(Continuare din numarul din 3 martie)
3. Lovitura de stat de la 23 august 1944 si drumul catre putere al Partidului Comunist Roman
Politia, Siguranta, Jandarmeria sI Corpul Detectivilor au fost reorganizate, acestea din urma primind misiunea speciala de a da de urma membrilor inca activi ai Garzii de Fier si de a-i aresta59. Sub indrumarea unui agent NKVD, Alexandru Nicolski, Corpul urma sa reprezinte nucleul Securitatii60. Colegul lui Teohari Georgescu, Emil Bodnaras, a fost promovat secretar general al primului ministru. Bodnaras ocupa o functie-cheie, pentru ca in cabinetul sau se intersectau fire din structurile acaparate de comunisti. Bodnaras era si el agent al NKGB si raporta cu fidelitate stapanilor sai de la Moscova asupra atitudinii personalitatilor marcante ale noului guvern, precum sI asupra manevrelor din interiorul PCR.
La 7 martie, Groza a anuntat ca vor fi epurati “fascistii” din viata publica, iar la 3 aprilie cotidianul partidului, “Scanteia”, declara ca mai multe sute de ofiteri de politie si de contraspionaj, care s-au facut “vinovati de dezastrul care s-a abatut asupra tarii” (termenul folosit in jargonul comunist pentru alianta cu Germania) fusesera arestati. Arestarile s-au facut la 20 martie de catre agenti sovietici de origine basarabeana, recrutati de curand in politie. Acestia, in marea lor majoritate, fusesera capturati, in anii interbelici, de catre autoritatile romanesti, fiind eliberati din inchisoare dupa 23 august. Pentru a desavarsi controlul sovietic asupra fortelor de represiune, Groza a semnat la 27 aprilie un ordin ce-i acorda secretarului general controlul asupra SSI. Pericolul oricarei opozitii fata de prezenta sovietica si comunista din partea fortelor armate instruite a fost eliminat, iar locul acestora a fost luat de noile instrumente de comunizare a Romaniei.
Constituirea guvernului Groza a adus dupa sine totala subordonare a fortelor de ordine fata de comunisti. Au fost formate comitete cetatenesti care sa sprijine politia, la 28 februarie redusa din nou prin ordin sovietic si epurata, iar acestea si-au arogat dreptul de a controla documentele oamenilor pe strada, de a perchezitiona casele de bunuri luate, pasamite, din Uniunea Sovietica, in timpul razboiului, sau care apartinusera inainte germanilor si maghiarilor, si de a le inspecta pentru a incartirui refugiati sau ofiteri sovietici. Nu exista nici un fel de supraveghere legala a acestor intruziuni haotice in vietile oamenilor, iar rapiditatea cu care politia a degenerat sub Groza intr-o forta de represiunie a generat o teama larg raspandita fata de autoritati.
Pentru a obtine verdictele pe care le cerea, Vasinski i-a ordonat lui Patrascanu, ministrul Justitiei, sa demita peste o mie de magistrati, in aprilie 1945, si sa-i inlocuiasca prin fanatici maleabili61. Importanta nu era doar latura punitiva a acestor epurari, ci si folosirea lor eficienta. Cele doua aspecte erau legate: amenintarea cu pedeapsa era utilizata in scopul exercitarii unor presiuni asupra oamenilor pentru a deveni unelte ale comunistilor. Groza insusi i-a spus ziaristului britanic Archie Gibson, la 23 mai 1945, ca in cele doua luni de cand a preluat functia au fost arestati 90.000 de romani62, dar nu exista nici o informatie la indemana care sa confirme aceasta cifra. In anumite situatii existau motive concrete de arestare, precum in cazul lui Nicolae Sturza si Nelly Ostroveanu, doi membri ai unui grup de legionari, care fusesera descoperiti ca adaposteau nouasprezece soldati germani ce traiau sub nume de imprumut la Bucuresti si care au fost arestati in martie. In cazul altora, adevarul era exact invers: treisprezece polonezi erau detinuti in lagarul de internare de la Caracal fara a fi interogati. Persoane arestate pentru atrocitati comise in timpul administratiei romanesti in Transnistria au fost si ele aspru pedepsite. Tribunalele poporului au fost introduse de Patrascanu pentru a judeca pretinsi criminali de razboi. La 22 mai, douazeci si noua de persoane, printre care generalii Nicolae Macici, Constantin Trestioreanu si Cornel Calotescu, au fost condamnate la moarte pentru crime de razboi, iar alte opt la inchisoare pe diferite termene63. Sentintele de condamnare la moarte au fost comutate in inchisoare pe viata la 5 iunie 64. In august 1945, descoperirea a doua comploturi “teroriste”a dus la arestarea a circa douazeci de “mercenari ai fostului premier Radescu” si a unui al doilea grup de saptesprezece persoane care, se afirma, complotasera “impotriva unitatii natiunii romane”. Ambele grupuri includeau national-taranisti.
Tanarul rege era deosebit de demoralizat din cauza acestor evolutii si a facut apel la sprijinul Marii Britanii si al Statelor Unite, invocand principiile Cartei Atlanticului si ale Declaratiei de la Yalta. La 2 august, la sfarsitul conferintei de la Postdam, ambele tari au anuntat ca vor semna tratate de pace “doar cu guvernele democratice recunoscute”, o stipulatie care le-a dat unele sperante Regelui si liderilor opozitiei, Maniu si Bratianu65. Acesta din urma a propus un plan de indepartare a guvernului Groza si, la 20 august, Regele a cerut demisia lui Groza, insa primul ministru, cu sprijinul generalului Susaikov, a refuzat. Regele Mihai, ca represalii, a boicotat guvernul; a refuzat sa vada ministri acestuia si sa semneze decrete.
Impasul a durat peste patru luni. S-a iesit din el dupa conferinta de la Moscova a ministrilor de Externe ai Marii Britanii, Statelor Unite si Uniunii Sovietice, tinuta intre 16-22 decembrie, unde s-a decis ca o comisie, compusa din ambasadorii Clark Kerr si Harriman si din adjunctul ministrului de Externe, Vasinski, sa se duca la Bucuresti si sa-l incunostinteze pe Rege cu privire la includerea in guvern a cate unui reprezentant al Partidului National Taranesc si al Partidului National Liberal. Dupa aceasta reorganizare, s-a convenit sa se tina alegeri libere “cat mai curand posibil, pe baza votului universal si secret”66.
59 Cartea Alba a Securitatii. Vol. 1.
60 Numarul ofiterilor din Corpul Detectivilor, conform documentelor disponibile, a fost injumatatit de la 221 in martie 1945, la 101, in ianuarie 1947. In acest corp au fost inrolati dupa martie 1945 o serie de agenti sovietici vorbitori de limba romana; majoritatea acestora, precum Nicolski, fusesera capturati de autoritatile romane si eliberati din inchisoare dupa 23 august. Printre acesti agenti se numarau Andrei Gluvakov, Vladimir Gribici, Misa Protopopov, Vanea Didenko, Iaska Alexeev, Mihail Postanski (Posteuca), Misa Petruc, Alexandru Sisman si Piotr Gonciaruc (P. Stefanescu, “Istoria serviciilor secrete romanesti”, Bucuresti, Divers Press, 1994, p. 163). O biografie a lui Nicolski a fost publicata in fascicole in saptamanalul romanesc “Cuvantul” (aprilie si mai 1992) de catre Marius Oprea. In octombrie 1944, el a intrat in Politie si, dupa impunerea guvernului Groza, a fost numit seful Corpului Detectivilor. La 17 aprilie 1947, a fost numit inspector general al Sigurantei, iar la infiintarea Securitatii la 30 august 1948, a fost numit unul dintre cei doi directori adjuncti ai acesteia. Pentru mai multe detalii, vezi Dennis Deletant, “The Securitate and the Police State in Romania”, 1948-1964, in “Intelligence and National Security”, vol. 8, nr. 4, octombrie 1993, pp. 13-14.
61 In aprilie 1945, in functiile de procurori publici in Ministerul Justitiei au fost numiti activisti comunisti. Acestia erau Stroe Botez, Avram Bunaciu, Alexandru Draghici, H. Leibovici, M. Mayo, C. Mocanu, M. Popilian, I. Pora, I. Raiciu, Stefan Ralescu, Dumitru Saracu, Alexandru Sidorovici, C. Stoican, Camil Suciu, C. Vicol. Draghici, care in 1952 a devenit ministru de Interne, a activat ca procuror public in procesul lui Ion Antonescu, in mai 1946.
62 Ms. Gibson nepublicat, in posesia autorului.
63 Macici, Trestioreanu si Calotescu au fost acuzati ca au comis reprimari ale populatiei evreiesti din Odessa in octombrie 1941. La 22 octombrie 1941, o explozie imensa a distrus comandamentul militar roman la Odessa, ucigand 128 de militari si civili, printre care si generalul Ioan Glogojanu, comandantul orasului. Maresalul Antonescu a dat imediat ordin de represalii: pentru fiecare ofiter roman si german omorat, sa fie spanzurati 200 de comunisti; pentru fiecare soldat, 100 de comunisti. In noaptea de 22 octombrie, autoritatile au dus la indeplinire ordinul si, in zori, 450 de evrei, considerati comunisti, au fost lasati spanzurati pe strazile Odessei. In plus, circa 50.000 de evrei au fost dusi in mars fortat la Dalnik, la 8 kilometri departare de oras, pentru a fi executati. La interventia primarului Odessei, Gherman Pantea, si a generalului Macici, coloana a fost trimisa inapoi spre Odessa, dar nu inainte ca evreii aflati in fruntea coloanei sa fie manati in patru staule mari si sa fie mitraliati, dupa care s-a dat foc staulelor. Cati evrei au fost ucisi in felul acesta nu se stie exact, dar la procesul lui Macici a fost mentionat numarul de 20.000. La procesul sau, Macici a negat ca ar fi persoana raspunzatoare de indeplinirea ordinului lui Antonescu, subliniind faptul ca pana si acuzarea recunoscuse ca el ajunsese la Odessa in dimineata zilei de 23 octombrie 1941. Ca raspuns la acuzatia ca nu a facut nimic ca sa opreasca masacrul, Macici a replicat ca generalul Ion Iacobici, superiorul sau la comanda Armatei a 4-a Romane, stia ce se intampla in oras si nu emisese nici un ordin de oprire a represaliilor. Generalul Trestioreanu, a declarat Macici, a fost cel care i-a raportat lui Antonescu ca indeplinise ordinul de represalii. “Cotidianul/Arhiva”, vol. 3, nr. 3, 22 martie 1996, p.3.
64 “Universul”, 6 iunie 1945, Macici a murit in inchisoarea de la Aiud la 15 iunie 1950 in urma unui atac de cord, “Cotidianul/Arhiva”, vol. 5, nr. 3, 22 martie 1996, p. 7.
65 Paul D. Quinlan, “Clash Over Romania, British and Amercian Policies towards Romania: 1938-1947”, Los Angeles, American Romanian Academy, 1977, p. 140.
66 P.D. Quinlan, op. cit., p. 151.
