Home Focus Ca-RO Canada Sa dam militaria jos din pod!

Sa dam militaria jos din pod!

0

Multi dintre dintre romanii stabiliti in Québec se tem de influentele negative pe care viata agitata a metropolei si anturajul plin de exemple negative le pot avea asupra copiilor lor. De aceea, ei sunt bucurosi sa afle ca exista un program in care tinerii invata ce este disciplina: programul national de cadeti, care a fost infiintat, in Canada, din 1862. El se adreseaza tinerilor cu varste intre 12 si 18 ani, fete si baieti deopotriva, dornici sa participe la o serie de activitati avand drept scop dezvoltarea unor insusiri precum spiritul de echipa, increderea in sine, leadership-ul, simtul civic, capacitatea de a-si asuma initiative si, nu in ultimul rand, mentinerea unei bune conditii fizice. Nu exista nici o taxa de inscriere in program si nici taxe pentru cumpararea uniformei sau participarea la activitati.
La inscriere, viitorul cadet va alege unde vrea sa se incadreze. El are trei posibilitati: marina (Cadets de la Marine), aviatie (Cadets de l’Air) sau armata terestra (Cadets de l’Armée). Activitatile de instructie au loc o data pe saptamana. Vara, sunt organizate tabere pentru cei care doresc sa participe la activitati desfasurate pe o perioada mai mare de timp. Cadetii beneficiaza de supravegherea permanenta a ofiterilor. Orice activitate este evaluata din punctul de vedere al riscului si beneficiaza de proceduri care trebuie respectate.

Cadetii nu sunt foarte cunoscuti. Conform unui sondaj Ipsos Reid, realizat in 2006, doar 15% din locuitorii Québecului cunosc programul. “Ar trebui sa se stie ca nu este vorba de armata.
Cadetii nu sunt militari si nu au nicio obligatie sa se inroleze in Fortele Armate Canadiene. Inscrierea in aceasta organizatie permite dezvoltarea personala, dezvoltarea abilitatilor de lider si legarea de prietenii trainice”, ne-a declarat maiorul Carlo De Ciccio, ofiter de relatii publice pentru regiunea Québec.
Sunt interesate comunitatile culturale de activitatea cadetilor? El insusi de origine italiana, maiorul De Ciccio a precizat ca unitatile din regiunea Montréal cuprind cei mai multi cadeti din randul comunitatilor. Unitatile din Côte-des-Neiges sau Montréal-Nord sunt chiar aproape in intregime formate din cadeti de alte origini.
Doar 5% dintre cadeti se inscriu in program in ideea de a se inrola, mai tarziu, in fortele canadiene. Majoritatea vin din dorinta de a trai noi experiente sau pentru a calca pe urmele unor prieteni sau rude. In ce-i priveste pe parinti, motivele pentru care isi indruma copiii spre acest program sunt diferite: la dorinta copiilor, pentru a-i invata anumite valori, pentru ca este un bun mediu social, pentru diversitatea activitatilor. Mai putin apreciat este atunci cand timpul petrecut cu aceste activitati reduce timpul alocat celor scolare.

Romani in corpurile de cadeti

Victor si Ariana Bursucianu au intrat pe rand, imediat dupa ce au implinit fiecare varsta de 12 ani, in corpul de cadeti din Côte-de-Neiges. Primele activitati le-au placut atat de mult incat au decis sa continue pana la atingerea limitei de varsta. Recent, Victor Bursucianu si Ana Meriniuc (Moldova) au fost printre putinii care au reusit sa treaca de examenul national, un test dificil desfasurat pe mai multe sectiuni: sport, orientare, verificarea cunostintelor in diferite domenii ale armelor. Din cei 75 de participanti din Montréal, doar 35 au promovat examenul, ceea ce le-a adus gradul de adjutant si calitatea de membri ai Statului Major. Promovarea examenului le da dreptul sa mearga in schimburi de experienta in alte centre din Canada sau din Europa.
“Motivul pentru care ne-am inscris copiii la cadeti a fost faptul ca trebuie sa le asiguram acestora o educatie care sa-i faca responsabili si mai ales sa-i maturizeze. Multi parinti au tendinta de a-si proteja copii, de a-i menaja de tot ce inseamna efort fizic si de a le oferi totul”, a declarat Modest Bursucianu, tatal lui Victor si al Arianei. El apreciaza in mod deosebit initierea copiilor in tehnicile de supravietuire in conditiile vitrege ale naturii. Acestia au trebuit sa se descurce singuri in padure, timp de cinci zile, fiind nevoiti sa-si construiasca, folosind mijloacele la indemana, un adapost si unelte sI sa gaseasca mancare si apa de baut. Copiii au dormit in aer liber, pe crengi si frunze. La aparitia unui urs au dat alarma prin statie si au fost evacuati in scurt timp de militarii canadieni. “Personal, cred ca tinerei generatii nu-i strica putina ordine si disciplina” spune Modest Bursucianu, adaugand ca aceste cursuri nu fac decat sa-i ajute sa-si structureze viata si sa-si cultive calitatile care, mai tarziu, ii vor ajuta sa devina niste castigatori.

Cadetii in cifre

Sunt aproximativ 55.000 de cadeti in Canada. Dintre acestia, 19,1% sunt in marina, 36,4% in armata si 44,5% in aviatie. 64,5% sunt baieti si 35,5% sunt fete. Sunt 1140 de corpuri si escadroane de cadeti in Canada, dintre care 238 apartin Marinei, 454 Armatei si 448 Aviatiei. In Québec sunt 14000 de cadeti repartizati in 261 de unitati, sub supravegherea a 1500 de ofiteri. Bugetul anual este de 34 milioane dolari. La Montréal se afla 35 de centre de cadeti. Dintre acestea patru sunt de marina, 16 apartin armatei si 15 aviatiei.
www.cadets.forces.gc.ca/
www.regions.cadets.forces.gc.ca/est/

Previous article Derby-uri cu arbitri straini
Next article Mergi si tu la vot?
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".