Ziua 13, ora 13

In ziua cu pricina, m-am nimerit sa fiu prezent la o demonstratie pentru presedinte, tinuta pe trotuarul ce margineste Consulatul roman din Montréal. Lume multa, curiosi, pancarte, muzica, proteste, fotografii, petitii, aplauze si un soare din ce in ce mai generos, asa, pentru a mai dezmorti atmosfera. Langa mine, un domn carunt, dar plin de energie, imi spune: in Romania nu se mai poate schimba nimic, romanii si-au
pecetluit soarta inca din mai 1990, cand i-au votat majoritar pe comunisti. “De aceea nu mai vreau sa stiu nimic de ei, pentru ca sunt prosti si rai.” “Nu este adevarat, domnule, raspund eu intepat, romanii sunt oameni inteligenti, multi dintre ei fac parte din elita Canadei. Gandeste-te ca jumatate din avioanele de la Bombardier se costruiesc cu minte romaneasca, ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca specialistii romani sunt apreciati in toate domeniile de activitate.” “Dintr-astia sunt doar cativa, majoritatea sunt cum iti spun eu, prosti si rai”, repeta, tot mai iritat, interlocutorul meu. “Uite, iti dau si exemple: dupa ce au fost batjocoriti de politrucii facuti la rusi, timp de cincizeci de ani, in ‘90 i-au ales tot pe ei. Cum numesti dumneata o natie ce a incercat in repetate randuri sa-si ucida intelectualitatea si care in ‘90 se mandrea cu lozinca «eu muncesc, nu gandesc»? In care tara civilizata s-a pomenit ca presedintele si acolitii sai sa aduca hoardele de mineri pentru a-i nimici chiar pe copiii lor, trimisi la studii?”
La asemenea argumente mi-a fost greu sa-l mai contrazic. Intr-adevar, este aberant ca cei ce au facut atat de mult rau natiei sa continue in prezent sa ne dea lectii de democratie. Asa ca la acest punct, domnul meu, aveti dreptate. Eu insa, prin natura slujbei, bantui prin casele oamenilor din Montréal de ani buni si, daca socotesc bine, cred ca am vizitat ceva mai mult de mia de familii. Iar daca domnul cu pricina tot mi-a deschis pofta sa vorbesc despre romani, va declar cu mana pe suflet ca, in marea lor majoritate, sunt oameni extraordinari. Mai tineri sau mai putin tineri, de cele mai diferite profesii, mai de la tara sau din capitala, majoritatea au trecut apa cea mare cu dorinta de a reusi in tara straina, vorbind mai bine sau mai greu limbile de aici, mimand obiceiurile de aici, dar pastrand in adancul lor mandria ca s-au nascut romani. Iar aceasta capacitate de a se adapta la conditiile de viata canadiana este, dupa umila mea parere, o mare dovada de inteligenta. Cat timp au sa mai existe astfel de oameni, cei prosti si rai nu vor ramane prea mult in lumina istoriei. Pentru asta tin sa multumesc inca o data domnului atat de suparat pe romani ca mi-a dat ocazia sa exprim in scris ceea ce de multa vreme gandeam. Asa ca, ori de cate ori o sa fiu tratat de roman, tot de atatea ori o sa-mi creasca sufletul. Iar unor anumiti intelectuali de palat care din inaltimea ignorantei lor, poleite cu titluri de noblete, ma vor trata de nespalat, lumpen sau golan o sa le spun: aveti dreptate.