“E parfum pe langa ce se intampla in Bucuresti”, spun romanii – soferi montrealezi. E vorba de felul in care se circula, de respectarea regulilor de circulatie, dar si de gentiletea celor de la volan. In Montréal, oamenii au rabdare, nu se enerveaza usor, nu te claxoneaza pentru orice.
Exista insa si aici fenomenul numit “violenta la volan”, de care unii dintre concetatenii nostri s-au lovit. Iata, mai jos, povestile catorva dintre ei.
Intr-o zi cu soare, Cristian T. si-a luat bicicleta si a iesit la plimbare prin cartierul in care locuieste, Anjou. “La un moment dat, am ajuns la un stop; eu eram primul. Cand am pornit, o masina din spate a trecut, cu iuteala, la doar cativa centimetri de mine, ca sa mi-o ia inainte. M-am speriat si, enervat, i-am facut un semn cu degetul… stiti de care. Tipul a oprit masina brusc, in fata mea, s-a dat jos si, ajuns langa mine, m-a impins. Luat prin surprindere, am cazut, cu tot cu bicicleta. Am avut noroc si nu m-am lovit prea tare; pana sa ma adun de pe jos, tipu’ s-a suit in masina si dus a fost.” Ce a urmat? Cristian a mers la Politie si le-a dat semnalmentele masinii. “Mi-au spus ca numarul pe care l-am dat nu e bun, ca masina pe care o au ei la numarul acela era verde si eu spusesem ca e bordo. Nu stiu nici eu de ce o vazusem asa… M-au sfatuit sa ma intorc la locul faptei si sa incerc sa regasesc masina. Ceea ce am si facut, desi sansele erau minime. Si totusi… intorcandu-ma dupa vreo trei ore – de data asta pe jos – l-am revazut: tipul trecea exact prin acelasi loc. A fost ca o minune. Am sunat repede la politie, au venit doi politisti, mi-au luat declaratie si apoi l-au luat pe tip la intrebari. M-au anuntat apoi ca isi recunoaste fapta. Ii vor face dosar penal. Acum stau sa ma gandesc daca am facut bine; sper sa nu fie vreun psihopat dintr-aceia…”
Florian P. a avut parte de o experienta asemanatoare, incheiata intr-un mod stupefiant. Mergea dimineata la lucru, cu masina, pe bulevardul Pie-IX. “Ma grabeam, plecasem ceva mai tarziu de acasa decat de obicei, asa ca mi-a venit ideea sa incerc o scurtatura pe care o stiam. Numai ca, pentru a vira la stanga, trebuia sa schimb banda. Si nimeni nu parea dispus sa ma lase. Am scos capul pe geam si i-am facut semn tipului din spate sa imi permita sa trec in fata lui. S-a uitat calm la mine, nu a zis nici da nici ba. Cand s-a facut verde, am dat sa schimb banda, insa tipul a tasnit, ca sa nu ma lase, de era sa facem accident. M-am enervat si i-am strigat cateva injuraturi in toate limbile pe care le stiam. Cred ca le-a inteles pe alea englezesti… Din momentul ala, a inceput urmarirea. N-o sa ma credeti, a fost ca in filme. A trecut in spatele meu si se tinea scai de mine. Am accelerat, a accelerat si el. Am trecut pe rosu la un semafor, a trecut si el. Singura idee care mi-a venit a fost sa ma opresc intr-o parcare de benzinarie, gandindu-ma ca acolo trebuie sa mai fie lume, macar sa am martori. M-am oprit la un Ultramar, tipul a oprit si el, a coborat din masina si s-a indreptat furios spre mine. N-am asteptat sa ma loveasca el primul: i-am tras eu un pumn; cand si-a revenit, mi-a tras si el unul. Am vazut ca oamenii erau agitati, unii vorbeau la celular, probabil chemau politia. Cand ma pregateam de o bataie in lege, tipu a inceput brusc sa rada in hohote si m-a intrebat, intr-o engleza cu accent, daca m-am distrat bine, ca el “a avut fun”. Dupa care s-a suit repede in masina si a plecat in viteza. Asta m-a lasat perplex. Acum ma gandesc ca era vreunul aflat sub influenta drogurilor, cum sunt atatia pe aici. In fine, au venit doi politisti, mi-au pus intrebari, au luat numarul masinii, insa nu cred ca au facut nimic, probabil unde fusese vorba de o bataie pe care, conform martorilor, eu o incepusem. Insa nu aveam ce face, doar nu era sa stau linistit si sa incasez pumni, in ideea ca vine politia si-mi face dreptate dupa aceea.”
Un al treilea roman montrealez, Nicolae P. , recunoaste ca s-a facut el insusi vinovat de “violenta la volan”. “Mergeam, cu nevasta, pe un bulevard spre DDO. Ii venise ei ideea sa mergem tocmai acolo la un magazin si ne cam ciondanisem pe drum pe chestia asta. In fine, oprim la un semafor unde trebuia sa fac stanga si pun semnalizarea. Un tip, din spate, incepe sa ma claxoneze. Vezi Doamne, el voia sa mearga drept in fata si eu il incurcam! I-am facut semn ca trebuie sa astepte, el nimic: claxona, mai statea putin, iar claxona. Nervos, m-a dat jos din masina si am facut cativa pasi spre el, cu mainile ridicate in aer, in semn de “ce tot vrei?” Ghinionul a fost ca se afla o masina de politie, cativa metri mai in spate. M-au tras imediat pe dreapta. Mi-au verificat actele, dosarul, m-au intrebat de ce eram nervos si ce aveam de gand sa fac. Le-am explicat ca tipul ma claxona fara motiv, insa nu parea sa ii intereseze. La ei nu vorbele, ci faptele conteaza. In fine, au vazut ca am dosar curat, ca nu mai sunt nervos si lucrurile s-au oprit aici. Ce mi-am auzit insa de la nevasta…”
Grupaj de Aura Antim
