PNL trimite un fost ofiter DIE in Parlamentul Euro

“Fiecare cetatean al Romaniei, de sus pana jos, are o datorie fata de cel care a fost atunci ministru de Finante al Romaniei”. Declaratia de mai sus ii apartine fostului presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, si se refera la Daniel Daianu, fost ministru de Finante in guvernul CDR.
Fost ofiter in cadrul Directiei de Informatii Externe (DIE) pe vremea lui Ceausescu, Daniel Daianu a reintrat in atentia presei din tara dupa ce Partidul National Liberal l-a inclus pe lista de candidati (pe pozitia a 2-a) pentru Parlamen- tul European. In acest context, Emil Constantinescu – cel pe care Securitatea l-a mai invins o data, in 2000 – a simtit nevoia sa-i ia apararea lui Daianu in fata criticilor aduse de presa din tara.
Nu stiu dumneavoastra ce simtiti, dar eu nu cred ca am vreo datorie fata de Daniel Daianu. Din contra, cred ca Daianu imi este dator, la fel ca si dvs., celor care ati votat Conventia in 1996, pentru a-i fi acordat sansa de a dovedi ca poate sa faca ceva bun pentru tara, asta in ciuda trecutului sau de fost ofiter al unui sistem represiv.
Fara ca cineva sa o ceara, zilele trecute, CNSAS i-a acordat lui Daianu certificat de buna purtare, afirmand ca acesta nu a facut politie politica. S-a ajuns in situatia para- doxala ca un “parlit” de informator, cu cateva note inofensive despre fostii colegi de munca – asa cum e cazul Monei Musca, de pilda – sa fie gasit vinovat de politie politica, iar un fost ofiter DIE, nu.
Conform legii de functionare a CNSAS, “prin politie politica se intelege toate acele activitati ale Securitatii statului sau ale altor structuri si institutii cu caracter represiv, care au vizat instaurarea si MEN|INEREA PUTERII TOTALITAR COMUNISTE…” Era DIE o structura de mentinere a puterii comuniste? Pentru cine se mai indoieste, ar trebui sa vada toate acele actiuni coordonate de ofiterii DIE impotriva postului de radio Europa libera.
Spre exemplificare, citez mai jos dintr-un interviu acordat revistei 22 de fostul director al postului de radio Europa libera, Nestor Rates. Acesta pomeneste de un document care face referire la “masurile intreprinse” de DIE pentru anihilarea lui Noël Bernard, primul dintre cei trei directori ai Europei libere decedati suspect in anii ‘80. Un anume col. I. Tiseanu semneaza o nota, datata 15 martie 1981, in care spune urmatoarele: “Tov. Col. Bogdan, datele publicate de BIRE confirma ca masurile intreprinse de noi incep sa aiba efect”. BIRE era o revista in limba romana care aparea la Paris si in care se vorbea despre operatia la plamani a lui Noël Bernard. In urma “masurilor intreprinse” de DIE, al carui ofiter a fost si Daniel Daianu, Noël Bernard avea sa moara de cancer galopant la plamani, la sfarsitul anului 1981.
Cu un bunic “ilegalist”, cu ambii parinti fosti ofiteri de Securitate, Daniel Daianu a intrat in Directia de Informatii Externe in 1975, la 23 de ani, si, spune el, a iesit, la cerere, in 1978, dupa fuga din tara a fostului sau sef, generalul Ion Mihai Pacepa. Acesta din urma spune insa ca din DIE nu iesea nimeni “la cerere”: din DIE erai demis sau erai transformat in ofiter acoperit. Care este realitatea in cazul lui Daianu nu se stie, pentru ca dosarul lui nu este de gasit.
Dar nu statutul lui Daniel Daianu ma preocupa acum, ci faptul ca Partidul National Liberal a gasit de cuviinta sa trimita in Parlamentul European un fost ofiter de servicii secrete. Nu contest calitatile de finantist ale domnului Daianu; nu le contest nici pe acelea de parlamentar european, desi nu cred in ele. Problema mea este ca Romania va fi reprezentata in Parlamentul European de oameni cu un trecut dubios. Cum credeti ca va fi primit la Bruxelles Daniel Daianu? Care credeti ca va fi credibilitatea Romaniei in ochii parlamentarilor europeni?

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare