Romania sub regimul comunist (XXXI)

Citește și

Planeta Marte a putut să găzduiască ghețari uriaşi în vechime

Reţelele de văi descoperite pe "Planeta Roşie" ar fi putut să fie sculptate de către gheţari, potrivit unui studiu...

Meteorologii anunță ploi torențiale la Montreal, provocate de uraganul Isaias

Meteorologii canadieni anunță că zona Montrealului va fi afectată de ploi torențiale provocate de trecerea uraganului Isaias.    Este de...

COVID-19. Israelul va începe în octombrie testarea unui vaccin pe oameni

Un institut israelian de cercetări medicale subordonat Ministerului Apărării intenţionează să înceapă în luna octombrie testele clinice pe oameni...

(decembrie 1947-decembrie 1989)
3. Neostalinism si teroare profilactica
(1970-1989)
Sistematizarea

Dintre miile de indicatii date de Nicolae Ceausescu poporului roman, nici una nu a fost devorata cu mai mult zel de presa internationala decat chemarea sa ca “trebuie sa reducem radical numarul de sate, de la circa 13.000 in prezent, la 5.000, cel mult 6.000”, formulata in cuvantarea la cea de-a IV-a Conferinta a presedintilor consiliilor populare din 3-4 martie 1988 (212). Intentia sa a fost inteleasa de catre mijloacele de informare occidentale ca un plan de demolare fizica a unui numar de 7-8.000 de sate. Aparut intr-un moment cand conservarea mediului si grija pentru acesta fusesera promovate in capul listei preocuparilor politice occidentale, planul lui Ceausescu a avut efectul unor unde de soc asupra capitalelor europene si din America de Nord. Lipsa de respect a lui Ceausescu pentru mostenirea arhitectonica a Romaniei a fost adusa la cunostinta opiniei publice occidentale prin materiale care s-au strecurat peste hotare la inceputul anilor ’80. Acestea evocau stergerea de pe fata pamantului a centrului Bucurestilor pentru a face loc unui nou complex administrativ de proportii ciclopice. Piesa de baza a acestui proiect era un palat prezidential, ai carui nume initial, “Casa Poporului”, a capatat rezonante orwelliene, dat fiind ca 40.000 de cetateni nefericiti au fost dati afara cu forta din casele lor pentru a face loc constructiei. In timp ce lucrarile inaintau, palatul a fost rebotezat “Casa Republicii”, intrucat in jurul sau urmau sa fie concentrate ministerele si alte institutii publice, unele dintre ele functionand pana atunci in edificii construite in secolul al XIX-lea (213).
Stimulentul acestei actiuni de sistematizare a fost cutremurul din martie 1977. Ceausescu a fost zguduit de prabusirea catorva cladiri din centrul Bucurestilor si a cerut urbanistilor sai sa caute o zona in oras, rezistenta la cutremure, unde sa poata fi ridicat noul centrul administrativ. “Ideea construirii unui centru pentru Capitala ii apartine, desigur, tovarasului Ceausescu”, a declarat Petre Vraciu, un arhitect de la Directia de sistematizare a orasului Bucuresti (214). In conceptia lui Ceausescu, acest centru era nucleul unei vaste actiuni de sistematizare, reprezentativa pentru realizarile sale politice in general. “Caut o reprezentare simbolica a celor doua decenii de lumina pe care le-am parcurs; am nevoie de ceva maret, ceva foarte maret, care sa reflecte ceea ce am realizat”, se afirma ca ar fi declarat el (215). Daca centralizarea era o caracteristica a domniei lui Ceausescu, este de inteles ca instrumentele puterii sale trebuiau sa fie concentrate intr-o singura zona: in apropierea Casei Republicii urma sa fie construita Casa Stiintei si a Tehnologiei, o gaselnita a pseudocalificatei “savante de renume mondial” Elena, Ministerul de Interne, Arhivele Statului si Biblioteca Nationala.
Datorita aproprierii de centrul istoric al orasului si a amplasarii intr-o zona mai inalta si mai sigura din punct de vedere seismic, cartierele Uranus, Antim si Rahova au fost alese ca loc pe care urma sa se ridice centrul administrativ. Trebuie remarcat ca acestea constituiau zonele cele mai vechi ale orasului, cu o mare concentrare de monumente istorice, in primul rand manastiri si biserici, unele dintre acestea mai vechi de 300 de ani. Zonele rezidentiale ale acestor cartiere adaposteau unele dintre cele mai elegante cladiri ale capitalei, de la case familiale de unu pana la doua etaje, cu gradini mari, pana la cladiri cu trei sau patru etaje, proiectate de arhitecti de renume, precum Ion Mincu si Horia Creanga. Pentru proiectul “Casei Poporului”, Ceausescu a organizat un concurs, care a fost castigat de Anca Petrescu, o tanara de 25 de ani, care de-abia parasise bancile Institutului de Arhitectura. Ea a fost aceea care a conceput a doua cladire publica ca marime din lume, dupa Pentagon, inalta de 86 de metri, cu fatade lungi de 276 metri, intinzandu-se pe o suprafata de 6,3 hectare. Fatada principala trebuia sa priveasca spre un bulevard drept, larg, triumfal, flancat de blocuri masive, cu apartamente pentru favoritii regimului, care depasea lungimea parizianului Champs-Elysees. Adiacente bulevardului botezat “Victoria Socialismului”, si Casei Republicii, erau cladirile diverselor ministere si alte edificii publice. Proiectul avand drept autor pe Anca Petrescu prevedea distrugerea intregului cartier Uranus si a unei parti din cartierele Rahova si Antim.
