Cel mai romantic moment a fost …
“Nu e neaparat cea mai romantica amintire, dar asta imi vine acum in minte. Aveam vreo 20 de ani, eram studenta si plecam in tabere gratuite de la facultate, la Costinesti. Eram cazati in casute de lemn, de doua persoane, fete cu fete, baieti cu baieti. Dar aveam noi grija sa ne mai aranjam intre noi. Asa ca, intr-o noapte, am ramas in casuta cu un fost coleg de banca, cu care avusesem o extraordinara relatie platonica in liceu. Nu ne mai vazuseram de vreo doi ani, era student la alta facultate decat mine. Pana spre dimineata, am depanat cate-n luna si in stele, dar, la un moment dat, eu am adormit. Cand m-am trezit dimineata, eram acoperita cu petale de flori. Facuse o razie prin tot Costinestiul si stransese gramezi de flori de nalba – albe, roz, violet -, iar petalele le presarase deasupra mea. E un moment de care-mi voi aminti toata viata, desi nu ne-am mai vazut dupa aceea.” (Madalina, 34 de ani)
“Sa va povestesc un episod nostim, cu o colega de serviciu de care ma indragostisem lulea. Eram si eu mai tanar pe atunci, destept si frumos, dar ea nici ca baga de seama toate aceste calitati. Doua saptamani mi-am batut capul ca sa gasesc cum sa-i atrag atentia. Cand mi-a venit ideea salvatoare, m-am simtit un geniu absolut. Dimineata, cand isi deschidea sertarul, lasa intotdeauna
cheile in broasca, asa ca nu a fost greu sa-i sterpelesc legatura de chei: am fugit sa fac o copie dupa cheia de la masina. M-am intors la timp, nici nu observase ca-i lipseau. De atunci, i-am pus zilnic flori in masina. Evident, isi dadea seama ca e vorba de cineva de la lucru, am vazut cum ii testa pe cei din jur si cum incerca sa-si tina masina sub supraveghere, dar imi foloseam toata abilitatea sa-i strecor florile (uneori buchete voluminoase) neobservat. Abia dupa vreo luna m-a prins asupra faptului, iar in privirea ei am citit atunci numai enervare si repros. Mi-a facut morala, mi-a spus ca are un prieten si am ramas cu buzele umflate. Dar si cu amintirea unei ghidusii romantice de care sunt mandru si azi.” (Cosmin, 42 de ani)
“Cel mai romantic moment? Cred ca… o impacare. Eram foarte indragostita de prietenul meu si urma sa facem primul revelion impreuna, la un restaurant. Insa ne-am certat rau de tot cu doua zile inainte, asa ca fiecare a plecat la familia lui, in provincie. Pe 10 ianuarie, el trebuia sa plece, cu o bursa, in Franta. M-a tot sunat inainte, dar m-am tinut tare. M-a sunat si de acolo, am vorbit, eram foarte rece desi muream de dorul lui. A fost o perioada tare grea, nu mai vedeam posibila nici o impacare. S-a intors in iunie si, intr-o seara, m-am trezit cu el la usa. M-a rugat cu cerul si cu pamantul sa merg pana la el, ca are o surpriza. Intr-adevar, m-a lasat cu gura cascata: pregatise
un Revelion, in iunie, numai pentru noi. Impodobise bradul (il adusese din padure!), pusese lumanari peste tot si pregatise o masa speciala, cu crengute de brad si globuri, si cu un ditamai meniul, pe care mi l-a servit impecabil. La miezul noptii a pus o caseta cu numaratoarea inversa (dintr-un film american) si am baut sampania. A fost cea mai dulce impacare la care as fi putut visa!” (Anca, 38 de ani)
“Nu cred ca vi se va parea asa de romantic, dar eu zic ca e haios. Eram pe atunci prieten cu actuala sotie. Ne vedeam rar, fiindca era la serviciu aproape non-stop. Ma supara ca nu-si facea timp pentru mine; mai mult, ma avertizase ca in urmatoarele doua luni urma sa-si petreaca si week-end-urile la lucru, intrucat era implicata intr-o campanie importanta. Uram jobul ei, dar o iubeam suficient incat sa continui sa-i fac curte – imi ziceam ca n-o sa mai intalnesc o femeie asa frumoasa, care sa fie si desteapta. Asadar, trebuia s-o fac sa se gandeasca la mine cat era la lucru. I-am scris un mail languros, dar mi-a raspuns sa incetez, ca adresa e pe Outlook si oricine poate sa vada mesajele intamplator, cautand altceva pe calculatorul ei. Asa ca am inceput sa-i scriu codificat – la inceput chestii simple, usor de ghicit, la care raspundea cu alte texte bizare, pe care ma amuzam sa le descifrez. Jocul ne-a placut amandurora, asa ca am continuat. Parabolele noastre devenisera absurde, fiindca se bazau din ce in ce mai mult pe cele dinainte, dar si azi, daca cineva pronunta anumite cuvinte, radem de lesinam cu gandul la aberatiile de-atunci.” (Mihai, 28 de ani)
“Imi amintesc de perioada studentiei cand, normal, aveam bani putini, dar visuri mari. Sa iti scoti iubita la un restaurant de lux era ceva foarte romantic, cred. Un astfel de eveniment cerea ceva pregatire. Identificarea localului, pregatirea tinutei vestimentare, intalnirea infrigurata cu dulcineea, cu speranta de a o impresiona profund. Cam asa am facut si eu atunci. Totul a fost bine, atmosfera calduroasa, chelnerii amabili, iar mancarea delicioasa. Pe la profiterol am inceput sa fac un un mic calcul, ca sa achit nota. Apoi am dus mana la buzunar si, pipaindu-l, mi-am dat seama de catastrofa: uitasem portofelul in camera de camin, care era destul de departe. Jenant moment. Nu voiam sa creada ca vreau s-o las pe ea sa plateasca tota consumatia; de altfel, nici nu cred ca ar fi avut cu ce. Mi-am adunat sangele rece si i-am recomandat iubitei sa mai lungeasca profiterolul cat poate; fara sa mai pierd timpul, am pornit spre camin. Dupa mai bine de o ora, o ora incordata, am ajuns inapoi la restaurant unde eram asteptat cu nerabdare. Nu stiu daca a fost romantic, dar sigur am impresionat-o.” (Andrei, 33 de ani)
“Romantic? Ok. In facultate aveam un prieten care parea gata de orice sacrificiu. Era suficient sa-mi exprim o dorinta si ea se implinea. A ajuns pana la a-si cara televizorul in brate pe strada – nu avea masina – pana la mine acasa, fiindca mi se stricase televizorul si as fi vrut sa vad un spectacol care se difuza seara. Era sentimental, scria poezii, deloc grozave dar, de vreme ce imi erau dedicate, ma prefaceam ca imi plac. Cum s-a terminat? Ei bine, a plecat in Germania, la rude si nu s-a mai intors. Romantic, deci.” (Daria, 30 de ani)
