(decembrie 1947 – decembrie 1989)
3. Neostalinism si teroare profilactica
(1970 – 1989)
Prabusirea
In dimineata zilei de 22 decembrie, Ceausescu a formulat un comunicat aspru, citit la Televiziune de un crainic cu ton condamnator, in care vorbea din nou de “huligani”, “fascisti” si “agenturi straine” si anunta ca ministrul Apararii Nationale, generalul Vasile Milea, a fost un tradator si s-a sinucis. Comandanti superiori ai armatei au ordonat trupelor sa se retraga din centrul Capitalei. Valuri de manifestanti veneau in contrasens dinspre toate cartierele orasului. Adunata in fata Comitetului Central, multimea de sute de mii de manifestanti a inceput sa scandeze: “Ceausescu judecat / pentru sangele varsat”, “Ieri in Timisoara / Maine-n toata tara“. Aparand pentru cateva zeci de secunde in balconul cladirii, Ceausescu a fost huiduit, iar un colaborator l-a tras inauntru.
Cand primii manifestanti au patruns in cladire, Ceausescu a fugit de pe acoperis cu un elicopter, insotit de sotia sa si de doi dintre cei mai apropiati aliati ai sai, Manea Manescu si Emil Bobu, precum si de doua garzi de corp. Ceausescu a ordonat pilotului sa aterizeze la Snagov, cam la 30 km nord de Bucuresti, unde avea o vila, si de aici, el si sotia sa, si-au luat o valiza cu imbracaminte. Manea Manescu si Emil Bobu au ramas la sol, in timp ce elicopterul a decolat din nou cu cei doi Ceausescu si cu garzile lor de corp in directia Pitesti. Lipsa de carburant l-a facut pe pilot sa aterizeze pe soseaua de la sud de Targoviste. Aici au rechizitionat o masina condusa de un medic, care i-a dus pana la marginea orasului. Apoi, au luat cu forta o a doua masina si au incercat sa ajunga la sediul local al partidului, dar au fost recunoscuti. Soferul i-a dus la o statiune de cercetari agricole, unde au fost inchisi intr-o incapere pana a sosit Militia locala.
Cuplul a fost dus in cele din urma la garnizoana din Targoviste, unde a fost judecat si executat de un tribunal improvizat in ziua de Craciun a anului 1989.
Raspandirea
Evenimentele de la sfarsitul lunii decembrie 1989 aratau ca fortele Securitatii erau eficiente doar atat cat le permiteau slabiciunile lor. Nici ele, si cu atat mai putin armata, nu erau instruite sa tina piept multimii, iar actiunile brutale ale fortelor ambelor organisme au condus la moartea multora dintre cele peste 1.100 de victime oficial recunoscute ale revolutiei. 270 dintre morti si 675 din totalul de 2.383 de raniti au fost soldati239. Majoritatea soldatilor au fost ucisi in schimbul de focuri cu lunetistii, asa-numitii “teroristi”. Au fost arestate de catre armata circa 800 de persoane suspecte de a fi “teroristi”, dar au fost ulterior eliberate in cursul anului 1990. Generalul-maior Mugurel Florescu, adjunctul procurorului general, a pretextat ca multi fusesera eliberati din lipsa de martori, intrucat cei care ii predasera n-au mai aparut240. O lista partiala a celor retinuti ca “teroristi” a fost publicata de saptamanalul “Tinerama” in septembrie 1993, dar nu putem fi siguri ca toti cei mentionati au tras cu adevarat in militari si in civili. Stim si mai putin la ordinele cui puteau actiona. Fortele desfasurate impotriva demonstrantilor apartineau Armatei, trupelor Ministerului de Interne, trupelor Militiei, ale Garzilor Patriotice si USLA. Este foarte probabil ca “teroristii” sa fi fost un amestec de elemente renegate ale tuturor acestor forte, iar folosirea termenului de “terorist” de catre multime si mass-media sa fi fost o incercare de a oferi argumente rationale existentei unei opozitii fata de nou-nascuta autoritate a guvernului revolutionar. Acelasi amalgam a ingreunat posibilitatea autoritatilor de a implica – in cazul Securitatii – si de a disculpa – in cazul Armatei – anumite forte in rezistenta lor fata de noua ordine si, de aceea, pentru a evita situatia stanjenitoare de a recunoaste ca soldatii, militienii si securistii erau implicati deopotriva in varsarile de sange nevinovat de dupa executarea lui Ceausescu, procurorului militar i s-a dat ordin sa-i elibereze pe toti suspectii “teroristi”. De catre cine nu este clar.
In evaluarea rolului Securitatii in evenimentele din decembrie 1989, trebuie sa facem o distinctie intre actiunile unora dintre fortele acesteia inainte de fuga lui Ceausescu la 22 decembrie si dupa aceea. In primul rand, trebuie sa tinem seama ca demonstratiile de masa impotriva lui Ceausescu au avut loc doar intr-un numar mic de orase ale Romaniei si ca in majoritatea celorlalte domnea un calm relativ. Cele mai mari demonstratii de dinainte de 22 decembrie au avut loc la Timisoara, Bucuresti, Cluj, Arad, Sibiu si Cugir, dar in majoritatea oraselor din Moldova si Muntenia domnea un calm precaut.
La Timisoara, unitatile militare au dat ascultare ordinului lui Ceausescu de a deschide focul, ordin dat la 17 decembrie, la orele 16. Acestora li s-au alaturat lunetisti in civil, care au tras in demonstranti din diverse cladiri. Acestia din urma puteau sa fi apartinut fie fortelor USLA si de militie, fie fortelor speciale de interventie. In dupa-amiaza zilei de 18 decembrie, trupele de Securitate, probabil sub comanda generalului-colonel Ion Coman, secretar al Comitetului Central cu problemele fortelor armate si de Securitate, au deschis focul asupra civililor care se adunasera langa Catedrala, ucigand pe multi dintre acestia241. Numarul celor care au murit numai la spitalul judetean de pe urma ranilor provocate prin impuscare, in perioada 17-27 decembrie se ridica la circa 80242. La Cluj, 25 de demonstranti au fost impuscati mortal de catre unitati ale armatei la 21 decembrie243.
La Sibiu, unde secretar judetean de partid era Nicu Ceausescu, fiul dictatorului, in dimineata zilei de 21 decembrie demonstrantii au iesit in strada scandand lozinci impotriva lui Ceausescu. Au fost trimise in strada pentru a mentine ordinea publica deopotriva trupe inarmate ale Militiei si Securitatii si elevi ai scolilor de ofiteri de la cele trei scoli militare din localitate. Martorii oculari au declarat ca trupele de Securitate au deschis focul impotriva demonstrantilor la amiaza. Protestatarii s-au indreptat in cele din urma catre sediul Militiei si cel al Securitatii, aflate unul langa altul, vizavi de una din scolile de ofiteri, si au cerut eliberarea demonstrantilor arestati. Neprimind nici un raspuns din partea sefului Securitatii locale, lt-colonelul Petrisor, participanti din multimea de 3.000 de persoane au inceput sa arunce noaptea tarziu cu pietre in sediul Securitatii. Apoi au dat foc copacilor din curtea sediului Militiei, ceea ce a facut sa se deschida focul din interiorul cladirii. Patru demonstranti au fost omorati si 11 raniti. Lt-colonelul Dragomir, comandantul garnizoanei Sibiu, a trimis trei transportatoare blindate pentru a pazi localul Militiei244.
In urma acestor lupte, au fost omorate peste 60 de persoane, dintre care 8 erau militari ai Armatei, 23 din trupele de Securitate si de militie si peste 30 de civili245.
Moartea violenta a lui Ceausescu a facut ca experienta romaneasca in ceea ce priveste schimbarea politica sa se deosebeasca de cea a celorlalte state si a fost ea insasi o demonstratie ca in Romania ar fi fost imposibila o rasturnare pasnica a dictaturii. In urma a ceea ce a parut atunci singura revolutie demna de acest nume, optica occidentala a fost ca, dupa ce a inlaturat un dictator comunist, Romania va deveni democrata si pasnica. Romanii pe care i-am intalnit in ultimele zile ale lui decembrie 1989, in mare majoritate tineri si tinere in jur de 20 de ani, care ajutau la paza cladirii Comitetului Central si a birourilor televiziunii, se simteau fericiti ca Ceausescu fusese inlaturat, dar euforia lor era intunecata de teama de viitor. Teama lor s-a dovedit profetica. In perioada Craciunului 1989, mass-media din Romania si din Occident interpretau inlaturarea lui Ceausescu ca pe o “revolutie a poporului”, laudand pe buna dreptate rolul predominant al tinerilor. Cu o luna mai tarziu, multi romani devenisera deja deziluzionati, plangandu-se amar ca revolutia “a fost furata”.
Si acest lucru nu este de mirare. Desi partidul comunist a fost declarat mort in ianuarie 1990, certificatul de deces nu a fost produs. Membrii de partid si-au schimbat pur si simplu carnetele cu cele ale Frontului Salvarii Nationale si multi au continuat ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat in viata politica. FSN-ul a incercat sa se implice in prezent si sa ingroape trecutul. Si succesorii sai, Frontul Democrat al Salvarii Nationale, apoi Partidul Democratiei Sociale din Romania (PDSR) au dovedit aceeasi aversiune in a ancheta trecutul, numai cativa din cei responsabili pentru varsarea de sange din decembrie 1989 au fost adusi in fata justitiei. Intre acestia, 25 de membri ai Biroului Politic si ai Comitetului Central si 11 generali de Securitate si de Militie. In urma evenimentelor din Timisoara, 29 de persoane din conducerea Partidului Comunist, a Securitatii si a Militiei au fost condamnate pentru “incitare la omor”. Dar aceste condamnari sunt legate de evenimentele dintre 16 si 22 decembrie. Cei 800 de banuiti “teroristi”, care fusesera arestati de armata intre 22 si 28 decembrie, au fost eliberati in prima parte a anului 1990. Multi ofiteri superiori ai Armatei, Securitatii si Militiei, care au fost in mod public identificati de subordonatii lor ca dadusera ordine de a se trage in manifestanti la Bucuresti, Cluj si in alte orase la 21 decembrie, au ramas in libertate, iar unii din ei au fost chiar promovati in functii superioare, numele lor au fost publicate in presa romaneasca246.
In urma unui decret semnat de presedintele Iliescu la 26 decembrie 1989, Departamentul Securitatii Statului a fost scos de sub controlul Ministerului de Interne si pus sub controlul Ministerului Apararii Nationale247. De fapt, Securitatea a fost integrata in sistem, in felul acesta permitandu-se ofiterilor sai sa organizeze eliberarea tuturor colegilor lor arestati, suspectati de a fi tras in manifestanti in timpul revolutiei. Este adevarat ca la 30 decembrie a fost dat un alt decret prin care Securitatea a fost desfiintata si sefii ei arestati sau trecuti in rezerva. Unii din ofiterii superiori au fost mai tarziu condamnati pentru impuscarea manifestantilor in timpul revolutiei, dar toti au fost eliberati pana in 4 ani. Ce s-a intamplat cu banuitii “teroristi” eliberati? Faptul ca investigatiile facute in urma mortii celor peste 1.100 de victime ale revolutiei nu au fost terminate si ca relativ putini oameni au fost adusi in fata instantei se explica prin lipsa de martori de incredere, prin inertia birocratica si prin dorinta de a proteja interesele unor persoane, inclusiv a unora din Serviciul de Paza si de Protocol al presedintelui Iliescu, care fusesera membri ai fostei Directii 5 a Securitatii, si a altora din brigada anti-terorista a SRI-ului, care in 1990 includea fosti ofiteri ai USLA.
Nu trebuie subestimata nevoia de adevar, articulata in mod insistent de intelectualitate si, in mod special, de scriitorii si ziaristii din Timisoara, hotarati sa lupte pentru democratie si drepturile omului. Aceasta lupta a fost oglindita in Proclamatia de la Timisoara, data la 11 martie 1990. Organizatii asemanatoare, avand aceleasi scopuri s-au fondat si in alte orase, dar Timisoara a fost locul unde miscarea democrata a avut cei mai multi suporteri. Aceasta a fost din cauza ca, dupa cum mentioneaza proclamatia:
“7. Timisoara a pornit Revolutia impotriva intregului regim comunist si intregii sale nomenclaturi si nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politica unui grup de dizidenti anti-ceausisti din interiorul P.C.R.-ului. Prezenta acestora in fruntea tarii face moartea eroilor din Timisoara zadarnica…)
8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor in viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framanta astazi societatea romaneasca. Pana la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara.
Cerem, de asemenea, ca in legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele Romaniei trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism”248.
Suspiciunile la care se referea Proclamatia proveneau de la felul in care Ceausescu a fost doborat. Aceste suspiciuni nu au fost niciodata inlaturate de FSN si i-au compromis autoritatea in prima parte a lui 1990. Revelatii despre existenta unui complot militar pentru a-l inlatura pe Ceausescu si a unei conspiratii in randurile Partidului Comunist de a-l inlocui cu o persoana pro-Gorbaciov (in persoana lui Ion Iliescu) au servit numai maririi scepticismului produs de “aparitia” lui Iliescu la conducerea tarii si a confirmat parerea opozitiei ca ceea ce a inceput la Timisoara ca o revolta populara contra comunismului a fost deturnat de comunistii reformisti, cu scopul de a se mentine la putere sub masca FSN-ului.
(continuare in numarul urmator)
Dennis Deletant
Copywright Academia Civica
239 “Adevarul” din 21 februarie 1990, p. 1.
240 “The Times”, din 22 decembrie 1990.
241 F. Medelet, M. Ziman, 16-22 decembrie 1989. O cronica a revolutiei la Timisoara, in “Magazin Istoric”, nr. 5, mai, 1990.
242 M. Milin, Timisoara, 15-21 decembrie ’89. O cronica a revolutiei la Timisoara, Timisoara, 1990, p. 102.
243 O lista a numelor lor apare in “Fapta Transilvaneana“, editie speciala, septembrie 1992.
244 P. Abrudan, Sibiul in revolutia din decembrie 1989, Sibiu, Casa Armatei, 1990, pp. 24-27.
245 Ibidem, p. 74.
246 “Evenimentul Zilei”, din 14 iulie 1993; “Romania libera” din 28 decembrie 1993.
247 “Romania libera“ din 27 decembrie 1989.
248 “Romania libera” din 13 martie 1990.