Anca Petrescu nu a facut nici o incercare de a stabili un echilibru intre cladirile de interes istoric din zona si noile constructii. Ceausescu a luat pur si simplu planul, i-a adaugat cateva “infrumusetari” personale si l-a prezentat diverselor organe de partid si de stat, apeland la termenul “indicatii”, obisnuitul eufemism pentru dictatele presedintelui. Finantarea planului, cunoscut oficial ca “Ansamblul Bulevardul Victoria Socialismului”, a fost asigurata printr-un decret prezidential, din 29 decembrie 1981. Pe masura ce lucrarea se extindea, cuprinzand noi zone adiacente cartierului Uranus, s-a emis un nou decret, la 5 decembrie 1984, pentru asigurarea unor fonduri suplimentare. Asa cum a marturisit Anca Petrescu dupa rasturnarea lui Ceausescu, presedintele era obsedat de proiect, iar pofta sa de reconstructie crestea o data cu avansarea lucrarilor. Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu vizitau santierul in fiecare sambata dimineata, “foarte oficiali, foarte practici, neadresand nici o lauda. El arata o consideratie mai mare muncitorilor decat arhitectilor, strangand mana mesterilor, vorbind neprotocolar cu maistrii” (216). Ceausescu avea dificultati in vizualizarea detaliilor. La inceput, Anca Petrescu a fost nevoita sa realizeze machete in marime naturala, din carton presat, ale coloanelor sau ale ancadramentelor pentru ferestre, astfel ca Ceausescu sa aprecieze efectul modificarilor pe care le recomanda. Dar, si asa, Ceausescu se razgandea frecvent, intrucat presedintele nu era capabil sa se descurce in probleme de perspectiva si scara, ansamblul crestea, iar zona inconjuratoare se extindea. In consecinta, Casa Poporului “incepea sa arate mai mica, asa ca o dorea acum mai mare” (217).
Toate acestea implicau alte demolari. Mii de locuinte si cateva biserici au fost puse la pamant inainte ca protestul international sa-l oblige pe Ceausescu sa fie de acord cu mutarea a doua biserici, ce au fost deplasate pe role imense de lemn. Reactia initiala din Romania fata de planurile de sistematizare urbana a Bucurestilor si a altor localitati s-a limitat la exprimarea ingrijorarii cercurilor intelectuale in legatura cu impactul acestora asupra cladirilor de interes istoric din mai multe orase. Intre 25 si 27 mai 1979 s-a tinut o sedinta speciala la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj, cu tema “Reinnoirea urbana si problemele contemporane”, la care 24 de arhitecti si istorici din Bucuresti, Cluj, Pitesti, Sibiu si Timisoara au subliniat nevoia inventarierii cladirilor istorice pentru a putea fi protejate. In luna decembrie a aceluiasi an, un eveniment similar a avut loc in Bucuresti, iar lucrarile acestuia au fost date publicitatii (218). Au urmat cateva eveni mente similare, menite sa puna in discutie planurile de sistematizare a Bucurestilor. In vara anului 1982, s-au deschis expozitii de fotografii ale Bucurestilor din perioada interbelica, iar cand, in 1984, a inceput demolarea pe scara mare a cartierului Uranus, s-a publicat o editie speciala a revistei “Arhitectura” (219), dedicata mostenirii arhitectonice din acea zona. Toate cladirile din cartier, cu o singura exceptie, au fost demolate: vile, case cu un etaj sau doua, mici blocuri de locuinte si cladiri publice. Au supravietuit doar Biserica “Mihai Voda” si clopotnita acesteia, construite in secolul al XVI-lea, care in 1984 au fost mutate 25 de metri mai departe, fiind inconjurate apoi de cateva noi blocuri inalte de locuinte. In 1984, au fost daramate cinci biserici ortodoxe, iar in anul urmator alte trei; in 1986 au fost demolate inca trei biserici ortodoxe si o sinagoga. Alte cateva biserici au fost mutate sau ascunse complet privirii de noile cladiri (220). Cea mai notorie si mai putin justificata demolare a fost cea a ansamblului Manastirii Vacaresti (secolul XVIII), situata in periferiile Capitalei, pentru a face loc