(decembrie 1947 decembrie 1989)

3. Neostalinism si teroare profilactica
(1970 1989)
Rezistenta prin cultura

La inceputul anilor ’80, devenisera din ce in ce mai evidente implicatiile acestor “teze”. Ele generasera o noua ideologie, pe care unii scriitori au folosit-o ca un bun prilej fie pentru a-si reimpune o influenta care palea, cum e cazul lui Eugen Barbu, fie pentru a-si crea o influenta, cum e cazul lui Adrian Paunescu, care, spre deosebire de Eugen Barbu, criticase initial aceste “teze”.
Noua ideologie era protocronismul. Imbratisarea protocronismului, ale carui trasaturi principale erau promovarea unei perspective nationaliste asupra trecutului si negarea influentelor externe in cultura romaneasca, a introdus un al treilea pol in conflictul dintre partid si Uniunea Scriitorilor. Protocronistii s-au aliat cu conducerea partidului pentru a avea un control asupra publicatiilor si cenzurii. Dupa ce au fost exclusi prin Congresul scriitorilor din 1981, ei au lansat o campanie de represalii pentru a desfiinta total Uniunea Scriitorilor (183).
Drept rezultat, fondurile Uniunii au fost partial inghetate si a fost imposibil sa se mai acorde membrilor acesteia imprumuturile de care aveau uneori nevoie pentru a supravietui, atunci cand nu aveau un venit din publicarea unei carti. Partidul a impus noi cerinte la intrarea in Uniune, inclusiv aprobarea din partea unei organizatii locale de partid.
Dupa 1981 n-au mai fost permise conferintele nationale ale Uniunii Scriitorilor. Au fost admisi putini membri noi, pe de o parte deoarece conducerea de partid insista sa fie luati in considerare doar cei care au acreditari politice bune, dar si, pe de alta parte, pentru ca Biroul Uniunii a blocat luarea in considerare a celor doriti de regim ca membri, de teama ca nu cumva, in cele din urma, acestia sa ocupe o pozitie preponderenta. Sedintele sectiilor de proza si poezie ale Uniunii au fost interzise, ca si cele ale filialelor locale, rezultatul fiind paralizarea activitatii Uniunii, inclusiv intalnirile cu cititorii (inainte, o adevarata institutie) si acordarea de premii literare. In aceste conditii stricte, promovarea protocronismului a oferit o baza de avansare si de influenta in cadrul lumii literare si unii critici si scriitori s-au grabit sa profite de imprejurare.
In acelasi timp, putinii scriitori dispusi sa vorbeasca impotriva impunerii de catre partid a acestei ideologii culturale au fost depistati fara dificultate. Reintoarcerea lui Breban in Romania in mai 1972 si nepedepsirea sa erau o recompensa pentru conformitate.
In schimb, izolarea lui Tepeneag a fost confirmata in mod oficial, cand i s-a ridicat cetatenia in 1975, in timp ce se afla in Franta, pe motivul ca ceruse azil politic acolo.
Goma, desi demis in 1973 din comitetul redactional al “Romaniei literare” si exclus din partid a ramas pe o pozitie de sfidare si a stanjenit si mai mult regimul. In aprilie 1977 a fost arestat, dupa ce a facut cunoscut public continutul unei scrisori adresata lui Pavel Kohout, initiatorul “Cartei 77” in Cehoslovacia, si dupa ce a trimis doua scrisori lui Ceausescu in care denunta Securitatea (184). Eliberat la scurt timp dupa aceea, lui Goma i s-a permis sa paraseasca Romania, impreuna cu sotia si copilul sau, la 29 noiembrie 1977.

Presedinte al Republicii
Un alt semn al degenerarii domniei lui Ceausescu a fost hotararea lui Ion Gheorghe Maurer de a se retrage, in 1974. Maurer era cel care, mai mult decat oricine, dadea stil si clasa conducerii Partidului Comunist Roman. Spre deosebire de Gheorghiu-Dej si de Ceausescu, avea radacini etnice mixte si provenea dintr-o familie de in telectuali (185).
Gheorghiu-Dej l-a pretuit pe Maurer pentru intelepciunea, moderatia si obiectivitatea sa. Adovedit o deosebita indemanare in configurarea noului curs al Romaniei in relatiile ei cu Uniunea Sovietica la sfarsitul anilor ’50 si a fost tovarasul cel mai de nadejde al lui Gheorghiu-Dej. Cand acesta din urma s-a imbolnavit grav, in martie 1965, Gheorghiu-Dej l-a insarcinat cu treburile de partid si de stat. Ceausescu a fost ales prim-secretar cu sprijinul lui Maurer, dar, cand Ceausescu a inceput sa manifeste tendinte despotice, iar pozitia lui Maurer si a altora a capatat un caracter mai mult decorativ, Maurer, invocand leziunile suferite intr-un accident de automobil, a demisionat din functia de prim-ministru in martie 1974. Demisia lui si alegerea lui Ceausescu in nou creata functie de presedinte al Republicii, la 28 martie 1974, au dat o lovitura zdrobitoare tuturor celor care si-au dorit sa-l tina in frau pe conducatorul de partid.

Declinul economic
Motivul principal al deziluziei romanilor in ceea ce-l privea pe Ceausescu a fost esecul din domeniul economic, intr-o oarecare masura, acesta a devenit o victima a realizarilor economice ale regimului din anii ’60. Sperantele intr-un viitor economic din ce in ce mai luminos au fost sporite de existenta unei cantitati din ce in ce mai mare de bunuri de larg consum la sfarsitul anilor ’60, dar cand reducerile au ajuns un lucru la ordinea zilei, in anii ’70 si ’80, aceste sperante au fost violent zdruncinate. In lumina admiratiei lui Ceausescu pentru Stalin, nu este surprinzator faptul ca politica economica a fost caracterizata de obsesia pentru industrializare si opozitia totala de orice forma de proprietate privata (186). In consecinta, Ceausescu a fost cu atat mai iritat de faptul ca promotorul reformelor economice in blocul rasaritean, in 1985, avea sa fie noul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, si, ca atare, la sedinta Comitetului Central din noiembrie 1985 (187), si-a exprimat opozitia implacabila fata de schimbare.
Aceasta fosilizare ideologica nu insemna ca Ceausescu a lasat economia neatinsa. De fapt, lucrurile au stat exact invers. Aintervenit in mod constant in probleme economice si, tipic pentru preocuparile sale, a continuat “vizitele de lucru” in intreprinderi, unde dadea “indicatii pretioase”. Aceste indicatii erau consemnate de catre activistii de partid intr-un ritual hilar al notitelor; ele erau aplicate constiincios, in masura in care era posibil, dar asta ducea la ajustari continue ale politicii si practicii economice, care-i nauceau pe conducatorii de intreprinderi si pe muncitori, avand un efect opus celui dorit si sfarsind prin ineficienta.
Ceausescu si-a intors privirea catre Occident pentru imprumuturi, dar solvabilitatea tarii fusese evaluata pe baza unor estimari supraoptimiste cu privire la capacitatea ei de a plati datoriile prin exporturi, intrucat acestea s-au dovedit a fi de slaba calitate. Nu numai ca exporturile nu au reusit sa asigure venitul anticipat, dar industria grea a devenit o din ce in ce mai mare consumatoare de energie datorita conducerii ineficiente a uzinelor. La mijlocul anilor ’70, Ceausescu a extins capacitatea Romaniei de rafinare a petrolului peste productia interna de petrol, din 1976 fiind nevoie sa se importe titei. Cand pretul petrolului a crescut pe piata internationala, in 1978, Romania a fost prinsa pe picior gresit si s-a confruntat cu un deficit major. Aceasta problema a fost agravata de revolutia din Iran, principalul furnizor de petrol al Romaniei, care a stopat livrarile.
Natura a fost si ea impotriva regimului. Cutremurul catastrofal din 1977 si inundatiile din 1980 si 1981 au dat o lovitura productiei industriale si au avut drept efect reducerea exporturilor de alimente, catre care se indrepta acum privirea lui Ceausescu pentru a plati datoria externa acumulata prin industrializare. La sfarsitul anului 1981 datoria externa a tarii se ridica la 10,2 miliarde de dolari (in 1977, era de numai 3,6 miliarde de dolari), iar Ceausescu a cerut o reesalonare.
La recomandarea Fondului Monetar International, au fost reduse importurile si au crescut exporturile, mai ales de masini, echipamente si produse petroliere. Implicatiile acestor reduceri ale importurilor nu au fost suficient luate in consideratie de catre analistii straini la vremea aceea. In 1981, Romania era deja un importator de alimente din Occident. Importurile de alimente din Occident totalizau in acel an 644 milioane de dolari, iar exporturile in aceeasi directie se ridicau la 158 de milioane de dolari (188). In acelasi an, potrivit statisticilor sovietice, Romania a exportat 106.000 tone de carne congelata in Uniunea Sovietica. Faptul ca a redus importurile de alimente si a continuat sa exporte carne in Uniunea Sovietica l-a obligat pe Ceausescu sa introduca rationalizarea carnii.
Mai important inca, faptul ca era obligat sa accepte conditiile bancilor occidentale a constituit o grea lovitura data mandriei exacerbate a conducatorului roman. Aurmat o izolare politica, care l-a facut mai putin dependent de sprijinul guvernelor straine, care ar fi putut sa exercite o oarecare influenta pentru a-l convinge sa-si modereze politica fata de popor. El a declarat in mod sfidator, in decembrie 1982, ca va plati datoria externa pana in 1990 si, pentru a realiza acest lucru, a introdus o serie de masuri de austeritate fara egal chiar si in istoria neagra a regimurilor comuniste est-europene. La inceputul anului 1982 a fost introdusa in unele orase de provincie rationalizarea painii, a fainii, a zaharului si a laptelui, iar in 1983 rationalizarea s-a extins aproape in intreaga tara, cu exceptia Capitalei. Ratiile lunare personale au fost reduse progresiv pana intr-atat incat, in preajma revolutiei din 1989, in unele regiuni ale tarii ajunsesera la un kilogram de faina, un pachet de margarina de 500 grame si cinci oua. In acelasi timp, industria grea a fost chemata, la randul ei, sa contribuie la aceasta cursa a exporturilor, dar, intrucat nevoile ei de energie depaseau capacitatea tarii, in 1981 s-au introdus masuri drastice de economisire a energiei, care prevedeau o ratie lunara de benzina de 30 de litri pentru proprietarii de automobile. Alte restrictii stipulau o temperatura maxima de 14° in birouri si o limitare a alimentarii cu apa calda (in mod obisnuit, o zi pe saptamana in apartamente). In iarna 1983, aceste restrictii au fost sporite, ducand la intreruperea alimentarii cu electricitate in principalele orase si la reducerea presiunii gazelor in timpul zilei, astfel ca nu se putea gati decat noaptea. In timpul iernii grele 1984/1985 potrivit unor surse din spitalele Capitalei s-a aflat ca murisera peste 30 de copii, din cauza intreruperilor neanuntate de curent ce au afectat incubatoarele.

