* “Sper ca in 2008 sa se vada schimbari in sanatate” asa ne spune acum actualul Ministru al Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Asta exact in zilele in care, la o maternitate din Satu Mare, o tanara a murit, in urma operatiei de cezariana, pentru ca spitalul nu avea anticoagulante. Suntem in 2007 si e tragic faptul ca se mai poate intampla asa ceva; e tragic ca exista maternitati din care dispar copii sau in care mor mame la nastere din cauza incompetentei cadrelor medicale. Iar Ministrul Sanatatii spune ca, poate, peste un an va fi mai bine. Fara diplomatie: asta se numeste nesimtire in stare pura, nu?
* Adrian Nastase (“Arogantu’“, poate va mai amintiti de el; e un fost premier al Romaniei, pentru cine nu mai stie), la lansarea unei carti personale (o caramida de 600 de pagini “Romania europeana“): “In ciuda tradarilor, cred in ideea de echipa”. Intre timp, saptamana trecuta, Nastase a fost trimis in judecata in celebrul dosar “Matusa Tamara“. Incepe si in Romania sa functioneze principiul ca fiecare are ceea ce merita sa aiba.
* Teodor Melescanu, Ministrul Apararii, vrea ca Romania si Bulgaria sa aiba manevre militare comune cu Rusia. Primul gest notoriu al lui Adrian Cioroianu, ministrul de Externe actual al Romaniei, a fost o imbratisare cu Serghei Lavrov, inalt oficial rus. Adevarul e ca liberalii din Romania e tot mai evident nu sunt nici pe departe ce par a fi. O sa va mai aduc si alta data argumente in sprijinul acestei afirmatii
* Vladimir Tismaneanu e amenintat cu moartea in SUA, printr-o scrisoare care vine, dupa primele indicii, din zona Romania Mare. Gigi Becali spune ca ziaristii care il critica sunt niste “homosexuali”. Si asta e Romania scuze ca nu va pot da mereu vesti bune.
* Varujan Vosganian si-a adus la minister pianul la care canta atunci cand vrea sa se relaxeze. S-ar putea sa fie nevoit sa si-l mute in foarte scurt timp, pentru ca, dupa mai multe semnale, guvernul Tariceanu isi traieste ultimele clipe. Sa-i fie tarana usoara!