(decembrie 1947-decembrie 1989)
3. Neostalinism si teroare profilactica (1970-1989)
Sistematizarea
In aceasta atmosfera de interes sporit al strainatatii pentru situatia interna din Romania, Ceausescu a anuntat, in martie 1988, reluarea procesului de sistematizare. Alaturi de dezvaluirile cu privire la demolarea bisericilor din Bucuresti in cadrul unui proces din ce in ce mai larg de extindere a suprafetei ansamblului prezidential -, planul de sistematizare a determinat gruparile ecologiste din Occident sa-si coordoneze actiunile de protest la nivel national si international. Cea mai eficace, in termenii atragerii atentiei presei si in oferirea unui sprijin moral poporului roman, a fost “Opération Villages Roumains”.
Aceasta miscare recomanda satelor din Europa sa le “adopte” pe cele romanesti. Zeci de mii de scrisori din partea comunitatilor din Europa adresate primarilor din satele Romaniei, cu propunerea de “adoptie”, au fost trimise pe masura ce crestea numarul satelor adoptive: la inceputul lunii mai 1989, 231 de comune din Belgia, 95 din Franta si 42 din Elvetia adoptasera sate romanesti. Campania britanica, organizata in iunie cu sprijinul Altetei Sale Regale Printul de Wales care, intr-o interventie fara precedent din partea unui membru al familiei regale, a condamnat programul de sistematizare, intr-un discurs rostit la 27 aprilie 1989 s-a con cretizat in 52 de adoptii pana in luna septembrie (225). Indata ce un sat din Occident adopta un sat romanesc, stirea era difuzata de serviciile romane ale BBC si ale postului de radio “Europa Libera”, iar vizitatorii ce se intorceau din Romania relatau gratitudinea exprimata de romani pentru sprijinul din afara. In toamna anului 1989, copii din intreaga Belgie au construit 250.000 de casute de hartie, ca dar simbolic pentru copiii din Romania, si le-au expus in satul Floreffe. Un an mai tarziu, in 1990, expozitia a fost gazduita de “Casa Republicii”, fosta “Casa a Poporului” a lui Ceausescu.
Prin planurile sale de sistematizare, Ceausescu a reusit, pentru a doua oara in cariera sa, sa impuna Romania in constiinta Europei. Prima oara fusese cu ocazia condamnarii, la 21 august 1968, a invadarii Cehoslovaciei de catre statele membre ale Tratatului de la Varsovia. Dar, daca atunci a castigat admiratia Europei si a restului lumii pentru cutezatoarea sfidare a Uniunii Sovietice, actul sau din 1989 i-a adus notoritatea drept capcaunul Europei. Presa internationala a cercetat mai adanc caracterul regimului sau de represiune. Ca urmare, ministrul roman de Externe a primit in mai 1989 instructiuni sa contracareze campania miscarii “Opération Villages Roumains”, pretinzand ca planul de sistematizare urma sa fie aplicat intr-un ritm mai lent. De fapt, planurile lui Ceausescu continuau sa se indeplineasca asa cum fusesera concepute initial. La 24 mai, un numar de case particulare au fost demolate in Otopeni, Dimieni si Odaile, la nord de Bucuresti, iar molozul a fost carat de 200 de basculante si aruncat in doua gropi mari (226). Populatia dislocata din aceste trei sate a primit locuinte in blocurile cu patru etaje din Otopeni. In cazul satelor Buda si Odoreanu, din judetul Giurgiu, ele au fost evacuate pentru a face loc unui mare bazin ce urma sa fie construit ca parte a Canalului Bucuresti-Dunare.
Daca intr-adevar campania internationala l-a facut pe Ceausescu sa-si mai tempereze, in vara si toamna anului 1989, politica de trecere a buldozerelor peste locuinte, asa cum pretindeau unii diplomati straini, ramane o intrebare deschisa. Oricum ar fi, nu exista nici o dovada ca ar fi fost accelerata, asa cum s-a intamplat cu lucrarile de ridicare a ansamblului prezidential in centrul Bucurestilor. Ceea ce a reusit campania, totusi, a fost sa aduca la cunostinta poporului roman ca satele lui, asa cum a scris un militant al acestei campanii, imprumutand un vers al poetului Dylan Thomas, nu “sunt singure in bezna noptii”, uitate de restul Europei (227). Ceea ce nu a putut sa prevada nici unul dintre cei asociati cu aceasta campanie a fost faptul ca legaturile stabilite intre comunitatile din intreaga Europa si satele din Romania vor constitui trambulina perfecta pentru ajutoarele umanitare ce se vor trimite la destinatii precise dupa rasturnarea lui Ceausescu. Enormitatea domniei dictatorului si suferintele provocate de ea au determinat comunitatile adoptive din Europa sa faca din satele romanesti, dupa 1989, destinatarii alimentelor, imbracamintii, medicamentelor si a altor ajutoare. Mii de cetateni obisnuiti din Europa au calatorit in convoaie catre satele adoptate, cu ajutoare, iar dupa ce au evaluat nevoile comunitatilor respective au revenit (228).