(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica

Note :
183 M. Lovinescu, “Sub zodia tezelor din iunie”. Ethos, vol. l, Paris, 1973, pp. 186-187.
184 M. Shafir, Who is Paul Goma?, in “Index on Censorship”, vol. 7, 1978,1, pp. 33-36.
185 Maurer s-a nascut in 1902, dintr-un tata sas si o mama de origine franceza. Dupa ce a absolvit Facultatea de Drept, a fost adesea aparatorul comunistilor in procese si s-a inscris in partid in 1936. In timpul razboiului, dupa ce a fost internat in lagar in cursul anului 1943, a fost in contact cu Gheorghiu-Dej la Targu Jiu si a actionat ca veriga de legatura intre acesta si ceilalti membri de partid care scapasera de internare. Intre 1944 si 1947, Maurer a detinut functii de raspundere in Ministerul Transporturilor si Ministerul Economiei Nationale. Astat in umbra pana in 1957, cand Gheorghiu-Dej l-a numit ministru de Externe, iar in anul urmator a devenit nominal seful statului, in calitate de presedinte al Marii Adunari Nationale. In 1960, a fost promovat in Biroul Politic, iar in 1961 a devenit prim-ministru.
186 Intr-un interviu publicat in revista “Newsweek”, dat cu patru luni inainte de moartea sa, Ceausescu si-a manifestat admiratia pentru Stalin: “In douazeci de ani, Stalin a ridicat Rusia de la statutul de tara nedezvoltata la acela de a doua putere a lumii. Acastigat un razboi. Aconstruit rachete nucleare. Afacut totul ceea ce putea face o persoana in functia sa” (citat din Mark Almond, The Rise and fall of Nicolae and Elena Ceausescu, Londra, Chapmans, 1992, p. 67).
187 “Scanteia” din 21 noiembrie 1985.
188 A.H. Smith, “The Romanian Enterprise”, Industrial Reform in Socialist Countries, I. Jeffries (ed.), Londra, Edward Elgar, 1992, p. 204.