In numarul trecut al Paginilor Romanesti, am publicat ultimul episod din cartea istoricului englez Dennis Deletant, “Romania sub regimul comunist”. Speram ca lecturarea ei a fost un bun prilej pentru dumneavoastra de a afla lucruri necunoscute despre regimul comunist din Romania.
Ca o continuare fireasca, incepem din aceasta editie publicarea unor “povestiri din comunism”, experiente traite de romani care au trecut prin situatii extreme, in perioada dictaturii comuniste.
Ideea publicarii acestor texte ne-a fost data de initiativa Societatii Timisoara, din Romania, de a aduna marturii despre perioada comunista de la cei care au avut de-a face cu sistemul opresiv al lui Nicolae Ceausescu.
Pentru cateva editii, veti putea citi in aceasta pagina povestea unui roman care a vrut sa treaca ilegal frontiera in fosta Iugoslavie, iar de acolo sa ajunga in Occident. Acest lucru se intampla cu numai doua luni inainte de caderea regimului comunist, la 22 decembrie 1989.
Tentativa de trecere a frontierei Republicii Socialiste Romania catre fosta Iugoslavie, din noaptea de 20 spre 21 octombrie 1989, trebuie legata de o actiune anterioara. In noaptea de 19 spre 20 octombrie, am confectionat si distribuit manifeste impotriva regimului comunist in localitatea Lupeni din Valea Jiului. Ambele actiuni au fost gandite si pregatite cu cateva luni inainte, incepand din luna august 1989, in urma nemultumirii crescande fata de viata pe care sistemul comunist ne-o impunea in Romania acelor ani si in urma unor dezamagiri de ordin personal. In vara anului 1989 fusesem respins pentru a treia oara consecutiv la examenul de admitere la Facultatea de Litere din Bucuresti. Notele relativ bune obtinute la examene au facut ca dezamagirea mea sa fie si mai mare. Faptul ca fratele meu fugise din tara in vara anului 1986, trecand Dunarea inot pe la Moldova Noua si imigrand ulterior in Statele Unite, ma facea atunci sa cred ca esecurile mele pot avea o legatura cu aceasta situatie si ca oricat de bine m-as fi pregatit nu voi reusi sa ma situez vreodata deasupra liniei de admitere. Pe acest fond, mi-a incoltit in minte ideea fugii din tara, in paralel cu aceea de a organiza actiuni impotriva regimului comunist.
Ideea unor actiuni impotriva regimului era mai veche. In vara anului 1988 am realizat un afis cu sloganuri impotriva regimului comunist (de genul Jos Ceausescu!, Jos Securitatea! etc.) pe care l-am tinut ascuns in apartamentul meu din Lupeni timp de cateva luni, inainte de a-l distruge, neavand curajul de a-l afisa intr-un loc public. Un an mai tarziu, dupa un nou esec la examenul de admitere la Litere, am luat hotararea sa actionez. Fuga din Romania im aparea ca singura posibilitate de a scapa de iadul comunist. Nu puteam insa sa plec fara sa las ceva in urma mea.
Gandul de a intreprinde ceva impotriva regimului se cizelase ca urmare a emisiunilor pe care le ascultam la Europa Libera, precum si a numeroasele discutii avute cu unii dintre colegii de la serviciu, dar mai ales cu unul din bunii mei prieteni din acea perioada, Darlacz Dezideriu (Laci), care vedea lucrurile asemeni mie si care ar fi fost dispus sa-si infranga frica si sa faca ceva. Pana la urma, din motive de siguranta si fiindca nu doream sa-l expun, am decis sa actionez singur. In acea vara a anului 1989 am hotarat sa pregatesc, in paralel, fuga din tara si distribuirea de manifeste in orasul Lupeni din Valea Jiului.
Nimeni nu a stiut de intentiile mele: nici familie, nici prieteni, nici colegi de munca si nici macar prietena mea din acea perioada, Mariana L. Am inceput sa adun materiale pentru realizarea manifestelor: coli mari de desen, carioci, aracet. Am inceput sa concep sloganurile care urmau sa fie scrise pe afisele pe care le planuiam. In paralel, am inceput sa procur materiale care sa ma ajute la trecerea frontierei: o busola obtinuta cu mare dificultate, o harta a zonei de frontiera, facuta manual dintr-o compilatie de mai multe harti, o pelerina croita de mine pentru a asigura camuflajul pe timp de noapte etc. Pe masura ce timpul trecea, cel putin din punctul de vedere al organizarii, eram din ce in ce mai apropiat de momentul actiunii.
La un moment dat, prietena mea a observat ceva in neregula cu mine si a inceput sa-mi puna intrebari. Intr-un final, i-am marturisit despre intentiile mele de a fugi din tara, fara a-i spune un cuvant despre afise. La inceput s-a opus din tot sufletul si m-a rugat sa renunt la acest plan. Mi-a propus chiar sa ne casatorim. I-am spus ca nu am nici un viitor in tara si ca sunt decis sa plec. Dupa un timp, vazand ca nu-mi schimb hotararea si simtind ca momentul se apropie, mi-a spus ca vrea sa vina si ea cu mine. O conditie era sa ne casatorim odata ajunsi in Occident. Am acceptat si astfel planul de a fugi cuprindea acum doua persoane.
In ziua de joi, 19 octombrie 1989, am decis ca voi realiza si distribui afisele in Lupeni in acea noapte, iar in zilele urmatoare, cel mai probabil sambata, vom pleca spre frontiera, depinzand si de ceea ce avea sa se intample dupa distribuirea afiselor. De teama sa nu fug din tara fara ea, Mariana a refuzat sa mai mearga acasa la parintii ei, ramanand sa doarma la mine, in ciuda insistentelor si promisiunilor mele ca nu voi pleca singur. In seara de 19 octombrie am inceput sa realizez afisele pe care doream sa le distribui in acea noapte. Cand Mariana a vazut ce faceam, a avut o reactie foarte violenta, incercand din toate puterile sa ma opreasca. Dupa o confruntare verbala de aproape o ora, a cedat, iar argumentul final a fost faptul ca difuzarea afiselor ne va ajuta sa primim azil politic in Franta, tara in care doream sa ajungem. In realitate, stiam ca nu aveam nevoie sa facem lucrul acesta pentru a obtine azil politic in Occident. Fratele meu fugise din tara in 1986 si obtinuse azil politic in Statele Unite fara nici o problema. Stiam ca este suficient sa spun de unde vin si ca am un frate in SUApentru a fi acceptat, fie in America, fie intr-una din tarile din Occident.
In fata argumentelor mele, Mariana a decis chiar sa scrie cu mana ei patru dintre cele noua afise pe care le-am confectionat in acea noapte. Pe la ora 1:00 totul era gata. Scrisesem cu carioca pe afise, cu litere majuscule, sloganuri ca JOS SECURITATEA!; JOS CEAUSESCU!; JOS COMUNISMUL!; SA IESIM PE STRADA, SA NE CASTIGAM DREPTULLAVIATA, LA LIBERTATE!; SA URMAM EXEMPLULPOPORULUI POLONEZ!; TRAIASCAOAMENII CURAJOSI!; TRAIASCA DOINACORNEA! s.a. Toate afisele erau semnate SINDICATULLIBERTATEA, fara sa stiu de existenta vreunui sindicat de acest gen. Dorinta era sa dau impresia ca suntem o grupare care vrea sa organizeze proteste de amploare in Valea Jiului. Mai tarziu, aveam sa aflu ca aceasta semnatura, ca si faptul ca afisele erau scrise de doua persoane diferite chiar a bagat Valea Jiului in alerta maxima.
Dupa ora 1 noaptea, am iesit in strada si am pornit sa caut locuri unde as putea sa lipesc afisele. Primul a fost lipit pe geamurile de la statia CFR din centrul vechi al Lupeniului. M-am uitat in jur sa nu fie nimeni, am scos borcanul cu aracet, am uns un afis pe spate si l-am lipit pe usa de la intrarea in statia inchisa la acea ora. Dupa primul afis, frica mi-a disparut. Totul parea simplu. Al doilea loc a fost un bloc turn de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, bulevard ce strabate Lupeniul de la un cap la altul. Am lipit afisul pe geamul de la intrarea in bloc. Mi-am continuat drumul catre zona Cina, unde era un centru comercial cel mai important, de altfel, din Lupeni care cuprindea un restaurant (cu numele Cina, de aici si numele zonei), un cinematograf, un magazin Alimentara si alte comerturi. Aici am lipit trei sau patru afise. Unul dintre ele l-am pus pe geamul usii de la intrarea in magazinul Alimentara. Aici, sefa de unitate era o doamna al carei fiu lucra cu mine la Formatia Civila de Pompieri a Minei Lupeni. Aveam informatia ca fiul ei, M. Olimpiu, era informator la Securitate. De fapt, din 10 pompieri cati lucram acolo, 2 sau 3 erau informatori la Securitate. De Olimpiu eram aproape sigur. Intentia mea a fost ca oamenii care veneau cu noaptea in cap sa stea la coada la lapte sa citeasca afisul meu si sa afle ce fiu avea sefa magazinului.
De acolo am plecat spre zona Nivelt, la mica distanta de zona Cina, unde erau alte magazine. Aici am pus doua afise, dintre care unul pe un aprozar. S-a intamplat insa un lucru neprevazut. Din intuneric a aparut o patrula de militieni de noapte, dintre acelea care mergeau adesea prin zonele rezidentiale din Lupeni. Unul dintre ei m-a vazut ca mesteresc ceva la intrarea de la aprozar si a crezut probabil ca sunt un hot. Asuflat din tignal si a inceput sa avanseze catre mine. Eram la o distanta prea mare pentru a putea fi recunoscut. Am plecat de acolo cu pasi cat am putut de normali, ca sa nu-i fac sa fuga dupa mine, dar cand am dat coltul cladirii am inceput sa fug din toate puterile. Mai aveam doua afise de pus. Am luat repede in calcul varianta de a ma intoarce acasa. Am ales insa sa continui si am mers mai departe catre zona Barbateni. Ultimele doua afise le-am lipit pe geamurile magazinelor din aceasta zona.
Cand am ajuns acasa era trecut bine de ora doua noaptea. Mariana ma astepta ingrijorata. I-am relatat ce s-a intamplat si am decis impreuna ca este mai bine sa plecam catre frontiera chiar in acea dimineata. Lasam astfel inceputul unei revolte in Lupeni in voia hazardului. Mai tarziu aveam sa-mi dau seama ca decizia noastra de a pleca nu fusese deloc proasta. Militienii care ma vazusera in zona Nivelt au gasit afisul lipit de mine pe aprozar si au dat alarma in intreg orasul. Grupuri de militieni au patrulat toata noaptea prin Lupeni in cautarea afiselor, a celor care le-au lipit si, eventual, a unor grupuri de protestatari. Din cele noua afise, opt au fost gasite si ridicate chiar in acea noapte, inainte probabil ca vreun locuitor din Lupeni sa le poata vedea. Unul singur, cel lipit la intrarea blocului turn de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, a ramas nedescoperit; probabil ca vreun locatar intors acasa tarziu l-a gasit si l-a pastrat sau, cel mai probabil, l-a distrus ca sa nu dea de belea. Am aflat acest lucru in anchetele de mai tarziu: cele opt afise gasite mi-au fost prezentate si a trebuit sa recunosc care au fost scrise de mine si care de Mariana si ca au fost lipite in cutare sau cutare loc. Mi-am dat seama atunci ca nu se stia nimic de blocul turn. Desigur ca nici eu nu am spus nimic, iar Mariana nu a stiut niciodata unde am lipit afisele cu exactitate sau cate au fost in total.
Pana in momentul in care aveam sa fim arestati de Securitate, cinci zile mai tarziu, Valea Jiului a fost un furnicar de militieni si securisti, adusi in zona pentru a preveni orice incercare de revolta in oras sau la Mina Lupeni. Securitatea romana nu uitase evenimentele din 1977, iar, de atunci, Valea Jiului fusese declarata zona cu grad inalt de risc pentru regimul lui Ceausescu.
A doua zi dimineata plecam catre Timisoara din gara Petrosani, unde am ajuns dupa amiaza. Planul era sa luam un tren de seara spre localitatea Ionel, iar de acolo sa trecem frontiera pe camp, noaptea. Dintr-o greseala, am pierdut trenul care pleca in jurul orei 18:00, iar urmatorul era pe la 23:00. Am urcat in trenul de noapte si ne-am amestecat in grupurile de navetisti care se intorceau acasa de la munca. Nu am stiut ca pe astfel de trenuri patruleaza granicerii, pentru a-i legitima pe cei care li se pareau suspecti. Or tocmai acest lucru s-a (continuare in numarul urmator) intamplat si cu noi.
