(decembrie 1947 decembrie 1989)
2. Incercari de autonomie (1956-1969) Impactul revoltei ungare
Convergenta intereselor cu Uniunea Sovietica, si nu doar o obedienta servila, a determinat pozitia adoptata de Gheorghiu-Dej si de tovarasii sai. Acestia aveau doua mari preocupari: o revolta victorioasa la Budapesta impotriva regimului comunist s-ar fi putut intinde pana la comunitatea celor doua milioane de maghiari din Transilvania, ceea ce ar fi constituit scanteia unei revolte anticomuniste in Romania; o Ungarie necomunista ar fi putut formula pretentii asupra unor parti ale Transilvaniei. Temerile lor erau alimentate de participarea studentilor si muncitorilor maghiari la demonstratiile de la Cluj, de la Timisoara si din Regiunea Autonoma Maghiara. Hrusciov si Malenkov au efectuat o vizita secreta la Bucuresti la l noiembrie 1956, pentru a discuta criza ungara cu conducatorii romani, bulgari si cehoslovaci si, potrivit unor rapoarte occidentale, Hrusciov a cerut ca trupele romane sa fie folosite pentru zdrobirea revoltei de la Budapesta. Gheorghiu-Dej si Bodnaras se pare ca au replicat ca, datorita numarului mare de maghiari din armata romana, precum si simpatiei generale pentru Ungaria, armata nu prezenta suficienta incredere pentru astfel de operatiuni (132) . Rezistenta romana fata de o implicare militara directa putea sa fie atribuita si temerii unui conflict ireparabil cu minoritatea maghiara din Romania, dar o astfel de pozitie este contrazisa de Hrusciov in memoriile sale, cand pretinde ca oferta de ajutor militar ar fi venit din partea conducatorilor romani si bulgari (133).
Un lucru este clar: Gheorghiu-Dej si Bodnaras au insistat pentru o interventie militara ferma impotriva guvernului lui Imre Nagy, iar trupele sovietice, stationate in Romania, au fost printre primele care au trecut granita ungara la 26 octombrie, pentru a consolida prezenta sovietica acolo. Unul dintre principalii sprijinitori, din cadrul Partidului Comunist Roman, ai unei interventii in Ungaria a fost Emil Bodnaras. In timpul revoltei, Bodnaras a fost numit ministru al Transporturilor si Comunicatiilor si, in aceasta calitate, a supravegheat largirea drumurilor de importanta strategica pentru trupele sovietice aflate in tranzit prin Romania. Se pare, de asemenea, ca a avut un rol in aranjamentele pentru detinerea lui Imre Nagy in Romania, intrucat la 21 noiembrie, atat el, cat si Gheorghiu-Dej, i-au facut o vizita lui Janos Kadar, noul prim-secretar al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, iar a doua zi Nagy a fost rapit de ofiteri K.G.B. si a fost transportat cu avionul la Bucuresti, unde i s-a acordat ceea ce ministrul de Externe roman, Grigore Preoteasa, a numea “azil”. De fapt, Nagy a fost detinut impreuna cu alti membri ai guvernului sau intr-o casa conspirativa a Securitatii, intr-o localitate din nordul Bucurestiului. Interogatoriul lor a fost coordonat de Boris Sumilin, consilier sef K.G.B. “pentru probleme contrarevolutionare”. Nu au fost permise vizitele oficialitatilor O.N.U. promise de Preoteasa, menite sa dovedeasca ca Nagy nu era privat de libertate (134). Sumilin i-a permis lui Valter Roman, un membru marcant al P.C.R., sa le puna intrebari asociatilor lui Nagy (135). Multi alti sprijinatori de vaza ai lui Nagy au fost interogati in Romania, printre acestia aflandu-se si criticul marxist Gyorgy Lukacs.
Un alt scop al vizitei lui Gheorghiu-Dej si a lui Bodnaras la Budapesta, sub pretextul acordarii de alimente si medicamente de care era nevoie urgenta acolo ca urmare a revoltei, a fost de fapt sa ajute la reorganizarea serviciului de securitate ungar, A.V.H., care fusese decimat. Cateva sute de agenti de securitate de origine maghiara din Transilvania au fost trimisi la Budapesta, iar sederea prelungita a lui Bodnaras in capitala ungara arata ca acesta a fost profund implicat in operatiune.
Preocuparea lui Gheorghiu-Dej in legatura cu reactia minoritatii maghiare din Transilvania fata de revolta 1-a facut sa duca o politica de integrare, iar prima masura a fost restrangerea invatamantului in limba maghiara de toate gradele, inclusiv pana la nivelul universitar. Culmea sistemului de invatamant de toate gradele cu predare in limba maghiara o reprezentau Universitatea “Bolyai” din Cluj, Liceul agricol “Dr. Petru Groza” din acelasi oras si Facultatea de medicina si farmacie din Tg. Mures. Dupa 1956 sistemul a fost trunchiat. O parte a invatamantului in limba maghiara a fost mutata din scoli cu predare intr-o singura limba in scoli bilingve (136). Acest lucru a diminuat statutul favorizat al acestei limbi, fapt care a avut drept concluzie logica contopirea in 1959 a Universitatii “Bolyai” din Cluj cu Universitatea “Babes” din acelasi oras. Romania a fost cel mai activ aliat al Uniunii Sovietice in timpul crizei ungare. Sprijinul dat Uniunii Sovietice a trecut dincolo de arena politica, in domeniul asistentei practice si al incurajarilor deschise, Gheorghiu-Dej si Bodnaras au fost primii conducatori straini care au vizitat Budapesta dupa invazia sovietica, iar in comunicatul lor oficial si-au exprimat parerea ca actiunea sovietica “era necesara si corecta” (137). Guvernul roman s-a facut ecoul propagandei sovietice, denuntand “contrarevolutia” ca opera a “fascistilor reactionari” provocati de “imperialistii occidentali”. Fortelor sovietice li s-au oferit baze suplimentare pe pamant romanesc, drumurile au fost largite, iar traficul feroviar a fost intrerupt pentru a permite transporturilor militare. Satisfactia sovietica fata de rolul Romaniei in timpul lunilor octombrie si noiembrie 1956 a fost in avantajul tarii, doi ani mai tarziu, cand Hrusciov a hotarat sa retraga trupele sovietice.
Retragerea trupelor sovietice
Potrivit memoriilor lui Hrusciov, Bodnaras a fost cel care, in calitate de ministru al Fortelor Armate, a ridicat primul problema retragerii trupelor sovietice din Romania, in timpul vizitei liderului moscovit din iunie 1955 (138). Hrusciov era convins ca problema fusese deja discutata in conducerea Partidului Comunist Roman si ca Bodnaras fusese, fara indoiala, ales sa abordeze subiectul datorita recomandarilor sale impecabile: serviciile aduse in trecut Uniunii Sovietice, increderea si respectul care ii erau acordate de conducatorii sovietici si functia superioara pe care o ocupa (era unul dintre cei trei viceprimministri). Hrusciov consemneaza ca Bodnaras a argumentat subliniind ca interesele de securitate sovietice nu erau amenintate, intrucat Romania era incercuita de alte tari socialiste si ca “nu se afla nimeni altcineva la Marea Neagra, cu exceptia turcilor” (139). Asugera o astfel de masura atat de curand dupa moartea lui Stalin era un act de extrema cutezanta si ar putea implica, asa cum scrie Sergiu Verona, “o oarecare clarviziune si poate chiar un joc politic” (140). Situatia internationala din anul 1955 nu-i permitea conducatorului sovietic sa reactioneze imediat la aceasta propunere, dar ideea retragerii ii fusese inoculata. Si a folosit-o la momentul pe care l-a considerat cel mai oportun.
Acest rationament trebuie facut, in primul rand, in contextul unui scenariu mai larg avut in vedere de Hrusciov pentru politica sa privind o noua deschidere catre Occident si, in al doilea rand, tinandu-se seama de capacitatea Partidului Comunist Roman de a asigura securitatea interna. Elementul cheie de politica externa a fost masura unilaterala sovietica de a retrage un numar limitat de trupe din intreaga Europa Rasariteana care, asa cum spera Hrusciov, ar fi putut provoca un raspuns similar din partea N.A.T.O. Nu este nici o coincidenta faptul ca sovieticii au anuntat retragerea din Romania la 24 mai 1958, in aceeasi zi cand au fost reduse cu 119.000 de oameni efectivele sovietice din Europa Rasariteana. Pozitia strategica a Romaniei, flancata de alte state membre ale Tratatului de la Varsovia, a facut ca propunerea de retragere a trupelor sa nu nelinisteasca Uniunea Sovietica din punct de vedere al securitatii, orice temeri in legatura cu Romania ca aliat demn de incredere fiind risipite de actiunile acesteia din timpul revolutiei ungare. Din acelasi motiv, masura de precautie de a mentine un numar mare de trupe sovietice in Ungaria dupa revolutie i-a permis lui Hrusciov sa compenseze partial orice reducere generala de trupe sovietice in zona.
La 25 iunie 1958, ultimii 35.000 de militari sovietici au parasit Romania. Impactul cel mai semnificativ al retragerii sovietice asupra conducerii romane a fost unul de natura psihologica. Romania era inca strans legata in cadrul blocului sovietic, bazele navale si aeriene sovietice ramasesera pe teritoriul romanesc, iar diviziile sovietice din Ucraina de Sud si de dincolo de Prut, din Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca, puteau sa intre oricand in caz de necesitate. Cu toate acestea, oricare ar fi fost ratiunile sovietice pentru retragere, Gheorghiu-Dej putea s-o priveasca ca pe o concesie obtinuta de la sovietici si, cu increderea astfel obtinuta, putea sa se angajeze, desi cu prudenta, intr-o politica ce plasa Romania deasupra intereselor sovietice.
(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica
Note :
132 “Observator” din 25 noiembrie 1956, citat din S. Verona, Military Occupation and Diplomacy, Soviet Troops in Romania 1944-1958, Durham si Londra, Duke University Press, 1992, p. 103.
133 Ibidem, p. 103.
134 C. Andrew si O. Gordievski, KGB. The Inside Story of its Foreign Operations from Lenin to Gorbaciov, Londra, Sceptre Books, 1991, p. 435.
135 Judit Ember, Menedekjog 1956. Budapesta, Szabad Ter Kiado, 1989, pp. 146-148; Matei Calinescu si Vladimir Tismaneanu, “The 1989 Revolution and Romania’s Future”, Romania After Tyranny, editata de Daniel N. Nelson, Boulder, San Francisco, Oxford, Westview Press, 1992, p. 42, nota 41.
136 In timp ce in anul scolar 1955/1956, existau 1.022 de scoli primare in care limba de predare era exclusiv maghiara, in 1958/1959, numarul acestora a scazut la 915. In aceeasi perioada, numarul scolilor primare cu limba de predare romana si maghiara a crescut de la 38 la 124. in domeniul invatamantului secundar, s-a inregistrat aceeasi descrestere a numarului de scoli cu limba de predare maghiara, de la 493 la 469, in timp ce numarul scolilor cu limba de predare maghiara a crescut de la 10 la 77. (R. King, Minorities under Communism. Nationalism as a Source of Tension among Balkan Communist States, Cambridge, Massachusetts, 1973, p. 153.
137 S. Verona, Military Occupation and Diplomacy, Soviet Troops in Romania 1944-1958, Durham si Londra, Duke University Press, 1992, p. 103.
138 Ibidem, p. 83.
139 Ibidem.
140 Op. cit., p. 85. Stenograma sedintei Biroului Politic al C.C. al P.C.R. din 3, 4, 6 si 12 aprilie 1956 se coroboreaza cu relatarea lui Hrusciov. O mare parte a acestei sedinte a fost ocupata de critica adresata lui GheorghiuDej de catre Miron Constantinescu, care 1-a acuzat pe conducatorul partidului ca nu tine seama de opiniile celorlalti membri ai Biroului Politic. Constantinescu isi intemeia critica, printre altele, pe faptul ca GheorghiuDej nu a “reusit” sa duca la indeplinire o decizie a Biroului Politic din august 1955 de a se pune problema trupelor sovietice stationate in Romania. Miron Constantinescu pretindea ca Gheorghiu-Dej l-a obligat pe Bodnaras sa ridice problema “impotriva vointei sale” in fata lui Hrusciov (Arhivele secrete si istoria comunismului romanesc, in “Sfera Politicii”, nr. 25, februarie 1995, p. 18). Intr-un interviu acordat revistei “Lumea Magazin”, nr. 8, 1994, Paul Niculescu-Mizil, un comunist de vaza pe vremea lui Ceausescu, declara simplu ca Gheorghiu-Dej i-a dat instructiuni in 1955 lui Bodnaras sa-i propuna lui Hrusciov retragerea trupelor sovietice din Romania.
