(Continuare din numarul din 17 martie)
ROMANIA SUB REGIMUL COMUNIST (decembrie 1947 – decembrie 1989)
1. Dominatia sovietica si dictatura comunista (1947-1955)
Situatia internationala
La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, opinia publica din Occident spera ca, prin cooperarea dintre Aliatii victoriosi, sa se asigure pacea lumii prin mentinerea ordinii si apararea libertatii. Totusi, la doar un an dupa infrangerea Germaniei, Andrei Vasinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic, si Ernest Bevin, ministrul de Externe britanic, se insultau reciproc in cadrul sesiunilor Adunarii Generale a Natiunilor Unite, iar in 1947 propaganda sovietica ii acuza pe imperialistii americani si pe sacalii lor, laburistii britanici, ca merg pe urmele lui Hitler”.
La Conferinta de la Postdam au aparut in public abordari divergente asupra naturii regimurilor postbelice care urmau sa se stabileasca in Europa Rasariteana si in privinta rolului fortelor de ocupatie ale Armatei Rosii, impedimente in calea alegerilor libere prevazute la Yalta. Obiectivul comun, care ii unise pe aliati in timpul razboiului, se prabusea acum, dar acest proces va continua inca doi ani, timp in care relatiile interaliate au fluctuat.
Problema centrala era Germania. La Postdam, Aliatii din timpul razboiului cazusera de acord ca, pana la incheierea unui tratat de pace, aceasta tara sa ramana o entitate, administrata de o Comisie de Control, cuprinzand sefii celor patru zone in care Germania fusese impartita din ratiuni administrative. Cu toate acestea, noii stapani nu au reusit sa cada de acord asupra mecanismelor de stabilire a bazei economice a Germaniei, ceea ce a facut ca Marea Britanie si Statele Unite sa-si uneasca zonele in ianuarie 1947 si ca Stalin sa infiinteze in mai o autoritate economica separata in zona sovietica. Din zonele de ocupatie britanica si franceza s-a nascut Germania Occidentala, iar din cea sovietica a aparut Germania Rasariteana.
Ocuparea de catre Stalin a Europei Rasaritene si refuzul sau de a slabi controlul sovietic asupra acesteia au modelat politica externa americana si britanica dupa cel de-al doilea razboi mondial. Telurile lui Stalin in privinta Europei au fost in modul cel mai spectaculos demonstrate prin atitudinea sa fata de Planul Marshall, gandit de Statele Unite ca un program urias pentru ajutorarea procesului de refacere a economiilor zdruncinate ale Europei. Ajutorul prevazut de acest plan era menit sa fie aplicabil “peste tot la vest de Asia”. Stalin l-a respins, motivand ca ii primejduia propria stapanire asupra Europei “sale”, pe care, pana atunci, Aliatii occidentali o incuviintasera.
Ca raspuns la Planul Marshall (mai 1947), Stalin a accelerat consolidarea sferei sovietice din Europa Rasariteana, prin constituirea Cominformului (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste si Muncitoresti) in septembrie 1947, cu scopul de a dirija politica partidelor comuniste din Europa si pentru a pune capat ultimelor ambiguitati din Europa Centrala prin dobandirea controlului asupra Cehoslovaciei in februarie 1948.
Intransigenta sovietica din aceasta perioada a provocat, incepand din 1948, o reactie americana exprimata in termenii doctrinei “indiguirii”, menita sa sprijine o politica de limitare a expansiunii sovietice, prin trasarea unei linii geopolitice din Europa de Nord pana in Europa de Sud-Est si din Orientul Mijlociu pana in Asia de Sud si Asia Rasariteana si prin crearea unor “situatii de forta” bazate pe capacitatea de contracarare a Statelor Unite. “Indiguirea” a acceptat ca un dat competitia postbelica dintre Statele Unite si Marea Britanie, pe de o parte, si Uniunea Sovietica, pe de alta parte. Ca atare, Statele Unite au stabilit baze militare in intreaga lume, in special de-a lungul granitelor Uniunii Sovietice, si a incheiat aliante militare cu peste 40 de state. Alianta din timpul razboiului se destramase in mod clar si incepea sa apara “razboiul rece”.
Crearea statului totalitar
In Romania, partidul comunist a avut initiativele menite sa reduca tara la starea de obedienta fata de Uniunea Sovietica. Acest lucru s-a realizat prin intermediul sistemului politic, al sindicatelor si al sistemului de invatamant. Pe plan intern, scopul urmarit – acela de a distruge structurile sociale existente – a fost incununat de succes. Actul final a fost abdicarea silita a Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, sub amenintarea unui razboi civil. In aceeasi zi, a fost proclamata Republica Populara Romana. Aceasta nu era expresia unei vointe populare, liber exprimate, ci rezultatul unui dictat al unui grup politic care se manifesta ca marioneta a stapanului din exterior. Insasi legalitatea actului de proclamare a republicii era suspecta. Stenograma oficiala a sesiunii speciale a singurei camere a Parlamentului, convocata in seara zilei de 30 decembrie 1947, mentioneaza ca sedinta a durat doar 45 de minute. In acest interval, se presupune ca proiectul de lege a fost prezentat, ca a fost propus un prezidiu si ca ambele masuri au fost adoptate prin vot cu bile albe de catre un numar de 295 de deputati. In plus, se mentioneaza ca s-a ovationat de 19 ori, ceea ce a intrerupt de tot atatea ori prezentarea. S-au formulat dubii in primul rand asupra posibilitatii reale de a aduna intr-un timp atat de scurt, la Bucuresti, un numar atat de mare de deputati, in zilele cand Parlamentul se afla in vacanta de Anul Nou si, in al doilea rand, daca lucrurile s-au consumat atat de rapid cum se pretinde77.
O data cu infiintarea Republicii, puteau fi puse bazele statului totalitar. Primul pas era inregimentarea Romaniei din punct de vedere militar in blocul sovietic. Acest lucru s-a infaptuit la 4 februarie 1948 printr-un tratat de prietenie, colaborare si ajutor reciproc intre Romania si Uniunea Sovietica si s-a bazat pe ideea unei aparari comune impotriva “Germaniei sau oricarei alte puteri care ar putea fi asociata cu Germania, fie direct, fie in orice alt mod”. Semnificatia deplina a acestui articol a fost explicata de catre Viaceslav Mihailovici Molotov, ministrul de Externe sovietic, care a spus ca tratatul era “deosebit de important acum, cand instigatorii unui nou razboi din lagarul imperialist se straduiesc sa creeze blocuri politice si militare indreptate impotriva statelor democrate”78. Regimul se asigurase pe plan extern.
Al doilea pas catre totalitarism a fost consolidarea partidului unic de masa, constituit dintr-o elita si din membri devotati. Acest lucru s-a realizat prin desfiintarea principalelor partide de opozitie, Partidul National Taranesc si Partidul National Liberal, in vara anului 1947. Aripa procomunista a Partidului Social Democrat s-a contopit cu P.C.R. in congresul din februarie 1948, rezultand un partid unic, Partidul Muncitoresc Roman. Potrivit cifrelor prezentate la Congres, Partidul Social Democrat avea la acea data circa o jumatate de milion de membri, dintre care doar jumatate par sa se fi inscris in noul partid, care aduna, una peste alta, 1.060.000 membri79.
Partidul Muncitoresc Roman si-a tinut primul congres la 21-23 februarie 1948. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost reales secretar general, Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu au devenit ceilalti trei membri ai Secretariatului. Se punea accentul acum pe caracterul de elita al partidului si au fost introduse criterii mai stricte privind calitatea de membru de partid. Nu era admis nici un membru al “fostelor clase exploatatoare”; cei ce faceau cerere de intrare in partid trebuiau verificati si era obligatoriu stagiul de “candidat”. S-a procedat la o campanie de verificari ca urmare a unei rezolutii a Comitetului Central din noiembrie 1948, campanie de verificari dusa de ceea ce s-a numit “activul fara de partid”, constituit din aproximativ 200.000 de cadre. Eufemism care acoperea participarea Securitatii, Armatei si a oficialitatilor din Ministerul de Justitie80. Perioada de verificari a tinut din noiembrie 1948 pana in mai 1950 si a vizat diversele valuri de membri care fusesera recrutati in partid.
Un prim val a cuprins muncitorii care nu facusera anterior parte din alte partide si tinerii legionari, carora li se dadusera functii de raspundere in fabrici si in sindicate ca o recompensa pentru aderare. Acest grup includea si pe servitorii care fusesera atrasi de comunisti in randurile partidului ca instrumente utile de informare cu privire la activitatea stapanilor lor. Al doilea val intrase in partid in anii 1946-1947 si provenea din unitatile militare, precum Divizia “Tudor Vladimirescu”, constituite din prizonieri de razboi in Uniunea Sovietica. Aceasta includea si personalul administrativ roman ce lucra pentru Armata Sovietica. Un al treilea val fusese generat de unificarea cu Partidul Social Democrat in 1948, iar al patrulea era format din cei care intrasera in noul aparat birocratic de pe statele institutiilor, create sa infaptuiasca revolutia comunista in toate sectoarele de activitate. Printre cei din urma se aflau angajatii sfaturilor populare, taranii care intrasera in gospodariile colective si de stat, precum si studentii si profesorii din sistemul de invatamant de dupa reforma. Majoritatea celor recrutati considerau calitatea de membru de partid fie ca o cheie de avansare si privilegii, fie ca o asigurare ca nu vor fi dezavantajati sau chiar arestati.
Procesul de verificare a inlaturat din Partidul Comunist 192.000 de “elemente exploatatoare si dusmanoase”, iar eliminarea lor nu putea decat sa mareasca sentimentul de teroare ce cuprinsese cea mai mare parte a societatii romanesti. Aceasta epurare, menita sa creeze o elita, coincidea cu programul partidului de revolutionare a agriculturii, de industrializare a economiei si de transformare a societatii. Aplicarea acestui program necesita institutionalizarea noului regim comunist si, in acest scop, a fost creata o structura de partid care sa supravegheze fiecare domeniu al activitatii. Au fost infiintate sectii ale Comitetului Central pentru femei, tineret, tarani, sindicate, transporturi, aprovizionare, industrie si comert, cu structuri corespunzatoare la nivel local. O importanta deosebit de mare a fost acordata invatamantului ideologic, care nu numai ca era menit sa contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenta la o elita, dar includea si fidelitatea fata de partid, aparandu-i pe membri acestuia de influente externe insidioase. Sentimentul elitismului si al exclusivitatii a servit de asemenea la sporirea coerentei si unitatii randurilor partidului, cu toate ca ambele erau amenintate de disensiuni interne, pana cand aceasta amenintare a fost eliminata, in 1952, prin indepartarea de catre Gheorghiu-Dej a lui Teohari Georgescu, Vasile Luca si Ana Pauker.
Un al treilea pas in impunerea modelului totalitar sovietic in Romania a fost adoptarea Constitutiei Republicii Populare Romane (in aprilie 1948) si introducerea sistemului judecatoresc de sorginte sovietica. Constitutia urmarea indeaproape tiparele constitutiei sovietice din 193681. Parlamentul, numit Marea Adunare Nationala, avea o singura camera, definita ca “organul suprem al puterii de stat”. Un prezidiu, compus dintr-un presedinte, un secretar si 17 membri, actiona in numele Adunarii cand aceasta nu se afla in sesiune, ceea ce se intampla destul de des, in timp ce Consiliul de Ministri era organul executiv suprem. Toate aceste organisme se aflau, desigur, supuse autoritatii Partidului Comunist. Erau prevazute garantii pe cat de multe, pe atat de lipsite de continut, in privinta libertatilor civile, dupa cum o dovedeste articolul 32: “Cetatenii au dreptul de asociere si organizare daca scopurile urmarite nu sunt indreptate impotriva ordinii democratice, stabilite prin Constitutie”82. Aceasta ordine democratica a fost definita de Partidul Comunist si consolidata de Securitate.
77 E. Focseneanu, “O descoperire istorica”, in “Romania libera”, 15 oct. ’91.
78 G. Ionescu, “Communism in Romania”, 1944-1963, Londra, Oxford University Press, 1964, p. 148.
79 R.R. King, “A history of the Romanian Communist Party”, Stanford, Hoover Institution Press, 1980, p. 71. Soarta fruntasului social-democrat Titel Petrescu este emblematica pentru cele intamplate conducatorilor opozitiei. A fost arestat la 6 mai 1948, retinut la sediul securitatii din Bucuresti, trimis la inchisoarea Jilava si, in sfarsit, judecat “in camera” in ianuarie 1952 pentru crime impotriva statului. A fost condamnat la inchisoare pe viata si a fost detinut timp de trei ani la inchisoarea Sighet inainte de a fi transferat la sediul securitatii din Calea Rahovei din Bucuresti, in 1955, unde i s-a spus de catre ministrul de Interne Alexandru Draghici ca un numar de tovarasi de-ai sai din fostul Partid Social Democrat vor fi eliberati daca va semna o scrisoare de sprijin al regimului, ce urma sa fie publicata in cotidianul partidului “Scanteia”. Titel Petrescu a refuzat si ca urmare a fost trimis in august la inchisoarea de la Ramnicu Sarat, unde a aflat de la alti detinuti despre moartea in inchisoare a numerosi socialisti. A acceptat sa semneze un text la 13 septembrie, cu conditia ca toti membrii de frunte ai PSD sa fie eliberati si ca lui insusi sa i se dea drumul din inchisoare, dar sa fie pus in regim de arest la domiciliu. Desi aceasta scrisoare a aparut in “Scanteia” la 18 decembrie 1955, a fost eliberat doar un numar mic de social-democrati. Titel Petrescu i s-a plans lui Petru Groza, presedintele Marii Adunari Nationale, dupa care s-au anuntat alte eliberari. Titel Petrescu a decedat in septembrie 1957.
80 G. Ionescu, op. cit., p. 204.
81 R.R. King, op. cit., p. 52.
82 G. Ionescu, op. cit., p. 157.
