Miting cu repetitie

La Montréal, ca probabil nicaieri altundeva in diaspora, romanii au avut parte nu de unul, ci de doua mitinguri de sustinere a presedintelui Traian Basescu. Primul a avut loc sambata, 12 mai, ora 12.00, in Piata Romaniei, langa statuia lui Mihai Eminescu. Adunand doar cateva zeci de participanti, mitingul a intrat, din pacate, “la concurenta” cu cel organizat a doua zi in fata Consulatului General al Romaniei de la Montréal (1010 Sherbrooke vest).
Precizam ca mitingul de sambata a fost organizat de Asociatia Scriitorilor Romani din Canada (condusa de Alexandru Cetateanu), Asociatia Romana din Canada (condusa de Ionel Taranu), comitetul PlaceRomFest (organizatie mono-personala, odata ce presedintele ei, Marc Marinescu, este si singurul membru) si MontrealTech Press, o fundatie compusa, si ea, dintr-un singur membru, presedintele Valentin Boju.
Multe dintre persoanele mentionate sunt, de altfel, intens contestate pentru implicarea lor in evenimentele din septembrie 2004 (inaugurarea Pietei Romaniei, a statuii lui Mihai Eminescu si vizita la Montréal a presedintelui de atunci al Romaniei, Ion Iliescu).
Organizatorii spun ca au incercat sa “comaseze” mitingul lor cu cel programat a doua zi, dar ca nu au gasit intelegerea necesara la George Rusu, presedintele Forumului de Integrare Multiculturala Québec, organizatorul manifestarii de duminica.
In replica, Rusu spune ca la momentul “negocierilor”, el obtinuse deja aprobarea pentru data si ora mitingului de duminica, si nu le mai putea schimba. In plus, el crede ca mitingul de sambata a fost un “sabotaj” menit sa diminueze forta celui de duminica, si ca “organizatorii au avut, probabil, nevoie sa justifice anumite fonduri cheltuite in exces in septembrie 2004, cu ocazia vizitei presedintelui Ion Iliescu la Montreal”.
Un ultim detaliu: sambata, cei prezenti in Piata Romaniei l-au ascutat, in direct, prin telefon, pe presedintele Traian Basescu, alaturi de un (surprinzator) mesaj transmis de… Gigi Becali!

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare