(decembrie 1947-decembrie 1989)
3. Neostalinism si teroare profilactica (1970-1989)
Explicatii incomplete
O radiografie clara a evenimentelor din timpul revolutiei a fost greu de obtinut, acestea fiind intunecate de fabricile de zvonuri care, pe langa Securitate, au fost singurele institutii care au lucrat ore suplimentare in timpul lui Ceausescu, ca si de diversiunile savarsite de un sir intreg de autori care, in confuzia referitoare la unele evenimente ale revolutiei, au inventat teorii de conspiratii, fara ca acestea sa poata fi sustinute de dovezile necesare, in privinta aceasta au fost notorii cartile lui Pavel Corut. Sentimentul oamenilor ca au fost inselati, sau ca sacrificarea mortilor in decembrie a fost inutila, a fost agravat de suspiciunea ca luptele din centrul Bucurestiului dupa fuga lui Ceausescu au fost o diversiune pentru a da impresia unei revolutii, care sa sprijine legitimitatea FSN-ului.
“Inceputul revolutiei romane la Timisoara nu a fost mereu si de catre toata lumea considerat doar ca expresia revoltei spontane a unei populatii care, ani de zile, acumulase profunde nemultumiri atat de natura materiala, cat si spirituala. Dimpotriva, pe seama lor s-au pus in circulatie numeroase scenarii, care plasau temeiurile revolutiei romane fie in afara tarii, fie la nivelul cine stie caror comploturi inca de mult urzite in tara” (249).
Aceste scenarii au fost posibile pentru ca evenimentele din decembrie au fost marcate de unele fapte care, dupa punctul de vedere al SRI-ului, «trimit spre actiunea premeditata a unor “actori” din afara maselor, spontan iesite in strada». Iata viziunea Punctului de vedere preliminar al Serviciului Roman de Informatii privind evenimentele din decembrie 1989:
«Astfel, chiar inceputul timisorean al evenimentelor din decembrie este marcat, in dupa-amiaza zilei de 16, cand numarul simpatizantilor si al curiosilor adunati in jurul locuintei pastorului Tokes se redusese simtitor, de aparitia unui grup de tineri care incitau la actiuni violente, ei insisi dedandu-se la spargerea vitrinelor unitatilor comerciale din zona si blocand mijloacele de transport in comun.
Pe masura ce s-a conturat o participare mai numeroasa a cetatenilor la actiunile de strada, o parte insemnata a nucleului activ in faza de initiere a acestora s-a retras din prim-planul activitatilor respective, unii dintre ei aparand ulterior, in diferite ipostaze, in derularea evenimentelor.
Semne de intrebare ridica si modul in care s-au produs, in Timisoara, unele actiuni de provocare ale armatei. Analizate ulterior, ele duc la ipoteza unei pregatiri prealabile si profesioniste, concretizate in:
– ruperea antenelor statiilor de radio de pe tehnica de lupta;
– blocarea rotilor motrice si de intindere ale tancurilor cu fier beton cu diametrul de 30 mm, confectionat in forma de U, ce nu putea fi pregatit la fata locului;
– utilizarea, de catre unele persoane, a unor chei speciale, necesare deschiderii rezervoarelor suplimentare de motorina si incendierii carburantului;
– folosirea “sticlelor incendiare” (care, de asemenea, necesita o pregatire anterioara);
– in mai multe declaratii date de militari in termen si de unii ofiteri se mentioneaza ca din randurile demonstrantilor se arunca inspre militari cu bile de rulmenti, obiecte care, de asemenea, presupun premeditarea» (250).
Trebuie subliniat ca raspuns la aceste “actiuni premeditate” descrise de raportul SRI-ului ca exact aceleasi masuri ingenioase au fost deseori luate de manifestanti impotriva fortelor de securitate in alte parti ale lumii in perioade de perturbari civile. Dar nici o acuzatie de “complot” sau “amestec extern” nu au fost facute in aceste cazuri.
Cu toate acestea, potrivit raportului SRI-ului, au existat si manifestari ale unor “interese straine”:
«Datele si informatiile existente converg spre concluzia ca dispozitivul informativ si de diversiune sovietic a fost conectat la toate fazele evenimentelor» (251). «Incepand cu data de 9 decembrie 1989 numarul turistilor savietici in autoturisme “particulare” a crescut vertiginos de la circa 80 la peste 1.000 de masini pe zi. Ocupantii cate 2-3 in masina -, in majoritate barbati cu constitutie atletica, in varsta de 25-40 de ani, evitau in general locurile de cazare, dormind in autoturisme, iar in unele cazuri, rare, cand au solicitat servicii hoteliere, plateau in valuta. Masinile (preponderent marcile Lada si Moskvici), se deplasau in coloana, de multe ori remarcandu-se ca aveau numere consecutive si stare tehnica asemanatoare (multe noi). Majoritatea erau “in tranzit spre Iugoslavia”, dar unora nu li s-a permis intrarea in aceasta tara intrucat la bordul masinilor s-au depistat arme. Cert este ca in timpul evenimentelor din Timisoara, in oras era un mare numar de “turisti sovietici”».
Acelasi raport al SRI-ului releva ca «la scurt timp dupa revolutie, a fost accidentata masina in care se afla turistul sovietic Lout Alexandr si inca un barbat. Cu ocazia reparatiilor efectuate la “Service”, in masina s-au gasit 12 uniforme militare romanesti M.Ap.N. de camuflaj si un veston sovietic cu insemnele gradului de maior. Cei doi au afirmat ca sunt “ofiteri in rezerva” si au luptat anterior in Afganistan».
Pentru SRI, existau de asemenea indicii privind o posibila implicare ungara in desfasurarea evenimentelor din decembrie 1989, indeosebi in Timisoara. Existenta unor tabere in care se instruiau fugari romani pentru a fi folositi in actiuni pe teritoriul Romaniei era cunoscuta fostului ministru al apararii, Vasile Milea, care in timpul unei vizite protocolare efectuate in Ungaria, in luna noiembrie 1989, a fost informat despre aceste tabere de catre atasatul militar roman la Budapesta. Una din aceste tabere era la Bicske.
Unul din misterele cele mai mari ale revolutiei romane il constituie autorii celor cateva rafale de arma automata, trase la 22 decembrie, in jurul orei 18.50, in Piata Palatului din Bucuresti. Multimea din piata a intrat in panica, iar armata a ripostat, inclusiv cu armament greu. In aceasta problema, iata ce spune raportul SRI-ului:
«Deschiderea focului in Piata Palatului directioneaza teama, pana atunci fara un obiect precis conturat, spre existenta efectiva a unor forte contrarevolutionare si inaugureaza perioada cea mai controversata a revolutiei romane, cea care incepe in seara de 22 decembrie si se termina odata cu anul 1989”.
Proba existentei efective a unor forte contrarevolutionare, sau macar inculcarea, prin deschiderea focului, a certitudinii ca ele exista, avea sa fie urmata, in mod firesc, de nevoia de identificare a acestora. Astfel apare, in sarabanda stirilor alarmiste si a zvonurilor, in conditiile date usor de crezut, sintagma “forte fidele lui Ceausescu”. Or, cum fortele carora li se putea atribui, cu cea mai mare marja de credibilitate, fidelitatea fata de Ceausescu erau cele de securitate, pe seama lor a fost pusa multimea de “atentate la victoria revolutiei”, care aglomera canalele de informare.
Dar, in mediile mai bine informate se stia ca Securitatea era controlata de armata. La Timisoara, de exemplu, inca din seara zilei de 22, iar curand dupa aceea, in 24 decembrie, toate unitatile de Securitate din tara trecusera in subordinea armatei. Treptat-treptat, s-a renuntat la incriminarea Securitatii ca institutie, acuzatiile fiind trecute mai intai in contul unor grupuri de securisti razleti de propria institutie, iar mai apoi in contul “teroristilor”.
Multe stiri care circulau in zilele acelea, cu precadere prin intermediul televiziunii, desemnau prin “teroristi” grupuri de mercenari straini (de regula, arabi), special instruiti pentru apararea lui Ceausescu pana la capat, chiar cu pretul vietii. Dar cum nici aceste “comandouri” nu produceau dovezi concrete (fiind chiar discreditate de cei cativa “teroristi arabi” care s-au dovedit a fi tigani autohtoni aflati intamplator in zone de foc), s-a ramas la teroristi pur si simplu, in jurul lor construindu-se o masiva diversiune cladita pe spaima, panica si confuzie, care explica multe din intamplarile tragice ale acelor zile.
Veniti de nicaieri sau de pretutindeni… invizibili si muti, fara urme dar si fara revendicari sau pretentii, organizati cu desavarsire si exceptional dotati, necrutatori si dotati, “teroristii” au constituit, in constiinta publica, cea mai obsedanta prezenta a zilelor sfarsitului lui decembrie ’89».
Faptul ca “teroristii” au fost o legenda nu ne permite sa uitam ca in zilele acelea pe strazile Burestiului, ca si pe cele ale altor orase din Romania, chiar se tragea, si chiar mureau oameni. Tocmai de aceea, legenda teroristilor a prins. Dar in cele mai multe cazuri, focul deschis de unii asupra altora, si victimele produse, au fost rezultatul unei atmosfere confuze, de surescitare si dezorganizare, in care militari si reprezentanti ai revolutionarilor s-au considerat reciproc ca fiind teroristi.
«Adaugand la aceste considerente gloante ratacite provocatoare de moarte si rani, razbunari personale, folosirea armamentului de catre persoane neantrenate, reactii generate de stari individuale de panica, si actiuni aventuriste, cauzele care au provocat atatea jertfe umane si pagube materiale dupa 22 decembrie incep sa fie mai putin misterioase» (252).
Si totusi, elucidarea unui adevar mai amplu despre revolutia romana tine de principalii protagonisti politici. Numai viitorul poate aduce lumina. Punctul final al limpezirii faptelor din decembrie 1989, ca si a faptelor din cei patruzeci si cinci de ani de regim comunist, va fi posibil atunci cand va exista vointa politica a deschiderii arhivelor si cand istoricii isi vor putea face datoria in plinatatea libertatii documentare.
1997 Dennis Deletant
Copywright Academia Civica
249 Punctul de vedere preliminar al Serviciului Roman de Informatii privind evenimentele din decembrie 1989, dactilografiat, 1995, pp. 21-22.
250 Ibidem.
251 Ibidem, p. 28.
252 Ibidem.
Nota: Cu acest episod, incheiem redarea in Pagini Romanesti a cartii “Romania sub regimul comunist” a istoricului englez Dennis Deletant. Reamintim ca volumul a fost publicat pentru prima data in Romania in anul 1997, el fiind reeditat in 2006, sub ingrijirea scriitorului Romulus Rusan. Publicarea volumului in Pagini Romanesti s-a facut cu acordul autorului si a Fundatiei Academia Civica, editorul cartii.
