La televizor in tara fitelor

TVR 1,TVR 2, TVCultural, ProTV, Antena 1,2,3, Prima TV, B1TV, Kanal D, National TV, N 24, Realitatea TV, OTV, Etno, Taraf TV, Romantica, Money Channel, Acasa, Pro Cinema, Euforia TV, Kiss TV, Favorit TV, Atomic TV, Cosmos TV, TVRM.
Ati numarat deja 26 de posturi romanesti cu acoperire nationala, fara a le aminti pe cele 3-4 canale de sport, o puzderie de teleshoppinguri, alte zeci de televiziuni locale. Romanii au de unde alege, o supraoferta de televiziuni pe care nu o are nici o tara din estul Europei si, surpriza, nici macar Canada.
Dupa doua saptamani de schimbat canalele la fata locului incerc sa va dau, pentru cei care nu prind canale romanesti la Montreal, cateva mostre despre modul in care se face televiziune in Romania.

Te trezesti pe la 7, deschizi TV-ul iar pe la National TV dansatoare din buric acoperite de tanga se produc in direct. Pe la una dintre cele 3 Antene, Mircea Badea vorbeste vreo ora singur umpland spatiul alocat cu glumisoare ieftine din care nu lipsesc cuvintele pasarica, gaozar, pentru ca subiectele erau calde. Daca vrei lucruri serioase te uiti la stiri unde, de exemplu, afli ca un tata si-a dat bebelusul de 4 luni cu capul de perete. Politia inca nu l-a arestat va inchipuiti ce s-ar petrece aici pentru o asemenea fapta? dar cerceteaza, iar la final apare sablonul oricarei stiri de acest gen: „Daca va fi gasit vinovat, tatal risca o pedeapsa de…. ”. Dar s-ar putea sa nu fie vinovat.
Pana si stirile de la ProTV, oricum de departe cele mai profesioniste, cad in derizoriu. Andreea Esca vorbeste cu o viteza incredibila, de parca s-ar grabi undeva si trebuie sa termine odata jurnalul. Ea ne spune, iar stirea este pe pozitia a 4-a in jurnal, ca la Iasi un barbat s-a dezbracat gol in parc si facea plaja. Barbatul era, evident, sarit de pe fix si nu-mi pot da seama ce relevanta poate avea o asemenea stire pentru telespectatorii romani.
Spre seara incep talk-show-urile pe aproape toate canalele. Sunt atat de multe, de la politica la sex, incat nu stii ce sa alegi. Moderatorii ii privesc cateodata de sus pe invitati, altadata cu umilinta, daca invitatul este un mare guster politic promovat de post. Printre realizatori se remarca pe unul din posturile Antenei Ion Cristoiu. Sunt 40 de grade afara si el poarta o vestuta de piele ca sa nu-i fie frig. Cristoiu apare in fiecare seara sa comenteze ce se mai intampla. Ca un guru peltic el explica prostimii din fata ecranului ca in spatele aproape oricarei grozavii se ascunde vicleanul Traian Basescu.
Gurile rele spun ca marele comentator ar primi vreo 300 de euro pe seara de la patronul Voiculescu numai sa mai zica ceva de dusmanul sau, Basescu. Schimband canalele ai senzatia ca mai toti ziaristii sunt pe ecran. La nivelul audiovizualului din Romania si la mintea patronilor de televiziuni, ca sa prezinti stirile trebuie sa ai cateva calitati: sani mari, gura senzuala, foarte putina cultura, nici o treaba cu meseria de ziarist si sa poti citi aproximativ prompterul.
Este incredibil cum nimeni nu-si da seama ca a fi ziarist este o meserie care se invata luand-o de jos, de la mic reporter de teren, iar pe ecran apari pe la 50 de ani, dupa ce experienta te face credibil in fata telespectatorilor. In Romania oricine poate fi prezentator, moderator si chiar analist. Din tot acest bombardament mediatic, sani proeminenti varsati pe ecran, nu intelegi mare lucru despre ce s-a petrecut in tara. Iti raman in cap motociclisti calcati de camioane, crime abominabile, sinucideri pe capete. Pentru putina relaxare trebuie sa rezisti pana la miezul noptii, cand apar emisiunile de rezistenta. La B1TV, miliardarul Irinel Columbeanu si tanara lui sotie sunt filmati non-stop intrun reality-show de mare succes. Asa afla populatia tarii lucruri cu adevarat importante: ca Irinel nu este multumit de Rolls-Royce-ul tocmai primit pentru ca nu este dotat cu pahare de sampanie, ca la botezul fiicei lor, orbita de reflectoarele operatorilor, au avut apa plata comandata special din Franta, numai 15 euro sticla. Si mai zice Irinel suparat: unde sunt servitoarele tailandeze pe care le-a antamat ?
Ce sa inteleaga o adolescenta care priveste cu invidie perlele purtate de Monica Columbeanu, cea mai norocoasa fata din Romania ? Ca nu conteaza cat invata, ce are in cap, totul este sa gaseasca pe unul cu bani, sa aiba si ea masina de fite. Acesta este modelul pe care il propaga nu doar aceasta porcarie de emisiune, ci in general tot ce tine de divertisment.
Apropo de fite, acest cuvant a intrat adanc in vocabularul limbii romane. In toate ziarele, pe titlul stirii de la televizor trebuie sa scrie neaparat: cutare si-a luat masina de fite, altii au petrecut la un restaurant de fite, … a fost o nunta de fite. Un cuvant jenant preluat de la baietii de cartier si pus pe micul ecran. O cultura pervertita reprezentata perfect de un videoclip cu manelisti: „fratele meu e bazat, are masini, Mercedes, BMWsi case multe”. Asa suna cantecul prezentat pe la Taraf TV in timp ce protagonistii bronzati servesc sampanie intr-o piscina impecabila.
Ce or fi zicind milioanele de oameni obisnuiti, cinstiti, care traiesc cu cateva sute de dolari pe luna, despre spectacolul grotesc, artificial, care nu le prezinta viata reala?
Daca te uiti la televizor in Romania ai senzatia ca pe acolo ar fi un sultanat al Bruneiului in care singura preocupare a supusilor ar fi sa-si numere Ferrari-urile din garaj si casele multe.
Cea mai calda stire mondena este anuntata cu litere mari pe coperta ultimei reviste Cancan : „Cristi Chivu a spart-o pe Adelina”.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare