe ce baza a fost acuzat Foris ca ar fi fost informator al politiei? Au actionat, oare, Dej si ceilalti din proprie initiativa sau in urma instructiunilor primite de la Moscova, transmise acestora de catre agentul sovietic Bodnaras? Trebuie sa reamintim ca Foris fusese confirmat in functia de secretar general de catre Comintern, dar legaturile cu acesta din urma se rupsesera in timpul razboiului. Contactul dintre Foris si Comintern fusese asigurat prin intermediul agentilor sovietici de la Sofia, care calatoreau la Bucuresti, dar legatura aceasta fusese intrerupta, in iunie 1941, dupa intrarea Romaniei in razboi impotriva Uniunii Sovietice. In schimb, mesajele erau transmise de la Moscova lui Foris prin Petre Gheorghe, secretarul organizatiei de partid Bucuresti32. Relatiile dintre Foris si Petre Gheorghe s-au tensionat cand acesta din urma, se pare ca din ordinele Cominternului, i-a dat instructiuni lui Foris sa organizeze actiuni de sabotaj in spatele liniilor romanesti. Foris a refuzat, argumentand ca o astfel de cerere este nerealista, dat fiind ca membrii de partid, in majoritate, erau internati sau se aflau sub arest la domiciliu33. Deosebirile de opinie l-au facut pe Foris sa-l indeparteze pe Petre Gheorghe din fruntea organizatiei de partid Bucuresti. Acesta din urma a refuzat, totusi, sa predea lista parolelor (partidul fiind in ilegalitate era nevoit sa actioneze in conditii de conspirativitate). In 1942, Petre Gheorghe a fost arestat de agentii romani de contraspionaj si acuzat de spionaj in favoarea Uniunii Sovietice. Arestarea sa l-a facut pe Foris susceptibil de a fi acuzat de tradare, mai ales ca Foris, ca toti ceilalti activisti de frunte ai partidului care nu erau inchisi, erau ridicati in mod regulat de catre Siguranta pentru a fi interogati si, ca in cazul lui Patrascanu, consultati de generalul Piki Vasiliu, subsecretar la Ministerul de Interne, in privinta atitudinii partidului despre desfasurarea razboiului. Intr-adevar, aceasta a fost si acuzatia pe care i-a adus-o Dej, postum, lui Foris, in 1951, cand l-a acuzat ca a fost colaborator al Sigurantei. Foris a refuzat sa-i dea vreun ajutor legal lui Petre Gheorghe, act care ar fi constituit dovada apartenentei la partid a acestuia din urma, si in lipsa careia Petre Gheorghe a fost judecat nu drept comunist, ci ca spion. Dupa Stalingrad, maresalul Antonescu a comutat pedepsele cu moartea ale comunistilor (ultimul comunist a fost executat in octombrie 1942), dar nu si ale celor condamnati pentru spionaj. Petre Gheorghe a fost executat in 1943. Foris a fost facut raspunzator de catre Dej pentru un sir de arestari, care slabisera activitatea partidului dupa 194034. Judecand dupa aparente, existau putine motive sa se poata face o legatura intre Foris si adjunctul sau, Remus Kofler, si seria de arestari, acestea fiind rezultatul fie al sarguintei Sigurantei, fie a stupiditatii activistilor insisi, fie al informatiilor primite de la informatorii din interiorul partidului. Cu toate acestea, la procesul lui Kofler si al lui Lucretiu Patrascanu, in aprilie 1954, Kofler, Patrascanu si Foris au fost toti trei invinovatiti ca au mentinut in functii de raspundere din partid informatori cunoscuti ai politiei, care au tradat mare parte din activitatea acestuia la Siguranta. Indepartarea lui Foris in aprilie 1944 si brutala sa ucidere ulterioara la ordinele lui Dej simbolizeaza, asa cum observa Vladimir Tismaneanu, “caracterul fundamental represiv, antidemocratic al comunismului romanesc”35. Actiunile lui Dej erau caracteristice pentru incapacitatea comunistilor romani de a folosi procedee democratice in realizarea unei schimbari in conducere. Zvonurile si denunturile soptite erau preferate dialogului rational cu Foris, iar incercarea « post factum » a lui Dej de a confectiona o justificare a actiunilor lui prin procesul Patrascanu-Kofler a reprezentat culmea cinismului. Indepartarea lui Foris avea sa vesteasca o lupta pentru putere in partid, in stil mafiot.
(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
25 Barladeanu s-a nascut la Comrat, in Basarabia, in 1911. A absolvit scoala secundara la Iasi, iar in 1932 a ajuns lector de economie politica la Universitatea din Iasi. Se pare ca a activat in Partidul National Taranesc la acea vreme, intrucat Corneliu Coposu, liderul tineretului taranist, isi aminteste ca Barladeanu i-a fost prezentat in timpul unei vizite pe care a facut-o in acel oras (C. Coposu, Dialoguri cu Vartan Arachelian, Bucuresti, Editura Anastasia, 1992, p. 67). Barladeanu a recunoscut ca a fost communist inca din anii studentiei si ca a cochetat cu Partidul National Taranesc, dar ca l-a parasit pe acesta din urma din cauza modului in care a tratat grevele de la Grivita. Anexarea sovietica a Basarabiei l-a surprins acolo in vacanta, la casa mamei sale, si a ramas in acea provincie. A lucrat la institutul de economie din Chisinau pana la izbucnirea razboiului, in 1941, cand a fost evacuat in Kazahstan. Miopia l-a scapat de recrutare si a fost trimis sa lucreze intr-o mina de carbune din Karaganda, timp de cateva luni, pana cand a reusit sa-l convinga pe seful local de partid sa-l numeasca la scoala secundara din oras, unde a predat matematica. In 1943, a fost trimis la Moscova pentru a-si lua doctoratul si s-a intors in Romania in 1946. Sederea neobisnuit de lunga a lui Barladeanu in Uniunea Sovietica a iscat zvonul ca, de fapt, era rus si membru al PCUS, dar el a negat pretinzand ca a intrat in PCR in 1946. (L. Betea, « Maurer si lumea de ieri », Arad, Fundatia Culturala Ion Slavici, 1995, pp. 289-2900.
26 Vasile Luca reprezenta forma romanizata a numelui Laszlo Luca, maghiar, nascut in comuna Catalina, in judetul Covasna, la 8 iunie 1898. Si-a pierdut ambii parinti, cand avea varsta de sapte ani, si a fost trimis la un orfelinat din Sibiu. La treisprezece ani a devenit ucenic la un lacatus din localitate. In 1915 a gasit de lucru la atelierele CFR din Brasov, dar la sfarsitul anului a fost recrutat in armata austro-ungara si trimis pe front. Si-a reluat munca la Ateliere in 1919, an in care s-a alaturat miscarii sindicale. In 1924, a devenit secretar al organizatiei de partid regionale Brasov. Arestat in acelasi an pentru apartenenta la o organizatie ilegala, a petrecut trei ani in inchisoare. In 1928 a fost ales in Comitetul Central al partidului. Ca urmare a luptelor interne din partid, a fost trimis la munca de jos in Moldova. In 1933 a fost arestat pentru organizarea activitatii sindicale, judecat si condamnat la cinci ani de inchisoare. Dupa eliberarea din detentie a fost cooptat in Comitetul Central al partidului si delegat sa prezinte un raport in fata Comiternului, privind activitatea partidului. La 4 aprilie 1940 a fost prins in timp ce incerca sa treaca granita in Uniunea Sovietica si detinut la Cernauti in Bucovina de Nord. A fost eliberat in urma ocuparii provinciei de catre sovietici la sfarsitul lunii iunie (“Documentarul referitor la procesul privind pe Vasile Luca”. Arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR, nr. 246/19, 10.02.1972. Ii sunt recunoscator lui Marius Oprea pentru identificarea acestui document). In virtutea prezentei pe teritoriul sovietic, lui Luca i s-a dat dreptul sa ceara cetatenia sovietica, drept de care a facut uz. A petrecut urmatorii patru ani la Moscova, lucrand pentru sectia romana a postului de radio Moscova si pentru postul de radio in limba romana de la Moscova, “Romania libera“ (G. Ionescu, op. cit., p. 353; vezi si G. Buzatu, « Cominternistii romani se pregatesc », “Magazin istoric”, vol. 28, 1994, nr. 2 pp. 41-42; autorul a consultat la Moscova un registru apartinand Anei Pauker, cu 185 de nume de comunisti romani care s-au refugiat in Uniunea Sovietica in timpul razboiului.
27 Detinutii comunisti fusesera transferati la Caransebes in noiembrie 1940, dupa distrugerea inchisorii Doftana in urma unui cutremur.
28 Din acest grup faceau parte Gheorghe Apostol, Nicolae Ceausescu, Iosif Chisinevski, Miron Constantinescu, Alexandru Draghici, Teohari Georgescu si Alexandru Moghioros. Conducerea de catre Dej a comunistilor intemnitati a fost contestata initial. Alte figuri marcante din cei internati la Targu Jiu erau industriasul Max Auschnitt, poetul Tudor Arghezi si generalul Nicolae Radescu.
29 O exceptie a constituit-o Iosif Chisinevski, care a ramas la Caransebes. Nascut in 1905 in Basarabia, Iosif Chisinevski se pare ca a studiat la academia partidului comunist de la Moscova pe la sfarsitul anilor ‘20. A fost arestat in 1941, ca lider al organizatiei de partid Bucuresti, si trimis la inchisoarea de la Caransebes. A scapat de deportare in Transnistria, pentru ca acolo erau trimisi doar evreii cu condamnari sub zece ani. Cei care aveau condamnari mai grele, precum Chisinevski, Simion Zeiger si Radu Manescu, au ramas la Caransebes pana la eliberarea lor la 23 august 1944 (vezi Pavel Campeanu,