constructiei unui Palat de Justitie! Nu s-a facut auzit nici un protest din partea inaltului cler ortodox. In schimb, la 14 decembrie 1984, o scrisoare semnata de trei membri ai Comisiei Centrale de Stat pentru Patrimoniul Cultural National, profesorul Grigore Ionescu, arhitect, Razvan Theodorescu, istoric de arta si profesorul Dinu Giurescu, istoric al civilizatiei romanesti, a fost trimisa Sectiei de Presa si Propaganda a Comitetului Central al P.C.R., cerand oprirea demolarii Manastirii Vacaresti. Cu toate ca manastirea si anexele sale fusesera folosite drept inchisoare intre 1864 si 1970, in 1974 se incepuse o lucrare de restaurare a decoratiei sale interioare, ce includea picturi de sfinti in stil bizantin. Aceeasi scrisoare a fost trimisa inca o data, o luna mai tarziu, celor patru semnaturi adaugandu-li-se acele ale arheologilor prof. Dionisie Pippidi si dr. Radu Popa, aceea a istoricului de arta dr. Vasile Dragut si a arhitectului dr. Aurelian Triscu. A urmat o a treia scrisoare, la 22 octombrie 1985 (221), semnata de Grigore Ionescu, Dinu Giurescu, R. Theodorescu, V. Dragut si Virgil Candea, conducatorul Asociatiei “Romania”, un organism de propaganda in randurile emigratiei. Toate acestea au fost insa zadarnice. Printre celelalte monumente istorice distruse s-au numarat Spitalul Brancovenesc, construit in secolul al XIX-lea, Biserica “Sfanta Vineri” (foarte populara) si casa lui Nicolae Iorga, aflata pe Bulevardul Ilie Pintilie nr. 6. Demolarea a avut loc la 2 iulie 1986, in ciuda faptului ca Primaria Municipiului Bucuresti si Institutul de Istorie ce poarta numele lui Nicolae Iorga completasera formalitatile de mutare a cladirii cu cincizeci de metri, pentru a evita demolarea ei. Andrei Pippidi, nepotul lui Iorga, a trimis o scrisoare de protest unor importante reviste culturale, printre care “Romania Literara”, “Luceafarul” si “Contemporanul”, dar textul acesteia nu a fost publicat niciodata. Pentru a i se face auzit glasul, Pippidi a incredintat scrisoarea unui istoric in vizita la Bucuresti, cerandu-i s-o transmita lui Vlad Georgescu, directorul sectiei romane a postului de radio “Europa Libera”. Ea s-a difuzat in octombrie 1986. “Vine o vreme cand invatam sa exprimam cu voce tare un protest gandit mult timp, dar nerostit inainte, scria el. Mutilarea oarba a orasului nostru trebuie oprita” (222). Dintr-o trista abandonare a conducerii morale, Biserica ortodoxa nu numai ca nu a sprijinit aceste initiative, dar a incercat chiar sa inabuse protestul. Un memoriu adresat de Dinu Giurescu Consiliului Arhiepiscopiei din Bucuresti, la 8 decembrie 1985, cerand sprijin pentru cererea sa privind incetarea demolarii bisericilor, a fost respins (223). Daca protestele interne au trecut fara sa fie luate in seama, arhitectii romani au incercat sa provoace atentia internationala. Unul dintre acestia, Stefan Gane, a infiintat la 1 martie 1985, la Paris o Asociatie Internationala pentru Protejarea Monumentelor si Locurilor Istorice din Romania, menita sa atraga sprijinul agentiilor guvernamentale si neguvernamentale fata de demolarea centrului Bucurestilor, incercarea acesteia de a convinge UNESCO sa intervina pe langa guvernul roman n-a avut ecou, cu toate ca noul director general avea sa reactioneze pozitiv, in vara anului 1987. Unii cercetatori au argumentat ca doar dupa ce politica lui Gorbaciov a evidentiat “stalinismul demodat” al lui Ceausescu, presa occidentala s-a hotarat sa puna sub microscop dictatele presedintelui roman si suferintele umane pe care le produceau. Sistematizarea satelor si distrugerea Bucurestilor au fost vazute ca doua exemple dintr-o lista de aberatii ce includea interzicerea controlului nasterilor, reducerea incalzirii casnice si a aprovizionarii cu alimente. Acest lucru este doar in parte adevarat. Demolarea masiva a Bucurestilor a inceput doar cu cateva luni inainte de venirea la putere a lui Gorbaciov, in martie 1985, si, de aceea, era inevitabil ca spatiul ce i se acorda in presa sa creasca pe masura ritmului distrugerii. O analiza a spatiului acordat problemelor romanesti in presa din Marea Britanie, Germania de Vest, Franta si Statele Unite consemneaza abundenta de articole despre demolari inca din 1985. Este de presupus ca acest lucru a fost determinat de impactul vizual izbitor al acestei noi ilustrari concrete a megalomaniei lui Ceausescu (224). Atentia presei s-a focalizat din nou asupra Romaniei in timpul demonstratiilor muncitoresti din noiembrie 1987, de la Brasov.
(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica

- Publicitate -

Note :

212 “Scanteia” din 4 martie 1988.
213 D. Aspinall (pseudonimul lui D. Deletant); Romania: Queues and Personality Cults, in “Soviet Analyst”, vol. 13, nr. 10, 16 mai 1984, pp. 4-5.
214 Citat din M. Cavalcanti, Totalitarian States and their Influence on City-Form: The Case of Bucharest, in “Journal of Architectural and Planning Research”, vol. 9, nr. 4, iarna 1992, p. 278.
215 Ibidem.
216 Citat din E. Behr, “Kiss the Hand You Cannot Bite”, The Rise and Fall of the Ceausescu’s, Londra, Hamish Hamilton, 1991, p.194.
217 Ibidem. Unele incidente comice de la fata locului, implicandu-l pe Ceausescu, sunt relatate de J. Sweeney, The Life and Evil Times of Nicolae Ceausescu, Londra, Hutchinson, 1991, pp. 169-170.
218 D.C. Giurescu, The Razing of Romania’s Past, Washington, D.C. US/ICOMOS, 1989, p. 42. Lucrarea lui Giurescu contine prezentarea cea mai cuprinzatoare a efectelor sistematizarii urbane din anii ’80.
219 Ibidem, p. 44.
220 Ibidem, p. 50.
221 Ibidem, p. 62.
222 D. Ionescu, “More Protests Against Demolition in Bucharest”, “Radio Free Europe Research”, vol. 11, nr. 41, 10 octombrie 1986, pp. 35-36.
223 D. Giurescu, op. cit., p. 52. 224 Ibidem, p. 65.

- Publicitate -

- Publicitate -

Articolul precedentMarko Bela si Tokes ca si impacati
Articolul următorScoala fara ciocolata
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Montreal Canadiens a eliminat Pittsburgh Penguins

Echipa Pittsburgh Penguins, câştigătoarea Cupei Stanley în 2016 şi 2017, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de...
- Publicitate -

Canada a decis să contraatace și să impună sancțiuni Statelor Unite

Canada a anunțat că va replica la taxele americane pe aluminiul canadian și va impune taxe vamale de 10% la o serie de produse...

Bilanțul zilei în Quebec: 108 noi cazuri, niciun deces

Quebec a înregistrat 108 cazuri noi de infecție cu COVID-19, ceea ce duce numărul total de persoane infectate de la începutul pandemiei la 60.241....

Ultima banchiză intactă canadiană s-a prăbuşit în ocean

Ultima banchiză intactă din regiunea canadiană a Cercului polar de nord s-a prăbuşit în ocean, pierzând mai mult de 40% din suprafaţa sa în...

Arabia Saudită, acuzată că a trimis o echipă de asasini în Canada. Canadienii le-au refuzat intrarea

Un fost spion saudit l-a acuzat joi pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, cunoscut drept MBS, că a încercat să-l asasineze...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -