Soc in Marele Circ ! McLaren amendata cu 100 milio

Federatia Internationala de Automobilism (FIA) a surprins lumea sportului prin decizia dura luata in scandalul de spionaj din Formula 1. Echipa McLaren Mercedes a fost sanctionata cu pierderea tuturor punctelor acumulate in acest sezon si cu o amenda de 100 de milioane de dolari.
FIA, care initial afirmase ca nu are suficiente probe pentru a incrimina McLaren, a revenit asupra deciziei dupa ce a intrat in posesia unor noi dovezi. La strangerea acestora au contribuit si cei doi piloti ai echipei McLaren, Lewis Hamilton si Fernardo Alonso, care au oferit informatiile pe care le stiau contra promisiunii FIA de a le garanta imunitatea. In schimbul informatiilor, Alonso si Hamilton si-au pastrat punctele si pozitia in clasament.
FIA spune ca la debutul sezonului 2008 va solicita echipei McLaren un raport complet asupra masinilor sale si poate decide in orice moment sa blocheze inscrierea in competitie a acestora, daca va constata ca au fost folosite informatii provenind de la Ferrari.
Printre dovezi se afla un schimb de e-mailuri intre un tehnician de la Ferrari si persoane din cadrul echipei McLaren. Pe 21 martie, pilotul de teste de la McLaren, Pedro de la Rosa, ii scria fostului designer-sef al Ferrari, Mike Coughlan: “Salut Mike, cunosti distributia greutatii Masinii Rosii? Ar fi important pentru noi sa o stim, ca sa o încercam în simulator. Multumesc anticipat”. Informatiile au fost apoi transmise lui Fernando Alonso, campionul mondial, care si-a manifestat surprinderea. “Nu stiu daca datele sunt 100% corecte, dar trebuie urmarite”. Schimbul de e-mailuri a fost confirmat apoi la audieri de catre De la Rosa.
Intr-un alt e-mail, De la Rosa cere persoanei din cadrul Ferrari sa-i explice sistemul de franare a monoposturilor rosii si intreaba daca pilotii scuderiei italiene il regleaza din interior. Noile dovezi implica mai mult de 780 de pagini descoperite initial. Intre 11 martie si 3 iulie, intre Coughlan si McLaren s-au derulat 35 de apeluri telefonice si 288 de SMS-uri.
Mercedes, partenerul responsabil cu motorizarea la echipa britanica, s-a declarat socat de amenda primita si a precizat ca va lupta pe toate caile ca adevarul sa iasa la suprafata.
La randul sau, Ferrari s-a declarat satisfacuta de rezultat: “In lumina noilor dovezi, fapte de o gravitate deosebita si care au adus prejudicii uriase interesului sportiv au fost demonstrate! Ferrari e multumita ca adevarul a iesit pâna la urma la suprafata”.
Ron Dennis, patronul McLaren, a spus ca de acum nimic nu mai este exclus pentru echipa sa, nici macar plecarea celor doi piloti. “Avem contracte pe mai multi ani cu trei piloti. Nimic nu este exclus în privinta viitorului lor. Dar, daca unul îsi doreste sa plece, atunci acest lucru se va face de comun acord”.
Incercand sa se dezvinovateasca, Ron Dennis a declarat: “nu am negat niciodata informatiile provenite de la Ferrari, potrivit carora unul dintre angajatii nostri detinea informatii despre reglajele de la masinile italiene. Intrebarea adevarata era: Aceste informatii au fost utilizate de McLaren? Acest lucru nu a fost, in niciun caz, demonstrat”.
Doar ca McLaren a cerut o investigare a masinilor Ferrari, imediat dupa primul mare premiu, cel din Australia.FIA a interzis atunci o inovatie tehnica pusa la punct de italieni. Se poate spune deci ca McLaren a profitat de informatiile primite.
Viitorul este nesigur in Formula 1. Cert este ca Ferrari este deja noua campioana mondiala la echipe. Dar scandalul este posibil sa nu se opreasca. RonDennis ar avea, se pare, informatii care atesta ca si Renault a spionat si este decis sa nu moara singur ci sa traga si pe altii dupa el.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare