Deranj mare la UDMR

“Cei ce au decis implicarea UDMR in suspendarea presedintelui Traian Basescu sa faca pasul inapoi si sa renunte la functiile pe care le detin”; acesta este mesajul transmis de senatorul Peter Eckstein-Kovacs actualei conduceri a Uniunii Democrate a Maghiarilor din Romania. Eckstein a precizat ca printre cei care ar trebui sa-si dea demisia de la conducerea Uniunii se numara presedintele Marko Bela, dar si altii “care au stat cu pieptul deschis la aceasta greseala”, cum ar fi liderii grupurilor parlamentare Verestoy Attila si Marton Arpad.
“Greselile trebuie asumate, deoarece functia nu inseamna numai girofar si SPP-isti la scara, ci inseamna si sa-ti asumi raspunderea pentru deciziile luate”, a spus Eckstein intr-o conferinta de presa.
Senatorul Eckstein-Kovacs a subliniat ca greseala grava facuta de actuala conducere a UDMR este a doua dupa ce, la alegerile din 2004, aceasta a recomandat populatiei maghiare sa-l voteze pe liderul PSD, Adrian Nastase, pentru functia de presedinte al Romaniei. “Si daca o greseala se mai iarta, a doua este ceva grav si trebuie sa fie urmata de tragerea concluziilor. Aceasta autocritica este departe de conducerea UDMR”, a mai spus Eckstein.
Senatorul maghiar a subliniat ca urmeaza un scrutin important, cel pentru Parlamentul Europei, iar “maghiarii din Romania risca sa ramana fara nici o voce la Bruxelles”, in conditiile in care unul dintre candidatii propusi de UDMR pentru Parlamentul European este actualul ministru al Comunicatiilor, Nagy Zsolt, care este cercetat penal de catre Directia Nationala Anticoruptie.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare