Cei care rateaza inchiderea Festivalului Nouveau Cinéma, din 20 octombrie, nu trebuie sa fie suparati: filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, va fi difuzat, incepand din 26 octombrie, in doua cinematografe montrealeze: Ex-Centris si du Parc. Reprezentantul Métropole Films Distribution, compania care introduce filmul pe piata quebecheza, ne-a spus ca el va rula pe o perioada de cel putin 3 saptamani, perioada care se va prelungi in functie de succesul la public. Nu stim altii cum sunt, insa romanii vor profita din plin, credem noi, de oferta de a vedea un film in acelasi timp bun (premiul Palme d’Or Cannes) si pre limba lor. Si controversat, pe deasupra.
Cei care au trait perioada comunista nu vor uita niciodata acei ani, indiferent de timpul scurs de la caderea acestuia si indiferent de locul unde isi petrec acum viata. Nu pot uita, fiindca este vorba nu de fapte izolate, ci de un intreg univers apasator, inchegat din mii de mici detalii. O doza zilnica de otrava a spiritului, asemanatoare, daca vreti, picaturii de apa din inchisorile chinezesti. Este ceea ce deslusim, de la inceput, in filmul lui Mungiu: acel aer pestilential de inchisoare sub cerul liber. Camine studentesti sordide si supraaglomerate, strazi inecate in intuneric, cladiri in paragina, strazi desfundate, punctate de cozile de la alimentara, masini rablagite, caini vagabonzi, functionari insolenti. Mai jalnica chiar decat acestea, petrecerea “doctorilor”, un surogat de bunastare, naivitatea celor care cred ca “se descurca”. Ca si naturaletea cu care tinerii si-au insusit modelul supravietuirii in aceasta lume: pachetul de Kent plasat la momentul potrivit, minciuna…
Sa nu ne indepartam insa de subiect, fiindca toate acestea constituie numai fundalul pe care se desfasoara actiunea.
Bebe durul
Nu o sa povestim aici filmul, pentru a nu rapi din placerea vizionarii lui. Subiectul il cunoasteti deja: o studenta,Gabita, incearca sa faca, pe ascuns, un avort, ajutata fiind de prietena ei, Otilia (o lege data in 1966 in Romania interzicea avortul). “4 luni, 3 saptamani si 2 zile este, inainte de orice, povestea unor optiuni personale. Este si o poveste despre consecintele subtile si adeseori invizibile ale indoctrinarii. Ea vorbeste de prietenie, de responsabilitate, de dragoste. Dar este, in principal, o poveste despre avort, intr-o perioada in care acesta era considerat ca un act de libertate si de protest contra regimului comunist…” spune realizatorul filmului, Cristian Mungiu. Ceea ce l-a impresionat, adauga el, este multimea cazurilor si tragismul situatiei: avorturile comise in ilegalitate se soldau cu moartea a sute de mii de femei.
O scena din film ni se pare semnificativa: discutia, din camera de hotel, dintre cele doua fete si domnul Bebe (interpretat magistal de Vlad Ivanov), “specialistul” in avorturi. Personaj care, cu aere de omenie, obtine tot ce poate de la clientele aflate la ananghie. Raport simbolic pentru intreaga societate, fiindca ce altceva face regimul comunist decat sa isi tortureze – spre “binele” lor victimele? Sa le umileasca, profitand de lipsa de alternativa? Sa proclame anormalitatea drept normalitate, fara a-i spune, macar pe nume? La fel, ratacirile in noapte ale Otiliei, dominate de intuneric, suspiciune, spaima.
Posedati de personaje
“Daca e ceva de care sunt perfect satisfacut in acest film, este jocul actorilor”, spune Cristian Mungiu, care precizeaza casingurul la care se gandise inca de pe cand scria scenariul este Vlad Ivanov. Laura Vasiliu (Gabita) il convinsese si ea dinainte, prin “capacitatea ei de a emotiona”, desi ratasera colaborarea la Occident. Cat despre Anamaria Marinca, interpreta Otiliei, Mungiu a adus-o de la Londra pentru auditii. Cand s-au intalnit seara, la aeroport, povesteste Cristian Mungiu, a fost dezamagit: “nu era chiar deloc personajul meu. Dar a doua zi, am citit cateva scene impreuna: era de necrezut schimbarea, personajul se exprima prin intermediul ei de parca era posedata de el.”
Filmul nu este o pledoarie in favoarea avortului; de altfel, problema morala nici nu apare. Cele 4 luni, 3 saptamani si 2 zile care preced avortul reprezinta pentru tanara studenta un timp al spaimei si al ezitarii. Numaratoarea inversa inainte de savarsirea unui act care este, in acelasi timp, o crima si o eliberare. Situatie atat de disperata, incat numai prietenia si solidaritatea o pot face, in cele din urma, sa dispara.