PNL a facut 132 de ani

Partidul National Liberal a implinit 132 de ani de la infiintare. La 24 mai 1875, Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gh. Chitu, C.G. Pesacov si N.C. Furculescu au pus bazele Partidului National Liberal. Noul partid avea la baza miscarea politica radicala initiata inca din 1864 de catre Dumitru si Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti, la care au aderat, in 1875, toate gruparile politice de factura liberala, inclusiv fractionistii lui Nicolae Ionescu.
Primul presedinte al PNLa fost Ion C. Bratianu, pana la moartea sa in 1891. A urmat Dumitru Bratianu (1891 1892), Dumitru Sturdza (1892 1908), Ion I. C. Bratianu (1908 1927), Vintila Bratianu (1927 1930), Ion G. Duca (1930 1933), asasinat de legionari, si Constantin I. C. Bratianu (1933 1950), intemnitat de comunisti la Sighet, unde a si murit.
Dupa 1989, PNL a fost reinfiintat de Dan Amedeo Lazarescu, Nicolae Enescu, I.V. Sandulescu si Sorin Botez. Primul presedinte liberal de dupa Revolutie a fost Radu Campeanu, care a ramas in istorie prin doua gafe enorme: l-a propus pe Regele Mihai pentru functia de presedinte al Romaniei si a scos partidul din Conventia Democrata. Desi era vazut ca principal partid de opozitie, luptele interne din PNLau dus la faramitarea acestuia in primii ani de dupa Revolutie. Au aparut astfel Partidul National Liberal Aripa Tanara (transformat ulterior in Partidul Liberal ‘93 si condus de Dinu Patriciu), PNL-Conventia Democrata, creat de avocatul Nicolae Cerveni, PNLCampeanu (condus de Radu Campeanu) sau Noul Partid Liberal, condus de Viorel Catarama.
Alegerea, in 1993, a lui Mircea Ionescu-Quintus in fruntea PNL a insemnat reintrarea partidului in Conventia Democrata, care, in 1996, a castigat alegerile parlamentare. In 1998, PNL a fuzionat cu Partidul Alianta Civica, iar in martie 1999 a fost admis in Internationala Liberala.
Aflat in cadere libera dupa esecul guvernarii CDR (1996-2000), PNL revine in inima electoratului odata cu instalarea lui Theodor Stolojan in functia de presedinte al partidului, in august 2002. In pregatirea alegerilor din 2004, PNL creeaza Alianta Dreptate si Adevar alaturi de Partidul Democrat, desemnandu-l pe Theodor Stolojan drept candidat la functia de presedinte al Romaniei. Cu numai doua luni inainte de alegerile din noiembrie-decembrie 2004, Theodor Stolojan se retrage din cursa pentru presedintie, cedand totodata sefia PNLlui Calin Popescu Tariceanu, care este numit ulterior in functia de prim ministru.
In urma excluderii din PNL, in 2006, a mai multor lideri liberali, printre care Mona Musca, Valeriu Stoica, Theodor Stolojan s.a., apare Partidul Liberal Democrat, al carui presedinte este ales Theodor Stolojan.
Astazi, sub conducerea lui Calin Popescu Tariceanu, Partidul National Liberal traieste cea mai neagra perioada din istoria sa post-decembrista. Intrat in conflict cu partenerul alaturi de care a castigat alegerile din 2004, Partidul Democrat, dar mai ales cu presedintele Romaniei, Traian Basescu, caruia Tariceanu ii datoreaza functia de prim ministru, Calin Popescu Tariceanu a adus partidul la o cota de impopularitate ingrijoratoare. Dupa ce a eliminat din partid pe toti liderii care reprezentau vectorul de imagine al PNL (Mona Musca, Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Gheorghe Flutur s.a.) partidul a ramas cu pseudo-lideri gen Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban, Bogdan Olteanu, Crin Antonescu, Norica Nicolai sau cu personaje controversate de tipul lui Theodor Melescanu.
Angrenarea PNL in tentativa de eliminare a lui Traian Basescu atat din functia de presedinte al Romaniei, cat si din viata politica, a reprezentat, se pare, picatura care a umplut paharul rabdarii electoratului liberal: 58% dintre simpatizantii PNLau votat impotriva demiterii lui Traian Basescu si, implicit, impotriva actualei conduceri a PNL.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare