Frontiera de vest, 20-23 octombrie 1989 (III)

Citește și

Bianca Andreescu și Simona Halep, înscrise la US Open

Bianca Andreescu, deținătoarea titlului, s-a înscris la ediția din acest an a US Open, la fel ca și Simona...

Facebook a eliminat o reţea de conturi pro-Trump care opera din România

Compania Facebook a anunţat joi că a eliminat recent o reţea de conturi care promova, din România, campania pentru...

Bilanțul zilei în Quebec: 123 de noi cazuri și un deces. Crește numărul persoanelor internate la terapie intensivă

În ultimele 24 de ore, provincia Quebec a înregistrat 123 de cazuri noi de coronavirus, aducând numărul total de...

(urmare din 20 octombrie)
Pe la pranz, am fost scosi cu totii afara sa ni se dea de mancare. Eram cateva zeci de persoane, barbati si femei, copii si persoane in varsta. Pana am mancat cu totii a durat mai bine de o ora. Sau asa cred. Discutam unii cu altii, povestind fiecare de ce este acolo, unde a fost arestat etc. Imi amintesc de o familie compusa din 7 persoane, dintre care cel mai mic membru era tinut in brate, iar cel mai in varsta avea, cred, peste 70 de ani. Cineva mi-a spus ca era o familie de pe langa Timisoara, care a vrut sa treaca frontiera in noaptea de sambata spre duminica, ghidata de o calauza. Pe cel care a jucat rolul de calauza l-am vazut ceva mai tarziu. Era un individ brunet, pazit de un soldat. Mergea greoi, incercand sa calce cat mai usor. Fusese, din cate am inteles, batut la talpi de soldati. Am aflat apoi ca persoanele care jucau rolul de calauze erau batute crunt, fiindca le dadeau mult de furca granicerilor. Dar cel mai crunt erau batute persoanele prinse cu arme asupra lor: cutite mai ales, rangi de fier sau alte instrumente de acest tip. S-a intamplat ca militari in termen sa fie ucisi sau batuti bestial de cei care incercau sa fuga din tara. Replica soldatilor era nemiloasa cand intalneau astfel de situatii. Mi-am amintit atunci de tentatia mea de a-l impinge pe soldat din tren.
In noaptea de duminica spre luni s-a petrecut un lucru demn de retinut. Eram intr-o celula unde se mai aflau, cred, alte 8-9 persoane. Seara tarziu, probabil spre ora zece, a venit un soldat sa le scoata pe fete la ancheta. Prin usile metalice vorbisem cu Mariana si aflasem ca mai era in celula cu o fata. Cand soldatul a venit sa le scoata din celula, Mariana mi-a spus ca sunt scoase afara. Dupa plecarea lor, un barbat din celula mea, care parea sa aiba experienta de acest gen, mi-a zis ca fetele vor fi violate. M-a intrebat cine este fata cu care am vorbit. I-am spus ca este prietena mea. Atunci mi-a zis ca trebuie sa fac repede ceva. Am inceput sa strig la soldatul care facea de garda in fata arestului. Nu auzea sau se facea ca nu aude. Atunci am inceput sa bat cu picioarele in usa metalica. Dupa putin timp, usa de la intrarea principala s-a deschis si, prin usa metalica, soldatul m-a intrebat rastit ce vreau. I-am spus ca vreau s-o aduca pe Mariana inapoi sau sa ma scoata si pe mine la ancheta. I-am spus ca daca nu face asta voi raporta a doua zi comandantului. Mi-a spus sa tac din gura daca nu vreau s-o patesc. Am replicat ca este sotia mea si ca, daca i se intampla ceva, o vor incurca rau. A plecat fara sa-mi dea vreun raspuns. Dupa 10-15 minute, Mariana a fost adusa inapoi. Singura. Colega ei s-a intors in celula tarziu dupa miezul noptii. Mariana mi-a zis apoi ca tanara fusese violata de mai multi soldati. Arata rau si se simtea rau. Probabil ca o scapasem pe Mariana de o experienta teribila.
Alte persoane au mai fost aduse in celula noastra in timpul noptii. La un moment dat, eram 11 sau 12 persoane. Nu era nici un pat in celula, iar pentru a dormi ne intinseseram direct pe ciment. Fara patura sau altceva de acest gen. Pentru a incapea cu totii trebuia sa stam pe o parte, ca sardelele. Nu puteam sa ne intindem pe spate sau macar sa ne intoarcem pe partea cealalta. Cei mai grasi ocupau loc cat pentru doua persoane. Altii reuseau sa adoarma si sforaiau de vuia tot arestul. Se trezeau imediat cu un ghiont in spate; dupa cateva minute o luau insa de la capat. Eram cu totii obositi peste masura, atat din cauza lipsei de somn, cat si din cauza stresului prin care treceam.
In acele zile de arest, am aflat istorisiri dintre cele mai diverse. Cea mai interesanta mi s-a parut povestea a trei tineri care fusesera prinsi undeva la granita cu Austria, la punctul de frontiera de la Maribor (situat la doar 50 de km de Graz, Austria, Maribor este al doilea oras ca marime din Slovenia de astazi, atunci facand parte din fosta Iugoslavie). Plecasera din Romania inchisi intr-un vagon de marfa care trebuia sa ajunga in Austria sau Germania. Cineva ii inchisese si pusese sigiliul dupa intrarea lor in vagon. In mod normal, acel vagon avea sa mai fie deschis doar la destinatia finala. Sau la vreun control vamal aleatoriu. Ceva de genul acesta se intamplase si cu ei. Au fost arestati de granicerii iugoslavi (sau de cei austrieci, nu stiu sigur), trimisi inapoi in tara si predati granicerilor romani. Fusesera adusi in celula cu tot cu un geamantan plin cu felii de paine uscata si cu doua sau trei bidoane din plastic cu apa potabila. Erau pregatiti sa stea inchisi in vagon pana la zece zile. De multe ori, vagoanele de marfa erau “uitate” prin triaje inainte sa fie agatate la o garnitura catre destinatia finala. Painea uscata si apa ne-au prins tuturor bine, fiindca am mancat cu totii pesmeti si am baut apa, in lipsa de ceva mai bun. Ni s-a dat o singura masa pe zi, la pranz. Pentru restul trebuia sa ne descurcam.
Alte persoane fusesera prinse de granicerii iugoslavi imediat ce patrunsesera pe teritoriul lor. Trecutul frontierei era o loterie. Daca reuseai sa treci “dincolo”, puteai sa ai norocul sa nu fii dat inapoi sau sa fii dat. Nu cred ca era o regula. Sau poate era, iar unii soldati o respectau, in timp ce altii nu. Cei care nu erau dati inapoi erau poate norocosi sa dea peste soldati sau subofiteri de genul celor doi care m-au ajutat si pe mine soldatul de la Jimbolia si “prietenul” meu, subofiterul. Cei care erau dati inapoi aveau poate “norocul” sa dea peste militari de genul subofiterului care ma batuse sa declar ca am venit sa trec ilegal frontiera. Cine stie?
A treia zi de arest, luni, am fost lasati in curte mai multe ore, dar eram paziti de soldati. In celule nici nu prea mai aveam loc, iar noi arestati continuau sa soseasca. Toata lumea astepta sa vina procurorul de la Timisoara. Intr-adevar, spre dupa amiaza si-a facut aparitia un ofiter in uniforma bleumarin. La putin timp dupa sosirea lui, au inceput sa ne bage la ancheta. Ne luau pe rand si ne duceau intr-o incapere din comandamentul garnizoanei.
Cand a venit randul meu, am intrat intr-o incapere in care se afla procurorul venit de la Timisoara, impreuna cu ofiterul care ma “anchetase” cu o zi inainte. Procurorul era scund, usor rotofei, cu o figura mai curand blanda. Aspus ca este procurorul Popa si mi-a cerut sa stau jos. “De ce ai vrut sa treci frontiera?”, a fost prima intrebare care a venit, inainte chiar sa am timp sa ma asez. I-am spus, la fel cum mai spusesem inainte, ca nu am venit sa trec frontiera si ca am fost batut sa declar acest lucru. S-a uitat la mine lung si mi-a zis ca nu este adevarat ca am fost batut, ca “la noi nu bate nimeni”. M-a intrebat atunci, pe neasteptate, daca m-a batut cineva acolo, la Jimbolia. Am lasat capul in pamant, facand o pauza lunga. I-am spus apoi, cu voce soptita, ca nu, “nu m-a batut nimeni aici”. Ofiterul care ma lovise era langa mine. Am ridicat capul si i-am ocolit privirea, uitandu-ma in ochii procurorului.
In acea clipa s-a petrecut ceva care avea sa fie salvator pentru mine. Ofiterul i-a spus ceva procurorului, dupa care au iesit impreuna afara din birou. Dupa un minut numai, s-au intors amandoi in incapere, iar procurorul a inceput sa-mi vorbeasca: “Esti un berbec, mai, daca ai ajuns in situatia asta… Va dam drumul, du-te afara si asteapta!” Am iesit in curte si pe chipul meu se putea citi o bucurie greu de ascuns. Mariana se afla in fata usii si ma privea nedumerita. I-am repetat vorbele procurorului, dar ea ma privea cu neincredere. Nu-mi amintesc ca ea sa mai fi fost anchetata.
Am mai stat pret de doua-trei ore in curte. La un moment dat, ne-au cerut sa ne adunam intr-un grup compact si am inteles ca se fac pregatiri de plecare. Urma sa fim dusi la Timisoara. Faptul ca nimeni nu venea sa-mi spuna ca sunt liber si ca pot pleca m-a facut sa cred ca totul nu fusese decat o gluma. L-am zarit pe procuror si i-am amintit ca spusese ca ne elibereaza. Mi-a zis ca acest lucru se va intampla la Timisoara.
Am fost urcati in camioane militare, cu prelata. Eram, cred, aproximativ o suta de persoane arestate in zona de frontiera sau date inapoi de granicerii sarbi de sambata noaptea incoace. Procurorul Popa urma sa vina cu o masina de teren, un Aro de armata. De fapt, tinand cont de viteza de deplasare, procurorul ar fi trebuit sa ajunga la Timisoara inaintea noastra. Cand am ajuns acolo, ne-au introdus intr-o cladire mare, probabil sediul Militiei Timisoara.
Ne aflam pe un hol lung, insirati unii in spatele celorlalti si asteptam sa ne vina randul pentru a fi luati in evidenta. Eu ma uitam dupa capitanul in uniforma bleumarin sa-i amintesc sa ne dea drumul. Nu-l vedeam pe nicaieri. Am intrebat de el si mi s-a spus ca masina lui a ramas in pana si ca o sa intarzie. Pentru moment, nu am avut nici o reactie, dar situatia avea sa devina foarte curand critica. Cativa soldati incepusera sa separe barbatii de femei. Barbatii erau asezati intr-un rand separat; la inceput, n-am inteles de ce, dar m-am lamurit foarte repede. Coada era la frizer: toti barbatii erau tunsi zero. Am inteles atunci ca arestatii din acea incapere urmau sa fie inchisi pe mai departe si, cel mai probabil, condamnati la inchisoare pentru tentativa de trecere sau pentru trecere frauduloasa a frontierei. Aceste fapte se pedepseau cu trei luni pana la un an de inchisoare.
Dar problema mea nu era asta, fiindca inca mai credeam ca procurorul Popa ma va elibera, insa riscam sa fiu tuns zero pana ce acesta sosea. M-am retras catre capatul cozii si am incercat sa-i explic unui soldat ca era o greseala faptul ca am fost arestati si ca procurorul Popa a spus ca ne elibereaza. Soldatul s-a uitat lung si neincrezator la mine. M-a intrebat atunci de ce am fost adusi acolo. Nu am stiut ce sa-i raspund. A raportat totusi unui superior, care a zis sa-l asteptam pe capitanul Popa.
La un minut numai, l-am vazut pe procuror cum intra grabit in cladire. M-am dus in intampinarea lui, dar soldatul mi-a cerut sa intru inapoi in rand. Procurorul se indrepta totusi in directia noastra. L-am oprit si i-am amintit ca a spus ca ne elibereaza. S-a uitat atunci la mine si la Mariana si i-a spus soldatului sa ne scoata afara. In fata mea mai erau doar cateva persoane pana imi venea randul sa fiu tuns. Ar fi fost o catastrofa pentru mine: uram sa fiu tuns zero.
In mai putin de un minut am ajuns afara, unde era deja intuneric. Ceasul se facuse aproape 8 seara. Primul drum pe care l-am facut a fost la un restaurant, unde am comandat ceva de mancare. Eram cumplit de flamanzi amandoi. Nu mancaseram mai nimic toata ziua. Dupa ce am mancat, am iesit in strada si ne-am indreptat catre gara. Ideea era acum sa ne intoarcem la Lupeni. Am intrebat-o pe Mariana daca vrea sa incercam din nou sa trecem frontiera, dar a refuzat categoric. M-am gandit pentru o clipa sa o las sa se intoarca singura la Lupeni, iar eu sa incerc din nou sa trec frontiera. Gandul ca la Lupeni as putea fi arestat de Securitate ma ingrijora putin. Insa aceasta posibilitate mi se parea destul de indepartata acum. Eram obositi si aveam nevoie de odihna. Cele trei zile de arest ne epuizasera.
Cred ca am avut un tren de intoarcere la Lupeni pe la orele 11 noaptea. A doua zi dimineata eram la Petrosani, iar de acolo am luat un alt tren catre Lupeni. Sau autobuzul, nu mai tin minte. Am ajuns acasa pe la orele zece dimineata. Era marti, 24 octombrie. Experienta “frontiera de vest” luase sfarsit intr-un mod lamentabil, dar aveam sa intram amandoi, foarte curand, intr-o alta experienta, de departe cu mult mai trista si mai dureroasa, aceea a Securitatii romane.
Aveam sa fim arestati in aceeasi zi, pe la orele 17, de o echipa de militieni si de securisti, cinci in total, pentru afisele lipite pe magazinele din Lupeni, cu 5 zile in urma. Securitatea, aveam sa aflu cu cateva ore inainte de a fi arestati, intorsese pe dos Valea Jiului in cautarea celor care “pregateau o actiune de protest”. Am fost arestati de Securitatea romana pe 24 octombrie 1989, la orele 17, la Lupeni, iar pe 27 octombrie am fost transferati la Bucuresti, la Departamentul Securitatii Statului (vezi facsimil). Am fost acuzati de “propaganda si actiuni impotriva oranduirii socialiste”, cu condamnare intre 5 si 15 ani. Revolutia din 1989 inceputa la Timisoara, pe 16 decembrie ne-a eliberat, 60 de zile mai tarziu, pe 22 decembrie, la orele 13:30. Cei care ne-au scos din celule si ne-au spus ca suntem liberi, fara sa ne spuna insa de ce, au fost aceiasi gardieni care ne pazisera timp de doua luni pe arest. Cum de am fost descoperiti de Securitate, ce s-a intamplat inauntru, pe timpul arestului, si afara, dupa eliberare, este o alta poveste.

- Publicitate -

- Publicitate -

- Publicitate -

Articolul precedentRemes a ajuns in meniu
Articolul următorAgenda comunitara
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Montreal Canadiens a eliminat Pittsburgh Penguins

Echipa Pittsburgh Penguins, câştigătoarea Cupei Stanley în 2016 şi 2017, a ratat calificarea în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de...
- Publicitate -

Canada a decis să contraatace și să impună sancțiuni Statelor Unite

Canada a anunțat că va replica la taxele americane pe aluminiul canadian și va impune taxe vamale de 10% la o serie de produse...

Bilanțul zilei în Quebec: 108 noi cazuri, niciun deces

Quebec a înregistrat 108 cazuri noi de infecție cu COVID-19, ceea ce duce numărul total de persoane infectate de la începutul pandemiei la 60.241....

Ultima banchiză intactă canadiană s-a prăbuşit în ocean

Ultima banchiză intactă din regiunea canadiană a Cercului polar de nord s-a prăbuşit în ocean, pierzând mai mult de 40% din suprafaţa sa în...

Arabia Saudită, acuzată că a trimis o echipă de asasini în Canada. Canadienii le-au refuzat intrarea

Un fost spion saudit l-a acuzat joi pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, cunoscut drept MBS, că a încercat să-l asasineze...
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -