(decembrie 1947-decembrie 1989)
3. Neostalinism si teroare profilactica
(1970-1989)
Disidenta
Faptul ca Ceausescu a fost zguduit de tulburarile de la Brasov s-a putut vedea din hotararea sa de a amana cu o saptamana Conferinta nationala a partidului si din aceea de a nu participa la informarea pe care Mihail Gorbaciov urma s-o faca in Berlinul Rasaritean conducatorilor statelor membre al Tratatului de la Varsovia si de a-1 trimite in schimb pe ministrul de Externe. In acelasi timp, pentru a preintampina alte critici la adresa regimului intr-o vreme de neliniste, la inceputul lunii decembrie cativa disidenti importanti au fost arestati sau li s-a impus domiciliu fortat. Printre acestia s-au numarat Doina Cornea, lector la Universitatea din Cluj, care fusese demisa din acest post in septembrie 1983 pentru ca, in cursurile sale, folosise texte filosofice occidentale, si fiul ei, Leontin Iuhas, care, impreuna cu Doina Cornea, impartise manifeste in fata fabricilor clujene, exprimandu-si sprijinul pentru muncitorii brasoveni. Printre cei cu domiciliul fortat ori arestati s-au mai aflat sotia lui Mihai Botez, Mariana Celac, arhitecta, care a criticat programul de sistematizare urbana si rurala, Ion Puiu, veteran al Partidului National Taranesc, politician si critic al regimului, Florian Russu, conducatorul gruparii de tineret a Partidului National Taranesc, aflat in ilegalitate, Radu Filipescu, un tanar electronist care fusese condamnat la 10 ani inchisoare in septembrie 1983 pentru ca tiparise si impartise manifeste anticeausite, dar fusese eliberat in aprilie 1986, Nicolae Stancescu si Ion Fistioc, ambii membri de partid, care inaintasera propuneri de reforma conducerii Partidului Comunist Roman, dar si Ambasadei sovietice de la Bucuresti, cu rugamintea de a-i fi transmise lui Gorbaciov, Nelu Prodan, un tanar baptist, si Gabriel Andreescu, un geofizician de 36 de ani, care trimisese, la sfarsitul lunii august 1988, o scrisoare deschisa unei conferinte dedicate drepturilor omului, desfasurata sub egida “Solidaritatii” la Cracovia, cerand cetatenilor romani sa adopte o politica de necolaborare cu regimul.
Impotriva lui Silviu Brucan s-au luat masuri care sa-1 aduca la tacere. Dupa difuzarea declaratiei sale, acesta a primit la randu-i domiciliu fortat. Doi militieni au fost postati in fata casei sale, iar alti doi la capatul strazii, pentru a-i opri pe diplomati si pe reporteri sa se apropie. Telefonul i-a fost deconectat si a fost informat, de catre un ofiter superior, ca nu putea parasi casa decat o data pe zi, dimineata, pentru a merge la cumparaturi. Cand Brucan pleca de acasa, era insotit de patru ofiteri de Securitate in civil, care descurajau pe oricine ar fi incercat sa vorbeasca cu el.
Restrictiile impotriva lui Brucan au fost ridicate la 8 februarie 1988, dupa vizita la Bucuresti a lui John Whitehead, subsecretarul de stat al Statelor Unite. Brucan a fost invitat la o receptie gazduita de Whitehead la Ambasada americana, la 5 februarie, dar i s-a spus de catre maiorul de Securitate care-1 pazea ca nu poate parasi casa. Adoua zi dimineata, Thomas Simons, asistent al subsecretarului de stat al Statelor Unite, care lucrase la Ambasada americana din Bucuresti in anii ’70 si vorbea romana, a incercat sa-i faca o vizita lui Brucan, dar, in ciuda prezentarii pasaportului, i s-a refuzat intrarea in casa de catre ofiterii de Securitate. Doua zile mai tarziu, telefonul lui Brucan a fost reconectat, a inceput sa-i parvina corespondenta si i s-a permis sa plece si sa vina cum dorea, cu toate ca mai era urmarit de la distanta de doi agenti de Securitate. Libertatea lui de miscare a fost si mai mult largita, permitandu-i-se sa dea curs unei invitatii oficiale de a face o vizita in Statele Unite si in Marea Britanie in noiembrie 1988, unde avea sa prezinte un referat cu privire la “criza comunismului”. La conferinta din Statele Unite, Brucan a fost invitat sa prezinte acelasi referat si la Moscova. Dupa incheierea vizitei sale la Londra, in cursul careia si-a dezvaluit intentia de a vizita Moscova (198), Brucan a plecat cu avionul spre capitala sovie tica, unde a fost primit de catre Mihail Gorbaciov si de Anatoli Dobrinin, fostul ambasador sovietic la Washington. Intr-o relatare a acestei intalniri, Brucan a dezvaluit ca Gorbaciov era in favoarea rasturnarii lui Ceausescu, dar cu conditia ca aceasta sa se realizeze in asa fel incat Partidul Comunist sa ramana forta politica conducatoare in Romania, pentru ca altfel s-ar fi creat un haos. Liderul sovietic a fost categoric in refuzul sau de a interveni in Romania. Totusi, la insistentele lui Dobrinin, Gorbaciov a fost de acord sa gaseasca un mijloc de a-1 proteja pe Brucan, stiut fiind ca securitatea acestuia din urma era amenintata. Pentru aceasta, i s-au dat instructiuni lui Stanislav Petuhov, corespondentul ziarului “Pravda”, sa mentina un contact regulat cu Brucan (199). Modul in care a fost primit in toate cele trei tari i-a indicat clar lui Ceausescu favoarea de care se bucura Brucan, cu atat mai puternica cu cat trecea peste prapastia ideologica dintre Apus si Rasarit. Se dovedea astfel izolarea lui Ceausescu, despre care vorbise Brucan in prima sa declaratie de dupa Brasov, precum si succesul pervers al presedintelui roman in a coaliza Apusul cu Rasaritul impotriva lui insusi.
Alte exemple de protest individual nu au mai ajuns in Occident. Manifeste anticeausite erau agatate de caini care cutreierau strazile Bucurestilor, lipite de cabine telefonice sau aruncate de la etajele superioare ale unor blocuri. Printre cei arestati in anii ‘80 pentru astfel de actiuni s-au numarat Radu Chesaru, Geo Asavei, Gherghe Gherghina, Nicolae Ionel si Ion Draghici, toti din Bucuresti, Florin Vlasceanu, Pavel Vecchio si Victor Totu din Targoviste si Ion Ilie din Pitesti. In 1983, Ion Bugan din Galati a circulat cu masina sa pe strazile Bucurestilor cu o pancarta pe care scria “Jos calaul!”. Afost condamnat la 10 ani inchisoare. In acelasi an, Gh. Nastasescu, constructor din Iasi, s-a urcat pe o schela din Bucuresti si 1-a denuntat pe conducatorul roman; a primit o condamnare de noua ani inchisoare. Dumitru Iuga a fost arestat sub acuzatia de constituire a unei miscari anticomuniste si a fost condamnat la inchisoare pe zece ani. La 17 noiembrie, Gheorghe Ursu, inginer si poet, a fost batut si ucis intr-o celula a Securitatii, unde era detinut pentru interogatorii in legatura cu memoriile personale care contineau critici la adresa lui Ceausescu si a sotiei sale.
Nici un alt caz nu a atras insa mai mult atentia asupra masurilor draconice de politica interna ale lui Ceausescu ca acela al Doinei Cornea (200). Indoielile ei in legatura cu impactul regimului lui Ceausescu asupra societatii romanesti au fost facute publice pentru prima oara la Universitatea din Cluj in 1982. La 15 septembrie 1983, ea a fost demisa din postul de lector. Intr-o serie de scrisori deschise, adresate lui Ceausescu, si de reflectii difuzate la Radio “Europa Libera” intre 1982 si 1989, Doina Cornea a denuntat starea de umilinta in care fusese adusa populatia de catre conducatorul roman. La prima vedere, seria ei de proteste ar putea fi interpretata ca un act pur politic, in ele regasindu-se programe de reforma democratice, denuntarea demolarii satelor in cadrul programului de sistematizare si expresii de solidaritate cu ceilalti disidenti. Totusi ele aveau si un profund continut moral. La baza mesajelor Doinei Cornea se afla credinta ca fiecare individ trebuie sa se simta raspunzator pentru actele sale si sa recunoasca faptul ca lipsa actiunii responsabile din partea fiecaruia avea repercusiuni asupra intregii societati.
Afland despre revolta muncitorilor de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, Doina Cornea a scris cateva manifeste pe care le-a distribuit impreuna cu fiul ei in fata Universitatii si a fabricilor din Cluj, chemand muncitorii sa se solidarizeze cu cei din Brasov. Amandoi au fost arestati si retinuti de catre Securitate pana la sfarsitul lunii decembrie, cand au fost eliberati ca rezultat al protestului public gazduit de mijloacele de informare occidentale si in special al unui documentar despre Romania sub Ceausescu, realizat de Christian Duplan, transmis de televiziunea franceza la 10 decembrie si continand un interviu inregistrat anterior cu Doina Cornea. Recunoscand rolul mass-media in eliberarea sa si exprimand multumiri tuturor celor care au demonstrat in favoarea ei la Paris, Geneva si Londra, Doina Cornea a formulat un protest impotriva interceptarii corespondentei de catre autoritatile romane, a intreruperii de catre acestea a convorbirilor telefonice si a urmaririi persoanelor care o vizitau. Pe scurt, conchidea ea, autoritatile faceau tot ceea ce puteau pentru a o izola, atat pe ea, cat si pe toti cei care incercau sa-si exprime fara rezerve opiniile in mijlocul dezastrului ce ii inconjura (201).
Obsesia sfarsitului
Vestitul plan de sistematizare al lui Ceausescu, accelerat pentru a reduce la jumatate numarul satelor Romaniei pana in anul 2000, a reprezentat un autogol spectaculos dat de liderul roman, intrucat a reusit sa atraga atentia internationala asupra exceselor regimului si a adus Doinei Cornea, pe calea de consecinta, cel mai mare sprijin intern posibil. 27 de profesori, scriitori si muncitori din orasele Cluj, Sibiu, Fagaras si Zarnesti, intre care se numarau Iulius Filip si Dumitru Alexandru Pop, membri fondatori ai sindicatului liber “Libertatea”, si-au pus semnatura pe cea de a treia scrisoare deschisa adresata de catre Doina Cornea lui Ceausescu (202). Aceasta scrisoare a constituit un exemplu rar in Romania de protest colectiv disident din partea intelectualilor si a muncitorilor. Scrisa in iulie 1988, dar difuzata de Radio “Europa Libera” doar la inceputul lunii septembrie, si publicata de “The Spectator” si “Le Monde”, scrisoarea era dedicata in intregime planului de sistematizare si reprezenta o condamnare rasunatoare a acestuia. Argumentele Doinei Cornea erau formulate in limbajul traditionalistilor romani, care plasau viata de la sate in miezul identitatii nationale: “Lovind in casa taranului, dumneavoastra loviti in sufletul natiunii” (203).
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica
Note:
195 O lista cu 74 nume de muncitori eliberati dupa revolutia din 1989 a aparut in “Romania Libera” din 9 ianuarie 1990.
196 Vladimir Socor, The Workers Protest in Brasov: Assessment and Aftermath, Romania Background Report/231, “Radio Free Europe Research”, 4 decembrie 1987, p. 3.
197 S. Brucan, Generatia irosita, Bucuresti, Editura Universul si Calistrat Hogas, 1992, pp. 168-169.
198 “The Independent” din 14 noiembrie 1988.
199 S. Brucan, Intalnirea secreta Brucan-Gorbaciov, in “Evenimentul Zilei”, din 19 noiembrie 1992.
200 Doina Cornea s-a nascut la Brasov in 1929. In 1948 s-a inscris la Facultatea de Filologie a Universitatii din Cluj. Sectia Franceza-Italiana, si dupa terminarea studiilor a fost numita profesoara de franceza la un liceu din Zalau. In 1958, s-a reintors la Cluj, unde a obtinut un post de asistenta la Universitate.
201 D. Cornea, Scrisori deschise si alte texte, Bucuresti, Humanitas 1991, pp. 63-64.
202 Ceilalti erau George Vasilescu, avocat din Cluj, Haralambie Curca si Samoila Popa, ambii profesori din Sibiu, Puiu Neamtu, electrician din Fagaras, Teohar Mihadas, scriitor din Cluj, Isaia Vatca, pictor din Cluj, Dan si Gina Sampaleanu, ambii profesori din Blaj, Crucita Mariana, casnica din Turda, Peter Ivan Chelu, director de teatru si Melinda Chelu, arhitecta din Cluj, Zoltan si Judith Wrabel, Eniko Tabacu, Rachel Szocs si Viorica Hecia, toti profesori din Cluj, Marius Tabacu, muzician din Cluj, Marin Lupeu, Ioan Voicu, Mihai Torja, Marin Brincoveanu, Bogdan si Monica Serban, toti muncitori din Zarnesti, Mihai Hurezeanu si Ion Rostas, ambii muncitori din Cluj. Iulius Filip, unul dintre membrii fondatori ai sindicatului independent “Libertatea” fusese arestat in 1982, dupa ce adresase o scrisoare in sprijinul sindicatului polonez “Solidaritatea”. Dupa cinci ani de inchisoare, unde a fost supus batailor, a fost eliberat, dar silit sa aleaga intre trei locuri de munca, nici unul dintre acestea nefiind in apropierea casei si a familiei sale din Cluj. Aales orasul Zlatna, la cca 150 km de Cluj si facea naveta intre casa si locul de munca. Afost pus, impreuna cu sotia sa, sub supraveghere permanenta si cei doi au facut cerere de emigrare. In iunie 1988, s-au facut presiuni asupra lor sa-si retraga cererea, dar au refuzat, in iulie, Filip s-a dus la Barlad, in Moldova, pentru a intalni alti muncitori ce simpatizau cu telurile “Libertatii”, dar a fost arestat la sosire si acuzat de jaf comis in Cluj. Afost batut zdravan si retinut patru zile inainte de a fi eliberat. La reintoarcerea sa la Cluj a fost rearestat, de data aceasta pentru furt in Barlad, si batut din nou de maiorul de Securitate Jurcut. “East European Reporter”, primavara-vara 1989, p. 24.
203 D. Cornea, op. cit., pp. 84-85.
