Romania en détail

*Pana la urma, nu am mai avut alegeri anticipate prezidentiale, dar vom avea referendum pentru demiterea presedintelui. In 19 mai, cu o zi inainte de data care aminteste de o nefasta “Duminica a Orbului”. E foarte interesant ca, in calendar, in 19 mai se sarbatoreste Sfantul Patriche sau Sfantul Patriciu. Dinu Patriciu, marele papusar liberal, e, sa ne amintim, unul dintre dusmanii neimpacati ai sefului suspendat al statului.
*Inca un venerabil liberal pe lista colaboratorilor cu Securitatea. Este vorba despre Constantin Balaceanu-Stolnici. El se adauga, pe aceeasi rusinoasa lista, lui Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lazarescu si Mircea Ionescu Quintus. Cineva apropiat de miscarea politica liberala imi spunea, recent, ca “informatorii sunt la noi, iar ofiterii, la ei”.
*Intr-un interviu pe care l-a acordat presei din Olanda, Monica Macovei a spus ca a fost folosita pe post de afis publicitar pentru aderarea Romaniei la UE si apoi, a fost inlaturata. “PD mi-a cerut sa ma alatur lui Traian Basescu, dar eu ma gandesc sa plec mai degraba din tara”, a mai spus doamna Macovei in interviu. Afirmatia fostului ministru al Justitiei dovedeste inca o data ca e obositor sa te lupti cu prostii si cu ticalosii.
*In atentia colectionarilor: “Nu stim cati ani mai are de trait leul nou. Afost lovit puternic, a fost in apropierea abandonului si, dupa doua reprize de doi ani, a revenit in ofensiva. Acest meci se joaca in 24 de reprize, din care mai avem 6 7 reprize”, a declarat Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale, cu prilejul aniversarii a 140 de ani de viata a monedei nationale. Aniversarea de miercuri, 25 aprilie ar fi ultima serbare de acest gen, pentru ca peste zece ani leul nu va mai exista, cedand locul monedei unice europene.

Ultimele articole

Articole similare