Sistematizarea din timpul lui Ceausescu nu a fost un simplu proces de planificare; a fost o incercare de inginerie sociala. Aceasta ameninta sa distruga mestesugurile si obiceiurile traditionale, un mod de viata specific pamantului, individualitatea satului si a locuitorilor lui. Obstinatia lui Ceausescu a asigurat, in termenii lui, reusita planului sau, dar aplicarea planului a calcat in picioare fiinta morala a cetatenilor Romaniei. Acest plan, ca multe alte edicte scandaloase ale sale, precum decretul privind avorturile, a provocat in cele din urma o reactie din partea acelei fiinte morale, care a dus la prabusirea dictatorului. Putine localitati din Romania nu poarta amprenta sistematizarii; suferinta provocata de acest plan este mult mai greu de identificat.
Relatiile cu vecinii
Dintre tarile vecine, Ungaria a simtit cel mai puternic impactul politicilor esuate ale lui Ceausescu. Greutatile economice inspaimantatoare ale tarii au gonit mii de maghiari din Romania in Ungaria. Numarul celor care au cautat azil acolo s-a triplat aproape, de la 6.500 in 1987 la 15.000 in 1988 (cifrele pentru 1985 si 1986 au fost de 1.700 si, respectiv, 3.300). In 1988, unui numar de 13.400 de refugiati li s-au acordat permise de sedere temporara in Ungaria, marea lor majoritate fiind maghiari din Transilvania si doar 8 la suta romani. In august 1989, numarul lor ajunsese la 25.000. Soseau in ritm de peste 300 in fiecare saptamana, aproape 25 la suta dintre ei fiind acum romani (din ianuarie pana in mai 1989, 5.000 de refugiati au intrat si in Iugoslavia). In 1988, 1.650 de refugiati au fost retrimisi in Romania, dar in martie 1989 Ungaria a semnat Conventia Natiunilor Unite cu privire la refugiati (incheiata de fapt in 1951), fiind prima tara din blocul rasaritean care a procedat in felul acesta. Ca urmare, doar 29 de azilanti au fost trimisi inapoi, in iulie 1989 (229). Intr-un efort de stavilire a acestui val, Ceausescu a aprobat, la sfarsitul anului 1988, construirea unui gard de-a lungul frontierei cu Ungaria, dar lucrarea nu s-a incheiat niciodata, intrucat emigrarea ca un subprodus derivat al calamitatii economice -, avea meritul de a reduce numeric minoritatea maghiara. Refugiatii romani, la randul lor, continuau sa-si croiasca drum peste granita, exemplul cel mai renumit fiind cel al gimnastei Nadia Comaneci, in noiembrie 1989, iar performanta cea mai rasunatoare revenind celor doi pastori care au trecut granita cu o turma de 300 de oi. In aceeasi luna, potrivit cifrelor oficiale ungare, numarul refugiatilor din Romania se ridica la 24.000, o sesime fiind etnici romani. Cifrele pot fi insa puse usor la indoiala, fiindca multi romani nu se inregistrau la autoritatile ungare, tranzitand Ungaria spre Austria si spre alte tari din Occident.
Iritarea lui Ceausescu din cauza politicii de glasnost si perestroika a avut un ecou in pseudo-scrierile istorice ale fratelui sau, generalul-locotenent Ilie Ceausescu. Intr-un atac proferat intr-un articol scris de acesta si aparut in numarul din aprilie 1989 al revistei militare “Lupta intregului popor”, despre “revizionismul” ideologic, politica de glasnost si cea de perestroika erau puse pe picior de egalitate cu “revizionismul” teritorial practicat de Ungaria si Uniunea Sovietica in 1940 impotriva Romaniei. Nicolae Ceausescu a reluat paralela, intr-o forma putin diferita, in cuvantarea rostita la cel de-al XIV-lea Congres al partidului, la 20 noiembrie 1989. In procesul reformei, argumenta el, s-au facut concesii “dusmanului de clasa international” (capitalismul), ceea ce a dus la “dezideologizarea” relatiilor internationale si la aparitia unui nou “imperialism international”. Aceste concesii erau similare celor facute de Uniunea Sovietica Germaniei prin Pactul Molotov-Ribbentrop din august 1939, la care Ceausescu a facut aluzie fara sa-l mentioneze insa. Cerand anularea consecintelor acestor pacte, Ceausescu argumenta, de fapt, pentru reintoarcerea Basarabiei la Romania. Reactia sovietica a fost, in termenii unui comentator al agentiei TASS, ca “nici un politician serios sau responsabil” nu putea ridica problema frontierelor postbelice, inclusiv cea a “granitei sovietice cu Romania” (230).
In spatele incercarii evidente a lui Ceausescu de a face inca o data apel la sentimentul national romanesc se afla teama de o posibila interventie sovietica in treburile interne ale Romaniei. Adresandu-se sefilor de delegatii nord si sudamericane, in preziua deschiderii Congresului, Ceausescu s-a referit nominal la pactul Molotov-Ribbentrop si si-a exprimat temerile in legatura cu o noua intelegere intre Statele Unite si Uniunea Sovietica “in detrimentul altor popoare”. Asteptata intalnire la varf, de la Malta, dintre presedintele Bush si secretarul general Gorbaciov, era privita, de aceea, de catre Ceausescu ca un al doilea pact Molotov-Ribbentrop, care va aduce din nou suferinte Romaniei, intrucat, in viziunea sa egocentrica asupra afacerilor internationale, cele doua supraputeri nu aveau nimic mai bun de facut decat sa comploteze pentru prabusirea sa. Remarcile erau menite sa fie un avertisment dat lui Gorbaciov ca nu cumva sa intervina in Romania, avertisment intarit de anularea interdictiei de publicare in Romania a stirilor despre miscarile nationale din R.S.S. Moldoveneasca, izbucnite doar cu cateva zile in urma (231).
(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica
Note:
225 Discursul, reprodus de “The Times” la 28 aprilie 1989, nu facea niciun fel de concesii diplomatice: “Noi de aici din tara suntem dureros de constienti de traumele provocate de dezradacinarea comunitatilor traditionale la porunca urbanistilor «binevoitori», care le stiu pe toate. Acest lucru ar fi trebuit sa ne faca, de aceea, cu atat mai sensibili fata de ingrozitorul spectru al unei intregi societati, nu doar anumite cartiere, ce isi pierd radacinile si comunitatile stravechi, fapt care se intampla astazi intr-un colt al Europei de Rasarit, in Romania. Acolo, presedintele Ceausescu a procedat la distrugerea totala a mostenirii culturale si umane a tarii sale. Ceea ce s-a intamplat aici in anii ’60 este, desigur, incomparabil cu politica «sistematizarii», care tinteste sa transforme mediul rural al Romaniei in peste 500 de centre urbane denumite complexe agroindustriale. Scopul acestei politici este acela de a remodela identitatea natiunii, de a crea un nou tip de personalitate, total subordonata visurilor sale. Pentru a atinge acest obiectiv, presedintele Ceausescu a inceput sa distruga orasele si satele tarii sale si sa le inlocuiasca cu blocuri, care par o repetare a ingineriei sociale esuate a anilor ’60 amestecata cu atmosfera din romanul 1984 a lui George Orwell…” Presedintele Campaniei britanice era Sir Bernard Braine. Membrii Subcomitetului erau Victoria Clark, Jessica Douglas-Home, Simon George, John Laughland, Charmian Marshall, Maria Nalder, Iolanda Stranescu, Malcolm Taylor, Dr. Eugene Varallja, Mary Walsh si Dennis Deletant. Printul a dat instructiuni personalului sau sa puna la dispozitia campaniei incaperi in resedintele din Carlton Gardens.
226 A. Gavrilescu, Otopeni: agonia unui oras ramas sat, in “Adevarul” din 1 august 1991, p. 1
227 J. Lorraine; vezi nota 223.
228 Un exemplu miscator, dar in nici un caz unic, de hotarare si generozitate spirituala a atator asemenea voluntari este oferit de Joan Lorraine din satul Porlock, Somerset, Anglia. Aceasta a scris o relatare a vizitei efectuate in satul adoptat, Ursoaia, din judetul Vrancea, sub titlul “Opération Ursoaia”: Porlock’s Village in Romania, care a fost tiparita in particular in anul 1990. Pentru o evaluare a impactului avut de vizita ei, aceasta scrisoare de multumiri vorbeste de la sine: “Stimati locuitori ai satului Porlock, in numele celor 260 de locuitori ai satului Ursoaia, va trimitem cele mai bune urari de sanatate atat dumneavoastra, cat si poporului englez. Nu ne-am imaginat niciodata ca cineva din Anglia ar putea veni intr-un sat atat de indepartat si ascuns intre dealuri ca al nostru. Copiii sunt uluiti pentru ca n-au vazut niciodata lucruri ca acelea pe care le-ati adus. Poate ca lucrurile ar fi stat altfel in privinta lor, daca Ceausescu n-ar fi fost dictator timp de douazeci si cinci de ani. Nu am avut cui sa ne plangem pentru ca Ceausescu nu tinea seama de Constitutie. In numele locuitorilor satului Ursoaia, va multumim din nou din toata inima pentru ajutorul pe care ni l-ati dat si pentru gestul dumneavoastra pe care nu am crezut vreodata sa-1 traim. Ne va face o deosebita placere sa va primim in vara anului 1990. Va rugam sa ramaneti in contact cu noi, scriindu-ne pe adresa mea. Nu va vom uita niciodata, Ion Bouros, Ursoaia.”
229 G. Schopflin, H. Poulton, Romania’s Ethnic Hungarians, Londra, Minority Rights Group, 1990, pp. 18-19.
230 M. Shafir, Highlights of the 14th Party Conference, “Radio Free Europe Research”, Romanian SR/9, 14 decembrie 1989, p. 30.
231 Ibidem.
