Zâmbofilia

Nu este niciun secret pentru nimeni ca una dintre cele mai importante calitati ale unui angajat aproape indiferent de domeniul in care lucreaza este aceea de a fi “souriant”. Daca nu pentru clienti, pentru bunastarea colectivului muncitoresc. Cititi anunturile de joburi din ziare si veti intalni aceasta conditie, de parca zambetul ar fi ceva care poate fi scos automat din cutie, precum o caciula cu clopotei.
Sa fie vorba de optimism? Pas vraiment, pentru ca nu orice om optimist este mereu cu zambetul pe buze. Zambim in general atunci cand avem motive: pentru ca ne amuza ceva sau cineva, pentru ca ne place persoana din fata noastra sau pentru ca vrem sa aratam lumii ce dinti frumosi avem.
Exista sau ar trebui sa existe, in toate, un simt al masurii. Nimic mai nefiresc decat un zambet fortat, care capata adeseori forma unui rictus sau chiar a unui ranjet greu de suportat. Ca este pura formalitate o arata si scurtarea timpului alocata zambrii: daca nu esti pe faza, ai pierdut momentul in care surasul a maturat buzele interlocutorului. Nu e grav, pentru ca se va intrerupe frecvent pentru a schita aceeasi miscare. Zambetul, sa stiti, nu are nimic de-a face cu calitatea sau corectitudinea serviciilor pe care vi le ofera. Mai rau e ca daca nu raspundem cu aceeasi moneda, suntem clienti nesuferiti.
Atata antrenament intr-ale zambirii duce la pierderea ratiunii: vanzatoarea iti va surade generos atunci cand ii atragi atentia ca nu ti-a dat bine restul, functionarul va rade cu gura pana la urechi cand il vei anunta ca, din greseala, ti-a incasat prea multi bani din cont. Ca sa nu mai vorbim de surasul celui care ti-a ratacit dosarul, de al “concierge”-ului care iti lauda igrasia subsolului sau de al dealerului care te asigura ca defectele masinii sunt, de fapt, calitati.
Fenomenul a capatat, de altfel, raspandire in masa. Majoritatea calatorilor arata legitimatia soferului de autobuz cu acel zambet atotcuprinzator, de parca aburcarea in autobuzul ticsit le-ar procura o imensa fericire. Mai mult, zambetul ne pandeste de peste tot, ca o molima. Portretele afisate in campaniile electorale sau in diversele afise publicitare dau mereu impresia de reclama la o pasta de dinti. Vedetele tv ne intampina, in fiecare seara, cu o fericire naucitoare pe chip, un suras abundent, lung cat spatiul de emisie. Ranjetele comediantilor dau afara din micul ecran.
Cand ajungi sa vezi pe cineva sobru, te intrebi ce nu e in regula cu el. Si chiar te simti un pic nelinistit cand te surprinzi zambind si tu, fara motiv, oricui iti trece pe dinainte.
Si totusi, lucrurile nu stau chiar asa. E vorba doar de o masca sociala, obligatorie, dar doar o masca. Este suficient sa va uitati, in metrou, la fetele celor care se intorc de la munca. Doar cenusiul oboselii, amorteala sau, de-a binelea, somn. Nici urma de zambet, asta e sigur.

Ultimele articole

Articole similare