Morti misterioase

De-a lungul timpului, la toate popoarele, trecerea in eternitate a unei personalitati a fost insotita totdeauna de ipoteze, zvonuri si suspiciuni. Indiferent daca tristul eveniment a avut loc recent sau in urma cu mai multi ani, ruperea firului de pe mosorul vietii unui inalt demnitar a reprezentat un deznodamant neasteptat, ce a alimentat stufoase discutii contradictorii.
De fiecare data, in toate epocile, investigatorii au plecat la un drum lung si barat de piedici, incercand sa dezlege itele intortocheate ce franeaza, de obicei, elucidarea misterelor unui deces suspect.
Unul din decesele misterioase ale secolului trecut a avut loc la 16 martie 1965, in Bucuresti, data la care Gheorghe Gheorghiu–Dej, primul conducator comunist al Romaniei, a murit de cancer galopant, la varsta de 64 de ani. Referitor la acest eveniment major petrecut in spatiul carpatin, exista doua supozitii.
Prima se refera la iradierea liderului in capitala Poloniei, unde, cu doua luni mai inainte de a pleca in lumea dreptilor, a participat la Consfatuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Varsovia. Pe drumul de intoarcere, in vagonul trenului special, Gheorghiu-Dej s-a simtit din ce in ce mai rau: se plangea ca racise brusc, avea o pronuntata stare de ameteala. Ajuns la Bucuresti, medicii i-au descoperit cancerul in faza galopanta, ce a avansat in scurt timp la stadiul de metastaza. Ipoteza este relativa, deoarece institutia medicala ce era desemnata cu supravegherea starii de sanatate a conducatorului tarii ar fi depistat din timp aparitia bolii, obligatia in sine fiind considerata o problema de stat.
De ce trebuia redus la tacere subiectul? Deoarece devenise un pericol potential pentru destramarea lagarului socialist, cel invinuit avand mai multe capete de acuzare. Unul dintre aceste puncte ale “rechizitoriului” era Declaratia de independenta din aprilie 1964, facutade partea romaneasca, exasperata de interminabilele pretentii sovietice. Aderanjat enorm refuzul liderilor politici romani de a continua la infinit achitarea datoriilor de razboi, care ajunsesera la valori halucinante in comparatie cu cifrele stabilite initial. Alte nemultumiri ale “prietenului de la Rasarit” au fost: revizuirea pozitiei politice si economice a Romaniei fata de C.A.E.R. si relatiile deosebit de calde ale exponentilor de pe malul Dambovitei cu conducerea Partidului Comunist Chinez, in conditiile in care Moscova se afla la cutite cu Pekinul. Toate aceste incriminari apareau ca o periculoasa fisura in monolitul ce se voia a fi sistemul comunist dirijat de la Moscova.
O alta varianta a asasinatului politic premeditat, poate mult mai credibila, a fost aceea a iradierii lui Dej chiar in biroul sau din Bucuresti, fortele malefice actionand din umbra, cu o discretie totala, gradual, cu o rabdare de Sisif. Cu cativa ani mai inainte de decesul programat al sefului “razvratit”, cei ce au ramas fideli Moscovei si roiau in jurul sau au vrut sa-i faca “o mare bucurie”.
In 1956, Miron Constantinescu, care, asa cum arata arhivele scoase la iveala recent, a fost una dintre “antenele” sovietice implantate in nucleul puterii de la Bucuresti, i-a adus sefului sau, ca obiect de decor, o superba caseta in care se aflau cateva bucati de minereu cu uraniu. Bucuros nevoie mare, Dej a asezat-o pe biblioteca din biroul sau, langa macheta primului tractor si a intaiului autocamion romanesc, produse cu care se mandreau uzinele brasovene.
Nu peste mult timp, la 3 iulie 1957, Miron Constantinescu va fi inlaturat din conducerea partidului ca deviationist. Era prea tarziu. “Maurul” isi facuse datoria.
Este suspect faptul ca nu s-a gasit nicio minte luminata sa traga din timp semnalul de alarma. Cu catva timp inainte, murisera de cancer toti cei ce se prezentau zilnic in acea incapere: Ion Vladu, seful sau de cabinet, in 1959, apoi frizerul, urmat de seful gospodariei de partid, seful escortei si altii. Cand Bujor Almasan, ministrul minelor, a masurat nivelul radiatiilor din biroul cu pricina, aparatul de masura s-a dat peste cap. Concluziile erau tardive.
Pe patul de moarte, Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a propus ca succesor pe Gheorghe Apostol. Interese obscure l-au ales, surprinzator, pe Nicolae Ceausescu sa preia fraiele partidului, ale tarii si ale unui popor trist, adus la tacere. Peste 24 de ani, pistoalele altor interese crescute la propriul san il vor pune la zid, intr-o zi de Craciun, confirmandu-se zicala ca “orice nas isi are nasul”.
In memoriile sale, fostul general sovietic Pavel Sudoplatov, un as in disparitia multor “alesi”, a afirmat ca in structurile Securitatii sovietice exista compartimentul “misiuni speciale”, pe care l-a condus, subordonatii sai fiind antrenati mai ales pentru asasinate politice. Nu degeaba Nicolae Ceausescu isi luase masuri de protectie in acest sens, pana intr-o zi mohorata, de sfarsit de an…