Frontiera de vest, 20-23 octombrie 1989 (II)

Initial, am luat un tren care mergea pe directia Timisoara Jimbolia. In localitatea Carpinis, ne-am dat jos si am urcat in trenul care mergea spre localitatea Uivar. Am vazut apoi cum in vagonul in care ne aflam au urcat doi militari in termen. Aproape imediat soldatii au inceput sa-i cerceteze pe cei din vagon. Era un vagon deschis, cu banchete insirate de o parte si de alta a culoarului. Puteai asadar sa vezi pe toata lumea din tren. Cei mai multi dintre calatori erau navetisti adunati in grupuri care fie discutau, fie jucau carti.
In ciuda faptului ca am incercat sa ne “pierdem” printre ei, un militar ne-a legitimat si a inceput sa ne puna intrebari. Probabil ca raspunsurile pe care le-am dat nu au fost convingatoare. Ne-a oprit buletinele de identitate si ne-a cerut sa-l urmam catre usa de coborare. Cel de-al doilea soldat isi continua patrularea prin tren. Tot drumul cu trenul a durat probabil 15-20 de minute, nu-mi amintesc exact. Imi amintesc insa situatia prin care am trecut si cat de aproape am fost de a omori un om. Soldatul care ne retinuse statea in fata noastra, chiar in fata usii de vagon, care era larg deschisa. Trenul nu mergea cu viteza prea mare si probabil ca soldatul se postase in fata usii ca sa nu ne vina ideea de a sari din mers.
Ma ghemuisem pe culoar, la doar doi metri distanta de militar, si ma uitam in directia lui. Il vad parca si acum, in semi-intuneric, cu pistolul-mitraliera atarnandu-i la piept, calm. Nu-i inspiram nicio teama sau ingrijorare si parea complet detasat. Era, probabil, prea obisnuit cu asemenea situatii. Timpul se scurgea cu mare greutate, facand loc tot mai mult disperarii. Minute bune m-a chinuit gandul de a sari asupra soldatului, de a-l impinge afara din tren si de a fugi in noapte. Era foarte simplu. Dintr-o singura miscare as fi fost langa el si-i faceam vant afara. Vedeam stalpii de pe marginea caii ferate si-l vedeam, imaginar, cazand si izbindu-se de un stalp sau cazand pur si simplu pe pietrisul de pe calea ferata. Stiam ca eram la doar 3-4 kilometri distanta de linia de frontiera. Gandul ca as putea sa-l omor m-a oprit sa fac acest gest. As fi putut insa sa-l fac, iar astazi, daca mai eram in viata, eram un om care a ucis un alt om. Un om nevinovat, la fel cum nevinovat eram si eu. Crima ar fi ramas insa crima. Aceasta a fost prima dintre multele situatii limita prin care aveam sa trec in cele doua luni care au urmat.
Cand trenul a oprit in prima statie, soldatul a coborat si ne-a cerut sa-l urmam. Am aflat mai tarziu ca eram in gara din Checea. De aici, ar fi trebuit sa o luam pe camp catre frontiera cu Iugoslavia, care se desfasura undeva in noapte, la doar cativa kilometri distanta. Pentru aceasta ar fi trebuit insa ca soldatul care ne pazea cu arma la gat sa nu existe.
Cand am ajuns la pichetul de graniceri din Checea, care era foarte aproape de statia CFR, am fost introdusi intr-o curte inconjurata de un gard inalt, format din placi de beton. Eu am fost lasat afara, langa camera de garda, in timp ce Mariana a fost dusa inauntru. Era trecut de miezul noptii. Un soldat era de paza in fata comandamentului si avea misiunea sa ma pazeasca si pe mine. Nu mai stiu cum am inceput sa vorbim. Cred ca m-a intrebat unde am fost prinsi. Eu l-am intrebat de unde este. Imi amintesc ca era din Brasov. Avea, cred, vreo 18-19 ani.
Aveam asupra mea, in rucsacul pe care il tineam inca in spate, o busola, un dictionar roman-francez, un ciorap in care pusesem ardei iuti (pentru a impiedica cainii granicerilor sa ne ia urma la frontiera), o harta a locului facuta de mana. Pelerina pe care o confectionasem pentru camuflaj fusese abandonata in tren, profitand de neatentia soldatului care ne pazea. Trebuia sa fac ceva repede ca sa scap de aceste obiecte compromitatoare. Singura solutie era sa vorbesc cu soldatul, sa-l rog sa ma ajute.
M-am apropiat de el si i-am spus ca trebuie sa-i vorbesc. Nu a parut surprins. I-am spus ca am asupra mea lucruri de care trebuie sa scap. Indrazneala mea l-a luat prin surprindere. Atacut, iar asta mi-a dat curaj sa continui. Oricum, nu aveam nimic de pierdut; peste doar cateva minute urma sa intru la interogatoriu. I-am propus sa ma lase sa merg langa un tufis, aproape de gard, ca sa “fac pipi”, sa scap de ciorapul cu ardei si sa arunc busola peste gardul unitatii. A fost de acord. M-am indreptat catre tufis si, in timp ce ma prefaceam ca urinez, am scos ciorapul cu ardei iuti si l-am aruncat in tufis. La intoarcere, am aruncat cat am putut de tare busola peste gard. Totul s-a petrecut repede si fara surprize. I-am zis apoi ca am o harta pe care trebuie s-o ascund. I-am propus s-o ingrop in pamantul afanat de langa comandament. Era o zona in care erau probabil plantate flori. M-am asezat pe bordura mica din ciment si, cu mainile la spate, am inceput sa fac o mica groapa in pamant. Am mototolit harta (vezi foto 1) si am ingropat-o cat mai adanc.
Dupa ce am terminat, a mai durat cateva minute si Mariana a fost scoasa afara. In locul ei am fost introdus eu, fara sa am posibilitatea sa discut ceva cu ea. Mai aveam asupra mea doar dictionarul roman-francez. Mi se parea insa ca nu e asa grav. Scenariul nostru, in caz ca am fi fost prinsi altundeva decat pe camp, catre fasie, era sa spunem ca eram veniti la Timisoara sa facem cumparaturi pentru nunta si doream sa innoptam la o cunostinta din localitatea Otelec. Mariana stia numele unei persoane din Otelec pe a carei fiica o cunoscuse (sau despre care ii vorbise cineva, nu stiu exact). Acea persoana era, se pare, chiar primarul comunei, dar bineinteles ca omul nu stia nimic despre noi.
Cand am intrat in incapere, un subofiter la vreo 40 de ani era asezat la o masa. Parea beat sau doar somnoros. Sau amandoua deodata. Nu parea deloc prietenos; probabil ii stricasem somnul. Mi-a cerut sa stau jos pe scaunul din fata mesei la care se afla si el. Mi-a pus o coala de hartie in fata si mi-a cerut sa scriu, fara alte indicatii. Am luat pixul si am inceput sa scriu: “Subsemnatul… declar ca…”. Incercam sa explic ca venisem in Timisoara cu intentia de a face cumparaturi pentru nunta.
Intre timp, subofiterul s-a ridicat de la masa si era acum in spatele meu. S-a uitat sa vada ce scriu si deodata m-am trezit cu o palma grea peste cap. Au urmat altele si o serie de injuraturi de mama. Mi-a spus ca-mi bat joc de el si ca o sa platesc pentru asta. Mi-a mai spus apoi ca Mariana a recunoscut ca am venit sa trecem frontiera si ca ar fi bine sa recunosc si eu. A inceput sa-mi caute in rucsac, de unde a scos dictionarul roman-francez. A cautat in zadar si alte lucruri care ar fi putut fi compromitatoare pentru noi. Mi-a pus pixul din nou in mana (il scapasem dupa primele lovituri) si mi-a cerut sa scriu ce-mi dicteaza el.
Am tras o linie pe foaia de hartie si am inceput sa scriu: “Declar ca am venit sa trec frontiera in mod ilegal…” (vezi foto 2). Am terminat si am pus pixul jos. Acum subofiterul parea satisfacut. A inceput sa-mi vorbeasca frumos. Misiunea lui se incheiase si putea sa mearga linistit la culcare. Ceea ce a si facut probabil, in timp ce noi, pana dimineata, am fost inchisi intr-o incapere unde se aflau doar cateva mese si scaune. Greseala lui, de a ma lasa sa continui declaratia pe aceeasi coala de hartie, avea, mai tarziu, sa insemne enorm pentru situatia noastra.
A doua zi dimineata, pe la 6-7, un subofiter a venit dupa noi si ne-a luat sub escorta sa ne duca in alta locatie. La iesirea din pichetul de graniceri, ni s-au pus catuse la amandoi. De fapt, am fost legati cu catuse unul de altul, eu la mana dreapta, iar Mariana la stanga. Subofiterul ne-a dus in statia CFR Checea, unde ne-a urcat in trenul care tocmai sosea in statie. Calatorii ocazionali si navetistii se uitau oarecum curiosi la noi, vazandu-ne legati unul de altul cu catuse. Subofiterul ne-a asezat pe o bancheta, iar el s-a instalat in fata noastra. Dupa ce trenul s-a pus in miscare, ne-a scos catusele. Era un semn de prietenie. Primul. Insotitorul nostru avea in jur de 30-35 de ani. Parca ii era mila de noi. Ainceput sa ne puna intrebari. I-am spus varianta noastra cu nunta si cumparaturile la Timisoara. Nu parea sa ne creada. A continuat sa ne intrebe de unde suntem, cu ce ne ocupam etc. Din discutii, o umbra de simpatie sau de compasiune fata de noi i s-a asternut pe fata. Sau cel putin eu asa am crezut. L-am intrebat ce o sa ni se intample; daca o sa fim condamnati? A zis ceva de 3 luni de zile, dar ca o sa treaca repede. I-am spus apoi ca viata mea in Romania va fi imposibila dupa inchisoare: nu voi mai putea intra la facultate. Nu a zis nimic. Atunci, mi-am luat inima in dinti si i-am spus ca va trebui sa incercam sa plecam din tara. L-am intrebat direct daca ne poate ajuta. A ramas blocat, iar Mariana imi dadea coate, surprinsa si ea de ceea ce il intreb. Dupa cateva clipe de uluiala, subofiterul a spus ca nu are cum sa ne ajute si m-a sfatuit sa nu mai vorbesc cu nimeni despre aceste lucruri.
