Dictatorul suspendat

“Noi suntem poporul – Jos cu dictatorul!” strigau simpatizantii PSD la un miting chinuit, onorat de prezenta lui Mircea Geoana. Confundand sustinatorii – adusi in autobuze – cu intreg poporul, Geoana a innebunit si se crede un pretendent serios la Cotroceni. El si apropiatii lui, precum si ziaristul Ion Cristoiu, au lansat una din cele mai ciudate idei despre Basescu: cum ca omul ar avea stofa de dictator. Geoana il invoca pe Hitler ca mentor pentru Basescu, iar Cristoiu il vede sub chipul lui Fidel Castro.
Evident ca nici Geoana, nici Cristoiu n-au deraiat in asemenea masura incat sa creada sincer ca Basescu este cu adevarat un dictator, iar Romania ar fi in pericol de a-si pierde democratia. Este aproape inutil sa demontam aceasta ipoteza; Romania – membra a Uniunii Europene – nu va mai avea mult timp de aici inainte o dictatura. Nici macar una deghizata sub forma unui om-forte aflat la conducerea statului care, in opinia lor, n-ar da doi bani pe celelalte institutii democratice. In lipsa de acuze si, evident, de inspiratie, vand celor care vor sa cumpere marota unui Basescu cu chip de dictator.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articole similare