In 14 iunie a avut loc o intalnire intre reprezentantii presei si doamna Yolande James, ministru al Imigrarii si Comunitatilor Culturale din Québec. Domnia-sa a organizat aceasta intalnire cu scopul de a anunta demararea unor “proiecte concrete” pentru a facilita admiterea preofesionistilor imigranti in domeniul Sanatatii.
Astfel, ministrul anunta initierea a 7 noi proiecte, referitor la Ordinele profesionale care activeaza in Sanatate: les ergothérapeutes, les infirmières et infirmiers, les infirmières et infirmiers auxiliaires, les inhalothérapeutes, les médecins, les sages-femmes et les technologistes médicaux.
Doua sunt prioritatile guvernului: Ordinele profesionale sa fie apte sa evalueze si sa recunoasca formarea si experienta dobandita in afara Québecului, iar imigrantii sa fie cat mai bine pregatiti pentru a reusi integrarea profesionala.
1. Acces la profesia de ergoterapeut: Ordinul isi va imbunatati procesul de recunoastere a competentelor, realizand un “bilant al competentelor”, la care se vor adauga, dupa caz, un interviu orientativ, simulari, punere in situatie reala de lucru etc. Pentru realizarea acestui proiect, guvernul va aloca 99.646$.
2. Acces la profesia de infirmier(a): Ordinul infirmierilor va publica un document de informare cu privire la aspectele juridice, deontologice si etice ale practicarii acestei meserii in Québec. Documentul (tip auto-apprentissage) se adreseaza candidatilor cu studii in strainatate care trebuie sa urmeze un program de formare suplimentara intr-un “cégep” sau intr-un mediu clinic.Vor fi oferite diverse “mises en situation”, pentru a verifica insusirea temeinica a cunostintelor. Candidatii din afara tarii vor avea si ei acces la document, inca inainte de venirea lor aici. Ministerul va sprijini proiectul cu 90.000$.
3. Acces la profesia de infirmier(a) auxiliar(a): Ordinul va concepe un examen destinat sa completeze procesul recunoasterii echivalentei diplomelor si al formarii persoanelor cu studii facute in strainatate. O banca de intrebari va fi pusa la punct si va servi pentru a pregati trei versiuni de examen. Un ghid pentru pregatirea examenului va fi, de asemenea, elaborat; el va cuprinde exemple de intrebari si raspunsurile corecte, ca si o bibliografie detaliata. Ajutorul guvernului va fi de 101.737$.
4. Acces la profesia de “inhalothérapeute”: Ordinul va afisa pe site-ul sau un instrument de autoevaluare a diplomelor si experientei persoanelor cu studii facute in strainatate. Candidatii vor putea astfel obtine rapid informatii privind conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a obtine permisul de practicare a meseriei, ca si o orientare in ce priveste formarea suplimentara (d’appoint) care ar putea fi ceruta. Candidatii vor putea sa aiba acces la informatii care le vor permite sa-si pregateasca un dosar complet, chiar inainte de stabilirea lor in Québec. Va fi pusa la punct si o banca de date, pentru a facilita analizarea cererilor in conditiile in care candidatii nu vor putea furniza informatii detaliate referitoare la programul lor de formare. Ajutorul ministerului va fi de 85.000 $.
5. Acces la profesia de medic: Le Collège des médecins du Québec va elabora un document de informare, care va permite persoanelor cu studii in strainatate sa stie care sunt etapele exacte pentru a obtine un permis de drept de practica in provincia francofona sau un permis restrictiv si care sunt dificultatile pe care le vor intampina. Documentul va fi afisat pe site-ul Colegiului. Ministerul va contribui cu 36.000$.
6. Acces la profesia de “sage-femme”(moasa): Ordinul profesional va elabora o grila de competente permitand evaluarea cunostintelor si experientei candidatilor formati in strainatate, determinand si ce alte cunostinte mai au de acumulat pentru a ajunge sa practice aceasta meserie in Québec. Pe site-ul Ordinului va fi afisat un modul de autoevaluare, care va oferi informatii cu privire la etapele prin care vor mai avea de trecut pentru a obtine dreptul de practica. Tot acolo va fi disponibil un ghid pentru a-i indruma pe candidati sa realizeze cererea oficiala de pemis. Ministerul va oferi pentru acest proiect 82.950$.
7. Acces la profesia de “technologiste médical”: Ordinul va realiza un instrument de autoevaluare on line a diplomelor si cunostintelor candidatilor, care isi vor putea astfel pregati dosarul complet chiar inainte de a sosi in Québec. Candidatii vor obtine un informatii privind conditiile pe care trebuie sa le satisfaca, mai ales privitor la durata formarii suplimentare, in vederea obtinerii permisului de practica. Candidatii isi vor putea prezenta cererea on line. Ministerul va sustine proiectul cu 70.370$.
Un alt ajutor important il vor constitui cursurile de limba franceza specializate. Doua astfel de cursuri sunt oferite cu titlu experimental profesionistilor din domeniul sanatatii si infirmierilor angajati deja intr-un proces de recunoastere a competentelor lor. Programul si materialul pedagogic vor fi elaborate in cursul anului. MICC va investi peste 525.000$ pentru aceste cursuri, in 2007-2008.
Cursuri de franceza limba secundara vor fi elaborate si pentru candidatii angajati intr-un proces de pregatire in vederea exercitarii unor meserii din domeniul ingineriei si stiintelor aplicate.