Am mers cu trenul pret de vreo jumatate de ora. Ne-a spus ca ne duce la Jimbolia, unde vom fi tinuti pana luni. Ne-a spus insa ca va vorbi acolo sa se poarte frumos cu noi. Cand am ajuns la garnizoana din Jimbolia, ne-a predat unui militar caruia i-a spus, intr-adevar, sa aiba grija de noi. Nu stiam ce ar putea sa insemne asta. Ne-a preluat un soldat si ne-a dus imediat intr-o cladire unde erau mai multe celule. Era arestul garnizoanei. Ne-a pus pe amandoi in aceeasi celula. Aveam sa inteleg mai tarziu ca aceasta era o favoare care ni se facea, in urma cererii subofiterului care ne adusese. Era sambata dimineata si cred ca eram singurele persoane pe arest in acel moment. Incet-incet, pe masura ce timpul se scurgea, arestul a inceput sa se populeze. Am inteles mai tarziu cum functiona sistemul. La Jimbolia trebuia sa stam pana luni dimineata, cand venea un procuror de la Timisoara sa ne dea mandat de arestare sau sa ne elibereze, in urma unei anchete pe care urma sa o faca.
Am petrecut toata ziua de sambata in celula. Am iesit doar la WC si am fost dusi la cantina sa mancam ceva. Nu-mi amintesc exact acest episod, dar cred ca ni s-a dat ceva din ce mancau si granicerii. Pe timpul zilei si seara, tot mai multa lume a sosit in celulele invecinate. Pe arestul in care eram, cred ca erau 9 sau 10 celule in total. Niste incaperi de aproximativ doi metri pe trei, fara paturi, cu ciment pe jos si cu usi de metal. In noaptea de sambata spre duminica, am dormit in aceeasi celula cu Mariana. Ni s-au adus una sau doua paturi, cred tot ca urmare a interventiei subofiterului nostru. Asta aveam s-o aflu a doua zi, cand lucrurile aveau sa se schimbe radical.
A doua zi, pe la orele zece, a venit in inspectie ofiterul de serviciu pe garnizoana. A deschis celula in care ma aflam cu Mariana si a inceput sa tipe la soldat intrebandu-l de ce suntem impreuna in aceeasi celula. Soldatul a baiguit ceva, ca am fi prieteni cu subofiterul cutare. Nu retin numele “prietenului” nostru. Ofiterul a cerut pe un ton violent sa fiu mutat imediat in alta celula. Am fost dus intr-o celula unde mai erau 3-4 barbati. Pentru putin timp, fiindca aproape imediat, soldatul a venit sa ma scoata afara.
M-a dus in biroul ofiterului care tocmai facuse scandal. Mi-am dat repede seama ca am fost scos la ancheta. M-a intrebat de unde il cunosc pe subofiterul despre care s-a spus ca-mi este prieten. I-am zis ca nu-l cunosc deloc si ca nu suntem prieteni. M-a intrebat atunci de ce acesta a intervenit pentru noi. I-am spus ca nu cred ca a intervenit, iar daca a facut-o a fost probabil fiindca i-a fost mila de noi. M-a intrebat atunci de ce am vrut sa trecem frontiera. I-am spus ca totul este o greseala si ca noi nu am vrut sa trecem frontiera. Atunci s-a ridicat nervos si mi-a dat o palma. Una singura, dar puternica. Mi-a zis ca sunt un porc mincinos, fiindca deja am recunoscut ca am venit sa trec frontiera. I-am replicat ca declaratia mi-a fost luata cu forta, dupa ce am fost batut. Asta l-a facut, cred, sa bata in retragere. Nu a comentat in nici un fel afirmatia mea legata de bataie, dar mi-a zis ca sunt intr-un mare rahat. Cu asta eram si eu de acord. Mi-a mai spus ca luni o sa vina procurorul care o sa decida ce vor face cu mine, dupa carem-a trimis inapoi in celula.
(continuare in numarul urmator)

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare