Romania sub regimul comunist (VII)

(Continuare din numarul din 17 februarie)

3. Lovitura de stat de la 23 august 1944 si drumul catre putere al Partidului Comunist Roman

Intr-adevar, Stalin a folosit Conventia pentru a sublinia efectele loviturii de stat de la 23 august, care amenintasera sa-l lipseasca de initiativa in treburile romanesti. Pentru a redobandi aceasta initiativa, liderul sovietic a transformat Conventia de Armistitiu intr-un cadru legal care sa-i asigure interesele politice si economice dominante in Romania41. Potrivit prevederilor Conventiei de Armistitiu, Romania trebuia sa asigure cauzei Aliatilor dousprezece divizii de infanterie si sa dea drept de libera trecere trupelor sovietice. Ea avea sa plateasca in natura despagubiri de razboi insumand trei sute de milioane de dolari intr-o perioada de sase ani si sa returneze bunurile luate de la Aliati. Articolele 13 si 14 stipulau arestarea criminalilor de razboi si desfiintarea organizatiilor “de tip fascist”. In cazul in care autoritatile sovietice considerau necesar, urma sa fie reintrodusa cenzura. Clauzele teritoriale recunosteau anexarea Basarabiei si a nordului Bucovinei de catre Uniunea Sovietica si anulau Diktatul de la Viena, care daduse Ungariei nord-vestul Transilvaniei. Intrucat Uniunea Sovietica detinea monopolul interpretarii ei, Conventia de Armistitiu a devenit un mecanism de acaparare a Romaniei. Articolul 18 stabilea o Comisie Aliata de Control, sub conducerea generala si, cum am spus, la ordinele “Inaltului Comandament Aliat (Sovietic), actionand in numele Puterilor Aliate”. In practica, aceasta functiona conform statutelor intocmite de catre rusi, in virtutea carora, pana la Postdam, ofiterii americani si britanici erau tratati doar ca delegati in cadrul Comisiei si ca nefacand structural parte din aceasta. Ca atare, drepturile normal acordate Aliatilor prin Conventia de Armistitiu erau definite si aplicate de catre rusi. Stalin, deci, avea doua instrumente satisfacatoare de urmarire a obiectivelor sale in Romania: un partid comunist, care era acum o parte recunoscuta in structura politica a tarii, si un acord cu Aliatii, care dadea Armatei Rosii toata libertatea de actiune de care avea nevoie. Acapararea Romaniei a rezultat din interactiunea acestor doua elemente: In timp ce luptele continuau, Armata Rosie, ca orice armata, avea nevoie de ordine in spatele frontului, dar in Romania singura ordine acceptabila rusilor era cea garantata de Partidul Comunist Roman. Rolul partidului era acela de a preintampina ca regimul instaurat dupa lovitura de stat sa stabileasca ordinea in alti termeni. Aceasta cerinta implica, in primul rand, neutralizarea mijloacelor de mentinere a ordinii sociale, adica armata, sistemul judiciar si politia, si restructurarea lor dupa modelul sovietic; in al doilea rand, crearea sprijinului de masa, de care PCR era complet lipsit, si care i-ar fi asigurat noului regim legitimitatea teoretica necesara. Ambele actiuni antrenau o bizuire pe teroare si pe ambele se puteau bizui pentru a putea distruge orice vestigii de sprijinire a monarhiei si a democratiei “occidentale”. In guvernul provizoriu al generalului Sanatescu (23 august – 23 noiembrie 1944), constituit pentru a conduce noul curs de razboi al Romaniei, majoritatea posturilor ministeriale erau ocupate de militari de profesie, doar Ministerul Justitiei fiind asigurat de comunisti prin persoana lui Patrascanu. Desi cativa ofiteri superiori ai Serviciului Special de Informatii au fost arestati in septembrie 1944, comitetul insarcinat cu cercetarea celor 600 de angajati la nivel national al SSI a concluzionat intr-un raport din 20 octombrie ca n-au gasit decat doi ofiteri impotriva carora ar putea fi aduse acuzatii si acestea erau “comportare abuziva si necuviincioasa“42. Personalul Ministerului de Interne si al Sigurantei a ramas in mare masura neschimbat43. Faptul ca aceste persoane nu au putut fi schimbate a oferit comunistilor un pretext de torpilare a guvernului Sanatescu. In acelasi timp, autoritatile sovietice au inceput sa slabeasca armata si fortele politienesti ale Romaniei. La 2 octombrie, Inaltul Comandament Sovietic a cerut reducerea fortelor Politiei de la 18.000 la 12.000 de persoane. La 6 octombrie, a impus demisia generalului Gheorghe Mihail, Seful Marelui Stat Major roman, din cauza opozitiei sale fata de ordinul sovietic ca toate unitatile romane sa fie dezarmate, cu exceptia celor douasprezece divizii ce luptau alaturi de rusi. Succesorul lui Mihail, generalul Nicolae Radescu, a incuviintat la 26 octombrie, impotriva vointei sale, cererea sovieticilor ca armata romana din interior sa fie redusa de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, cu un efectiv totalizand 10.000 de persoane, ca si numarul trupelor de graniceri sI al jandarmeriei sa fie redus de la 74.086 la 58.018 militari. Acest proces a continuat in urmatorii trei ani, ducand la reducerea efectivului fortelor armate romane de la 419.000 in mai 1945 la 136.000 in decembrie 194744. Aceste actiuni ale autoritatilor sovietice i-au dat partidului posibilitatea de a proceda dupa cum dorea, fara imixtiuni fundamentale din partea altor forte. Prima sa sarcina a fost aceea de a-si largi capul de pod din guvern. Acest lucru in sine cerea accesul lui la posturile ministeriale cruciale – Internele, Apararea precum si Justitia – si crearea unui sprijin de masa, ce putea fi folosit pentru a cere schimbari politice radicale. La 2 octombrie, Partidul Comunist si Partidul Social Democrat si-au unit fortele pentru a forma Frontul National Democrat. Membrii Frontului amenintau muncitorii de la principalele fabrici din Bucuresti si din alte localitati cu arestarea de catre armata sovietica, in cazul in care refuzau sa desfiinteze prin vot vechile comitete de uzina si sa aleaga in locul lor reprezentantii Frontului National Democrat. Noile comitete au preluat apoi cantinele muncitoresti si procedurile de rationalizare, astfel incat o mare parte a industriei a ajuns curand in mana Frontului National Democrat, fortand muncitorii sa se supuna vointei sale, sub amenintarea de a li se taia ratiile si a li se suprima cartelele speciale de alimente. In industrie si in alte domenii, amenintarilor li s-a dat pondere de catre Garzile de Aparare Patriotica, care au dezvoltat nucleul de muncitori inarmati ce il preluasera pe Antonescu dupa arestarea acestuia. Aceasta dezvoltare, in septembrie 1944, a fost facuta sub supravegherea Serviciilor de Securitate sovietice – NKGB – iar garzile au fost puse sub comanda lui Emil Bodnaras. Acestea asigurau paravanul ideal pentru instruirea agentilor si a “mardeiasilor” ce urmau sa fie infiltrati in fortele de politie si de securitate, cand comunistii vor fi castigat accesul in Ministerul de Interne. Garzile erau folosite pentru a nimici “fascistii” si pentru a-i incuraja pe recalcitranti sa inteleaga cat de gresit era sa se opuna. Atunci cand era necesar, Garzile se bucurau de cooperarea logistica a comandamentului rus. Printre componentii lor se aflau si detinutii sau fostii legionari, a caror pricepere in materie de intimidare fusese slefuita la sfarsitul anilor ‘3045. La 15 ianuarie 1945, primul ministru, generalul Radescu, a ordonat dizolvarea Garzilor, insa Teohari Georgescu si Emil Bodnaras au ignorat pur si simplu instructiunile. Cu o armata romana trunchiata sau dezarmata, guvernul nu mai avea nici un fel de forta de contracarare. Teohari Georgescu continua sa mearga la serviciu si a transmis o telegrama circulara catre prefecti, informandu-i ca “in conformitate cu hotararea Consiliului Frontului National Democrat, va ramane in functie”. “Va recomand cat se poate de categoric – continua el – sa nu indepliniti ordinele indreptate impotriva poporului, ordine date de generalul Radescu, care a dovedit prin actiunea sa dictatoriala a fi dusmanul poporului”46. Intre timp, viceprim-ministrul Petru Groza ii incuraja pe tarani sa anticipeze reforma agrara, luand cu forta pamantul marilor mosieri. Un articol din “Scanteia” din 13 februarie 1945 relata exproprierea mosiilor de catre tarani in judetele Prahova si Dambovita. Doua zile mai tarziu, in cadrul unei sedinte a cabinetului, Radescu il acuza pe Groza ca pregateste un razboi civil. Atat Radescu cat si Regele Mihai se temeau ca stanga pregatea o lovitura de stat, datorita rapoartelor care indicau faptul ca rusii trimiteau la Bucuresti trupe NKGB47. Frontul National Democrat a organizat demonstratii in cateva orase, printre care Braila, Constanta, Craiova, Roman si Targu Mures, cerand demisia Guvernului Radescu. Cu toate ca multi dintre participanti veneau de bunavoie, Frontul National Democrat a recurs si la santaj pentru a mobiliza demonstrantii. Muncitorilor care nu au intrat in sindicat li s-au refuzat cartelele de alimente. Un raport al politiei din 4 februarie consemna ca, in multe fabrici, pe langa comitetele de intreprindere au fost constituite asa-numitele “comitete de sacrificiu”, compuse din membri ai partidelor de stanga. Aceste comitete au fost infiintate pentru a asigura indeplinirea de catre muncitori a ordinelor partidului comunist, ca si neafilierea acestora la vreun partid sau vreo organizatie necomunista48.

41 Semnificatia data de sovietici Armistitiului a fost exprimata clar la un dejun oferit de ministrul de Externe roman Constantin Visoianu in onoarea lui Andrei Vasinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic, la 14 decembrie 1944, la Bucuresti. In alocutiunea sa, Visoianu declara ca “La 23 august 1944, la comanda M.S. Regele si la chemarea partidelor democratice, natiunea romana si armata sa s-au ridicat ca un singur om impotriva guvernului de dictatura“. Vasinski, in replica, a combinat zilele de 23 august si 12 septembrie si a evitat sa faca vreo referire la Rege: “La 12 septembrie, au fost puse bazele bunelor relatii intre poporul rus si poporul roman (…) In acea zi, actiunea revolutionara a poporului roman, sub conducerea partidelor democratice ale tarii, a pus capat razboiului criminal (…) acea data are o importanta mare pentru politica interna a Romaniei. Cred ca sunt inditruit sa spun ca 12 septembrie are aceeasi importanta pentru politica externa romaneasca.” Citat din raportul asupra discursurilor in PRO, FO 371/43984. Accentul pus de Vasinski asupra datei de 12 septembrie poate prea bine sa fie primul anunt “oficial” al liniei partidului.
42 Cartea Alba a Securitatii, vol. 1, Bucuresti, SRI, 1995, p. 92. Ofiterii arestati au fost Eugen Cristescu, seful SSI, Gheorghe Cristescu si Nicolae Trohani, ambii sefi de departament, Florin Begnescu, ofiter in sectia de contraspionaj, si Eugen Haralamb.
43 Misiunile de supraveghere a ordinii publice erau indeplinite de Directia Generala a Politiei (careia ii era subordonata Siguranta), Corpul Detectivilor si Inspectoratul general al Jandarmeriei. Acesta din urma raspundea de ordinea publica in zonele rurale. Toate cele trei organisme functionau sub egida Ministerului de Interne.
44 A. Dutu, „Comisia Aliata de Control destructureaza Armata Romana”. 3, in “Revista de Istorie Militara“, nr. 5, 1992, p. 221.
45 Unul din avantajele teoriei de clasa in domeniul politicii era faptul ca legitima omorul neintentionat. Victimele Garzii, care fusesera ucise sau au murit mai tarziu in urma ranilor primite raman inca sa fie stabilite. In afara de rolul lor de “trupe de soc”, Garzile (cunoscute sub numele de Formatiunile de Lupta Patriotica) au avut si un rol de spionaj si s-au infiltrat in SSI si in Serviciul Militar de Informatii (Biroul II al Marelui Stat Major Roman). Acesti agenti ai Formatiunilor de Lupta Patriotica au continuat sa ocupe functii inalte in securitatea si militia comunista, vezi Claudiu Secasiu. “Serviciul de Informatii al PCR; Sectia a II-a Informatii si Contrainformatii din cadrul Comandamentului Formatiunilor de Lupta Patriotice (FLP) – Penetrarea Serviciilor Oficiale de Informatii (23 august 1944 – 6 martie 1945)”, 6 martie 1945. Inceputurile comunizarii Romaniei, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1995, pp. 146-157.
46 Textul se afla in documentele personale ale domnului Ivor Porter, caruia ii sunt recunoscator ca mi-a permis sa cercetez acest material. O desconsiderare similara a lui Radescu fusese manifestata cu o luna in urma de catre Teohari Georgescu si Emil Bodnaras. Constient de puterea pe care acestia incepeau sa o aiba, Radescu a ordonat desfiintarea “Garzilor Patriotice” la 15 ianuarie, dar cei doi comunisti i-au ignorat pur si simplu instructiunile.
47 P.D. Quinlan, op. cit., p. 120. Dubiile daca Dej chiar s-a intalnit cu Stalin in cursul vizitei la Moscova sunt exprimate intr-o telegrama trimisa de contele Halifax, ambasadorul britanic la Washington, catre Foreign Office, datata 3 februarie 1945. Burton Berry, inaltul reprezentant politic american din Comisia Aliata de Control din Romania, raportase la 30 ianuarie o convorbire cu maresalul Curtii in care acesta a afirmat ca Regele Mihai “vorbise cu Gheorghiu-Dej, care a marturisit ca nu avusese intrevederi (repet, nu avusese) cu conducatorii sovietici” dar ca “avea impresia generala ca pozitia romanilor fata de rusi s-ar imbunatati daca ar fi instalat un guvern comunist”. Comentand telegrama, o sursa din Foreign Office noteaza: “Marturia lui Dej sugereaza ca el si Pauker au cerut sprijin rusesc pentru programul lor, fara sa-l primeasca intr-adevar” (PRO, FO 371/48547, R2516/28/37).
48 Natalia Tamps, “Starea de spirit din Romania la inceputul anului 1945”, „6 martie 1945. Inceputurile comunizarii Romaniei”, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1995, pp. 312-318.

Ultimele articole

Articole similare