Jacques Chirac paraseste scena politica

Nascut pe 29 noiembrie 1932, Jacques René Chirac devine colaborator al fostului prim-ministru francez Georges Pompidou in 1962, la varsta de 30 de ani. De atunci au trecut 45 de ani, timp in care actualul presedinte francez a trecut cam prin toate functiile pe care si le-ar putea dori un politician. In 1967 devine membru in Parlamentul francez (L’Assemblée Nationale), iar ulterior ocupa numeroase functii in administratie: ministru al Agriculturii (1973-’74), ministru de Interne (1974), prim-ministru (1974-1976 si 1986-1988), precum si primar al Parisului timp de 18 ani (1977-1995). Dupa ce a candidat de doua ori (in 1981 si 1988) fara succes la functia suprema in stat, Jacques Chirac este ales presedinte al Frantei in anul 1995. In 2002, Chirac primea de la francezi un al doilea mandat de presedinte, in timp ce acum trei sferturi dintre ei isi doresc retragerea lui Chirac de pe scena politica.
La inceputul carierei sale politice, Chirac a fost suspectat de simpatii comuniste (printre altele, s-a pus in slujba publicatiei comuniste L’Humanité, vanzand ziare). El a avut chiar dificultati in tinerete din aceasta cauza, inclusiv pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite, o tara care facuse o adevarata fobie in privinta comunistilor. Probabil ca din acea perioada s-a dezvoltat si fobia sa impotriva americanilor.
Peste ani insa, Jacques Chirac avea sa faca o politica de centru-dreapta, de tip “gaullist”: supporter al diminuarii taxelor, adept al unor pedepse mai mari pentru infractiuni ce tin de crima si terorism si promotor al privatizarii companiilor de stat. Toate acestea au facut din Chirac un politican nu foarte apreciat de o populatie franceza destul de socialista in simtiri.
Jacques Chirac a trait si experienta unei tentative de asasinat asupra sa, la 14 iulie 2002, cand o persoana “iresponsabila” a tras un foc de arma in directia lui.
Pentru postul pe care Chirac il va lasa vacant se bat trei candidati cu sanse oarecum egale.
Avem candidatul dreptei, actualul ministru de Interne, Nicolas Sarkozy, un (fost?) apropiat al presedintelui francez.
Cea de-a doua persoana cu sanse la Presedintia Frantei este candidata Partidului Socialist,
Ségolène Royal. Nascuta in 22 septembrie 1953, la Dakar, in Sénégal, doamna Royal s-a evidentiat in aceasta campanie prin cateva gafe care au facut deliciul presei. Una dintre ele, o “discutie” cu premierul provinciei Québec, Jean Charest, caruia i-a spus ca francezii nu ar avea nimic impotriva independentei Corsicii. In fapt, la telefon era un actor francez, simpatizant al dreptei, care i-a jucat o farsa.
Si, in sfarsit, al treilea candidat cu sansa este François Bayrou, politician de centru care, desi inscris in cursa pe ultima suta de metri, vine tare din urma si le sufla in ceafa celorlalti doi.
Diferenta o va face, aproape sigur, discursul prin care Jacques Chirac isi va manifesta sprijinul pentru unul sau altul dintre candidati. Si, cum este foarte putin probabil ca Chirac sa o sustina pe madame Royal, Franta va rata ocazia de a avea drept presedinte, pentru prima data in istorie, o femeie.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare