De aceste trei initiale mi-am adus aminte vara aceasta cand, aflandu-ma in Romania, intr-o buna dimineata mama imi spune: “Astazi trebuie sa merg la oras, sa platesc reciprocul”. Recunosc ca uitasem de-o vreme buna ce reprezinta Casa de Ajutor Reciproc, dar am decis sa-mi improspatez memoria, insotind-o pe mama in oras, la biroul cu pricina. E drept ca existenta unei brosuri sau a altei forme de informare despre cum functioneaza regimul ar fi usurat mult munca fetelor de la ghiseu. Dar cum informatiile se transmit doar prin viu grai (cel putin la mine-n sat), dupa aproape o jumatate de ceas si o caruta de intrebari, m-am dumirit cat de cat.
Daca nici dvs. nu va mai amintiti ce inseamna o Casa de Ajutor Reciproc, va spun ce am aflat eu: C.A.R.-ul, dupa cum ii este si numele, acorda un ajutor banesc intr-o maniera reciproca oamenilor constienti ca intr-o buna zi vor muri. Pentru cei care nu au cunoscut niciodata acest tip de intrajutorare, il putem descrie ca o forma rudimentara de asigurare de viata. Fiecare participant cotizeaza la acest regim cu o suma direct proportionala cu venitul realizat, iar la deces ”reciprocul” plateste o suma de bani, mai mica sau mai mare, in functie de numarul de ani cotizati.
Sistemul permite si imprumuturi, cu dobanzi oarecum avantajoase, in limita capitalului ce se plateste la deces. Acesti bani numiti si ajutor de inormantare trebuiau, atunci cand sistemul a fost gandit si pus in functie, sa regleze cheltuielile legate de inmormantare. Cum pe vremea respectiva romanii nu aveau mari datorii, sumele platite erau de multe ori suficiente. Insa in ultimii saptesprezece ani lucrurile au devenit mult mai complexe, nivelul datoriilor personale a crescut cu fiecare an, de multe ori ajungand asemanator cu cel de aici. Firesc, si modalitatile de protectie financiara au evoluat: mari companii de asigurari romanesti sau straine se concureaza de ani buni deja pe piata romaneasca, pentru a oferi programe de asigurare de viata tot mai bine adaptate nevoilor locale.
Cu toate acestea, C.A.R.-urile isi continua activitatea cu acelasi succes ca si inainte. Dovada cea mai buna e numarul mare de pensionari pe care i-am vazut la ghiseu, veniti pentru a-si plati cotizatiile lunare. Acest lucru tine poate de cultura oamenilor, de traditii, dar cred ca cel mai mult tine de gradul de maturitate si, nu in ultimul rand, de respectul fata de cei dragi. Deoarece, cred eu, numai persoanele mature realizeaza la timp cat de fragila poate fi existenta.
Ei bine, toate acestea se intampla intr-un orasel uitat sub munte, din nordul tarii, deoarece pentru noi, cei ce traim in tara frunzei de artar, maturitatea in gandire si grija pentru cei dragi sunt notiuni cotidiene.
Dar daca cineva o sa-mi mai spuna, intr-o buna zi, ca noi, romanii nu avem traditie la asigurarea de viata, ca pana sa venim in Canada nu am auzit vorbind-se de asta, o sa le aduc aminte ca bunicii mei au cotizat la C.A.R., tatal meu la fel, iar mama continua inca. Ai dvs. nu fac tot asa?
Petru Cotnareanu
Consilier in securitate financiara
[email protected]