Teodor Gabriel Crainic a primit miercuri, 25 aprilie, premiul “Carrière” acordat de Université du Quebéc à Montréal (UQAM). Acest premiu a fost acordat ex-aequo profesorilor cercetatori Teodor Crainic si Gilles Dostaler.
Inalt, masiv, debordând de energie, profesorul Crainic se considera un om norocos datorita familiei în care s-a nascut si a faptului ca a avut inspiratia sa faca alegerile corecte în viata. Nascut la Bucuresti, el a sosit in Canada în 1971 printr-un demers complicat, care începe cu probleme de sanatate si se termina cu cererea de azil politic depusa de tatal sau, Valeriu Crainic.
In Canada n-a fost nici prea usor nici prea greu, deoarece parintii l-au ajutat sa termine studiile, incepand cu CJP-ul si terminând cu doctoratul. Teodor Gabriel Crainic este membru al Societatii Regale Canadiene de Arta si Stiinta si un nume binecunoscut în lumea universitara canadiana. Timp de opt ani a detinut functia de director al Centrului de Cercetare din Montréal, unde a ramas în consiliul de administratie. Este preocupat de sistemele de transport inteligente si de optimizarea acestora. Publica peste 100 de articole stiintifice si este coautorul unei metode si unui software “STAN”, pentru planificarea strategica a sistemelor de transport folosite de catre institutiile de planificare din 16 tari. În prezent, Teodor Gabriel Crainic este profesor la UQAM.
Cum a fost drumul pâna la realizarile de acum, domnule Crainic?
A fost în acelasi timp si simplu si lung si greu. Simplu, pentru ca am avut parinti care apreciau scoala; sa ma trimita pe mine la studii era lucrul cel mai important. Asa am facut colegiul, universitatea, apoi masteratul si doctoratul. Una dupa alta, apoi cercetator la Universitatea Montréal si acum am ajuns profesor aici, la UQAM. Stiti cum este când vii aici: apar probleme, nu particulare, nu faptul ca nu poti face fata sau ca n-ai fi apreciat dar…
Vreti sa spuneti ca lupta academica e destul de dura?
Asa este, e dura în sensul în care trebuie sa-ti faci un nume, sa fii intotdeauna înainte si sa faci lucrurile la un nivel ridicat. Am norocul ca aici, la Montréal, am un grup cu care colaborez, suntem buni si este o atmosfera care ne stimuleaza.
Canadienii nu premiaza pe nimeni daca nu au motive temeinice s-o faca. Ce reprezinta pentru dvs. premiul acordat de UQAM ?
Înca o recunoastere institutionala a valorii mele profesionale, este recunoasterea faptului ca sunt unul dintre bunii lor profesori.
În 2006 ati primit, de asemenea, doua prestigioase premii.
Da, am devenit membru al Academiei Regale Canadiene de Arte si Stiinta si am primit un premiu de merit pentru cercetare de la Societatea Canadiana de Cercetare Operationala.
Va considerati norocos?
Foarte norocos. Primul noroc au fost parintii mei, Georgeta si Valeriu. Apoi adolescenta mea, petrecuta la Bucuresti pâna în 1971, a fost unul din momentele cele mai putin grele ale comunismului: Ceausescu nu era înca, atunci, complet nebun. Am avut un unchi care a murit în închisoare; eu însa am scapat de momentele grele. A fost un alt noroc. Si aici, în Canada, am avut noroc sa fac alegerile bune. Am acum o catedra de cercetare la UQAM, finantata de Industrie si de Consiliul de Cercetare în Stiinte Naturale si Inginerie al Canadei.
Ce se întelege prin termenul de inteligenta aplicat sistemului de transport?
Culegere de informatie în timp real, un tratament sofisticat al acestor informatii si redifuzarea rezultatelor acestui tratament la cei care utilizeaza sistemul de transport, ca acest sistem global sa se comporte mai bine. De exemplu, dai mesaje individuale sau globale, dai directii, transmiti informatii ca acolo este sau nu congestionat. Deci e un tratament inteligent al informatiei, ca sistemul sa functioneze mai bine.
Dintre realizarile profesionale, care v-a costat cea mai mare bataie de cap?
Fiecare proiect de cercetare are dificultatile lui, când e mai multa lume si mai multi bani e mai complicat. Acum sunt alocati la ESG UQAM 1.700.000$, pentru cercetare…
Da, pentru cinci ani, asa ca nu-i vezi pe toti deodata.
Ce parere aveti de sistemul de învatamânt din Canada, comparativ cu cel din România?
De mult n-am mai fost în România, nu mai stiu bine. În Canada avem probleme cu sistemul de învatamânt primar si secundar. Sistemul universitar merge bine, n-avem destul de multi profesori, dar sistemul e sanatos. Cât priveste relatiile cu studentii, daca ai 200 de studenti atunci ele sunt total impersonale, daca ai 25, reusesti sa fii apropiat de ei.
Trebuie, în acelasi timp, sa te si detasezi, pentru ca stresul este foarte mare.
