(decembrie 1947-decembrie 1989)
3. Neostalinism si teroare profilactica
(1970-1989)
Un protest transformat in revolta
Printre criticii staruitori ai amestecului Partidului Comunist in treburile Bisericii reformate maghiare din Transilvania se numarau si Istvàn Tökes, vicar episcopal al acestei biserici, si fiul sau Làszlo, un pastor care fusese initial numit intr-o parohie din orasul transilvanean Dej. Laszlo fusese colaborator al publicatiei clandestine in limba maghiara “Ellen-pontok”,editata la Oradea in anii 1981 1982, iar printre articolele sale s-a numarat si unul referitor la incalcarea drepturilor omului in Romania, ceea ce a dus la hartuirea sa de catre Securitate. El si prietenii sai au fost urmariti si, in cele din urma, din ordinele episcopului, Tökes a fost scos de la parohia din Dej si numit in satul Sanpetru de Campie, la vreo 40 de kilometri departare de Cluj. Tökes a refuzat sa se prezinte si s-a dus in schimb la Cluj, unde a locuit in casa parinteasca, neavand de lucru timp de doi ani. A folosit o parte din timp lansandu-se in 1985 intr-o campanie de scrisori adresate conationalilor din Transilvania pentru a strange date despre invatamantul in limba maghiara (232). Situatia sa a fost adusa la cunostinta Comitetului pentru Relatii Externe al Senatului SUAsi, drept urmare, episcopul Papp a primit in 1986 instructiuni din partea autoritatilor sa-1 numeasca pe Tökes capelan in Timisoara, un oras cu o populatie mixta, romana, maghiara si germana (233).
Pe masura ce programul de sistematizare a satelor capata avant, Tökes si-a folosit predicile pentru a incuraja rezistenta fata de acesta. Afacut apel la solidaritatea dintre maghiari si romani, care sufereau deopotriva din cauza regimului, si nu a pledat in mod special pentru satele cu populatie preponderent maghiara. In vara anului 1988 a vorbit cu reprezentantii din toate cele 13 vicariate ale Bisericii reformate, apeland la acestia sa organizeze rezistenta fata de propunerile de distrugere a satelor. La intrunirea propriului sau vicariat, desfasurata in luna septembrie la Arad, a redactat impreuna cu alti trei pastori maghiari o declaratie care denunta programul de sistematizare.
Aceasta declaratie a fost trimisa episcopului Papp si, in rastimp de 24 de ore, toti semnatarii acesteia au fost vizitati de ofiteri de Securitate si interogati in legatura cu adunarea. De dosarul lui Tökes s-a ocupat seful Securitatii timisorene, colonelul Traian Sima, care a autorizat vizita unor anonimi in locuinta parohiala a lui Tökes, unde urmau sa-i adreseze insulte si amenintari. Organizarea unei manifestari culturale la Biserica catolica din Timisoara, la 31 octombrie 1988, a fost urmata de amenintari cu expulzarea, proferate impotriva studentilor care participasera la acea adunare. Episcopul Papp i-a trimis lui Tökes o scrisoare prin care interzicea toate activitatile tineretului din dioceza Oradea, de care depindea Timisoara. De neclintit, Tökes a hotarat sa organizeze alta festivitate in primavara anului 1989, la Biserica ortodoxa, avand aprobarea mitropolitului acesteia. La 31 martie, la cererea Departamentului Cultelor si a Securitatii, episcopul Papp i-a ordonat lui Tökes sa nu mai predice in Timisoara si sa se mute la Mineu, o parohie izolata din nordul Transilvaniei. Tökes a refuzat sa se conformeze ordinului, iar congregatia si-a exprimat sprijinul fata de el. Episcopul a deschis procedura civila pentru scoaterea lui Tökes din locuinta parohiala. Intrucat nu mai era considerat de catre autoritatile locale drept cetatean al orasului, i s-a retras cartela de alimente si i s-a taiat curentul electric. Membrii parohiei i s-au alaturat si i-au adus lui, sotiei sale si copilului, alimente si combustibili. De aici incep solidarizarile cu Tökes, care vor culmina cu aceea din 15 decembrie 1989, din care prin suprapunerea nemultumirilor si protestelor populatiei majoritare va izbucni revolta la Timisoara.
Curios, Tökes nu era sprijinit deschis de pastorii din dioceza sa, care se temeau de represalii (234). Exista totusi un loc pe care Tökes se putea bizui pentru sprijin. Acesta era Ungaria. Abilitatea si disponibilitatea presei si autoritatilor ungare de a face publica situatia grea a lui Tökes il privilegiau fata de disidentii de origine romana, care nu aveau posibilitatea de a se face cunoscuti. Toate acestea faceau ca Tökes sa ramana un ghimpe in coasta regimului Ceausescu. Sotia lui Tökes a fost una dintre primele persoane care a confirmat acest lucru, dupa revolutie, cand a declarat: “Publicitatea internationala 1-a aparat. Daca ar fi fost un simplu anonim, ei l-ar fi ucis mai devreme sau mai tarziu”.
Pe de alta parte, publicitatea a fost, probabil, aceea care a grabit autoritatile sa se foloseasca atat de acoperirea legii, cat si de intimidarea fizica, pentru a-l indeparta pe din Timisoara (235). La 24 iulie 1989, Televiziunea Tökes ungara a difuzat un interviu cu Tökes, in care acesta a vorbit impotriva planului de sistematizare, pe care il descria drept o incercare de distrugere a culturii maghiare din Transilvania. La 6 august a fost retinut de Securitate si interogat, fiind ulterior eliberat. La 25 august, episcopul Papp 1-a scos pe Tökes din randurile clerului, act ce incalca legile bisericii. Elöd Kincses, avocatul lui Tökes, a subliniat ca, potrivit statutului Bisericii reformate, doar consiliul disciplinar al Bisericii avea dreptul de a demite preotii. La 14 octombrie, opt membri ai consiliului disciplinar al Bisericii reformate au fost adusi cu forta la o sedinta si au votat pentru excluderea lui Tökes; ceilalti 23 de membri se ascunsesera (236).
Intre timp, membri ai congregatiei lui Tökes au fost arestati si batuti. Un enorias, ErnöUjvarossy, care in luna mai ii adresase o petitie episcopului Papp in sprijinul lui Tökes, a fost gasit, la 14 septembrie, asasinat in padurile din imprejurimile Timisoarei. Istvan Tökes a fost arestat pentru scurt timp in luna octombrie, cand a sosit la Timisoara pentru a-si vizita fiul. La 20 octombrie s-a emis un ordin judecatoresc pentru evacuarea lui Laszlo Tökes. Acesta a facut apel. Tudor Postelnicu, ministru de Interne, i-a ordonat colonelului Traian Sima, de la Securitatea timisoreana, sa puna in aplicare ordinul. La 2 noiembrie, inarmati cu cutite, 4 atacatori au intrat in apartament sub privirile agentilor de Securitate, dar au luat-o la goana dupa ce Tökes si prietenii sai au reusit sa-i dea afara cu forta. Dupa acest incident, din care Tökes s-a ales cu o taietura la frunte, ambasadorul roman la Budapesta a fost convocat la Ministerul de Externe, unde i s-a comunicat ingrijorarea guvernului ungar pentru securitatea pastorului.
Enoriasii continuau sa duca pe furis alimente si lemne de foc pentru Tökes in sacristia bisericii, in ciuda vigilentei aratate de agentii de Securitate. La 28 noiembrie, Tökes a fost informat ca apelul i-a fost respins si ca se va proceda la evacuarea lui, la 15 decembrie. In ziua sortita evacuarii, s-a format un cordon viu in jurul blocului in care locuia Tökes, ceea ce a facut ca Militia sa nu poata patrunde. Tökes s-a aplecat pe fereastra si a multumit celor adunati, insa i-a sfatuit sa plece. Sfatul sau a fost intampinat cu strigate de “Nu plecam” si cateva sute de oameni au ramas in apropierea locuintei lui Tökes. In timpul diminetii urmatoare, numarul acestora a crescut, adaugandu-li-se tineri romani, atrasi de imaginea unei multimi atat de mari si de zvonul ca Securitatea nu era in stare sa o disperseze (237).
Primarul Timisoarei i-a cerut pastorului sa spuna multimii sa se disperseze. Tökes a fost de acord si s-a dus la fereastra. Multumindu-le celor de fata pentru sprijin, i-a sfatuit sa plece, spunandu-le ca adunarea lor era ilegala. Multimea si-a exprimat cu glas tare nemultumirea, scandand in cor “Nu-1 credeti!” Speriate, autoritatile voiau sa traga de timp. Primarul insotit de trei medici (caci sotia lui Tökes era insacinata si bolnava) s-au perindat la locuinta pastorului, promitand in cele din urma revocarea transferului. Intrucat multimea din fata casei nu se dispersa, s-a recurs la amenintari.
Sfidarea demonstrantilor fusese alimentata de convingerea ca in apartamentul lui Tökes se aflau membri ai Securitatii, care fie ca il tineau acolo impotriva vointei lui, fie ca se pregateau sa-1 evacueze. Exista in acelasi timp si temerea prezentei unor provocatori infiltrati in multime. In timp ce nucleul celor adunati era format din oameni care se alaturasera veghei impotriva evacuarii, noii veniti, in majoritatea lor, fusesera atrasi de privelistea protestului initial sau de vestile care se raspandisera. Dupa avertismentul primarului, Tökes a cerut insistent multimii sa se duca acasa, dar oamenii erau convinsi ca apelurile erau facute sub amenintarea Securitatii si au refuzat sa plece. Unii l-au chemat sa coboare in strada si sa-i conduca, dar Tökes si-a dat seama ca acest lucru ar putea face jocul regimului, care ar putea arunca vina pentru proteste asupra minoritatii maghiare.
La orele 19, multimea a umplut strazile ce duceau la biserica. Printre participanti se aflau multi studenti de la Politehnica si Universitatea din Timisoara. Romani si maghiari si-au dat mana, formand un lant viu in preajma bisericii si au cantat imnuri. Cam 30 de minute mai tarziu s-au putut auzi, sovaitoare, primele acorduri ale imnului “Desteapta-te Romane!”, un imn romanesc care in epoca lui Ceausescu a mai fost cantat in public in timpul protestelor de la Brasov, din noiembrie 1987. Necunoscut comunitatii maghiare, cantecul era un imn al rezistentei fata de oprimare si un semn ca protestul maghiar se transformase intr-o revolta romana.
Prabusirea
Dupa imn, s-au auzit lozinci indraznete: “Jos Ceausescu!”, “Jos regimul!” si “Jos comunismul!”. Multimea a inceput sa se indeparteze de biserica, trecand podul catre centrul orasului si sediul partidului. Oamenii au aruncat cu pietre in geamuri, inainte ca intaririle Militiei, aduse cu putin timp inainte de orele 22, sa reuseasca sa-i impinga pe demonstranti inapoi, spre biserica lui Tökes, unde au indreptat tunurile cu apa impotriva lor. Multimea a pus mana pe tunuri si le-a distrus, aruncand partile dislocate in Bega. Marsaluind prin oras, oamenii au inceput sa sparga vitrinele magazinelor si au intrat cu forta intr-o librarie, dand foc cartilor lui Ceausescu si despre Ceausescu, etalate la loc de cinste. Pe la miezul noptii, strada pe care se afla locuinta lui Tökes si biserica era relativ linistita, dar violentele continuau in alte parti ale orasului.
Veghea din 15 decembrie in sprijinul lui Tökes s-a transformat in mari demonstratii a doua zi, iar pe data de 17 decembrie, acestea au fost curmate prin interventia armatei, care a deschis focul impotriva multimii. Numarul pierderilor umane a fost estimat la cateva mii, dar investigatiile ulterioare au stabilit cifra de 122 de morti (238).
La ordinul Elenei Ceausescu, 40 de morti au fost transportati cu camionul la Bucuresti, unde au fost incinerati, pentru a face imposibila identificarea lor. Iata un semn clar al cruzimii si neindurarii ei. La 18 decembrie, zeci de mii de muncitori timisoreni au organizat proteste pasnice in curtile fabricilor, dar la 20 decembrie s-au revarsat pe strazi si au pus efectiv capat stapanirii regimului comunist in oras. Multimea a proclamat Timisoara oras liber, cu doua zile inainte ca Nicolae Ceausescu sa fuga din Bucuresti.
Pe strazile Timisoarei se scanda: “Azi in Timisoara / Maine-n toata tara”si starea de spirit de acolo s-a transmis treptat asupra tuturor celor ce asteptau de ani de zile sfarsitul dictaturii. Prin intermediul posturilor de radio occidentale, romanii primeau relatari, de obicei exagerate, asupra numarului de victime, dar toate spuneau ca acolo se intampla lucruri grave.
Sfidand gravitatea situatiei, Ceausescu a facut o scurta vizita in Iran, lasand conducerea operativa in grija sotiei sale si a lui Manea Manescu. La intoarcere a facut o cascada de greseli tactice, care au dus la prabusirea sa fulgeratoare. Necunoscand starea de spirit din tara si crezand ca se bucura de asentimentul populatiei, a condamnat pe manifestantii timisoreni, calificand demonstratiile drept “fasciste”, iar pe participantii lor drept “huligani”, inspirati de “agenturile straine”.
A doua greseala a fost convocarea unui miting de sprijin pentru dimineata zilei urmatoare. Spre uimirea sa, cuvantarea a fost intrerupta cu strigate de “Nu suntem huligani!” Zarva s-a facut auzita in fundalul transmisiunii televizate si radiodifuzate a cuvantarii lui Ceausescu, iar emisia a fost intrerupta cateva minute. Cand si-a reluat cuvantarea, Ceausescu a incercat sa linisteasca multimea, promitandu-i cresteri de salarii si de alocatii, dar aceasta stratagema n-a facut decat sa o infurie si mai mult. Dupa incheierea cuvantarii sale, mari grupuri de tineri au ramas in centrul Bucurestiului si, incurajati de vremea blanda, necaracteristica pentru acel anotimp, au zabovit pana seara, formand o baricada in Piata Universitatii. In cursul noptii au tras asupra lor unitati ale armatei si ale trupelor de Securitate, multi fiind impuscati mortal.
(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica
Note
232 L. Tökes, With God, For the People, as told to David Porter, Londra, Hodder an Stoughton, 1990, pp. 65, 79.
233 M. Rady, Romania in Turmoil, Londra, I.B. Tauris, 1992, p. 86.
234 M. Rady, op. cit., p. 88.
235 Ibidem.
236 F. Tupper-Carey, Romania, “Religion in Communist Lands’“, vol. 18, nr. 2, vara 1990, p. 181.
237 L. Tökes, op. cit., pp. 147-148.
238 “Adevarul” din 21 decembrie 1991, pp. 2-3
