Punctul pe vedere. Si daca Dumbledore nu ar fi gay

Urmaresc, de ceva vreme, intalnirile cu publicul ale comisiei Bouchard-Taylor. Si tot de ceva vreme ma intreb care e rostul continuarii lor, fiindca ideile s-au epuizat de mult si totul nu e acum decat o morisca a redundantei. Sa fie, asa cum scrie jurnalista Rima Elkouri in La Presse, doar un pretext pentru ca oamenii sa se defuleze, lasand deoparte toate inhibitiile si pronuntand toate “prostiile xenofobe” care le trec prin cap? Pardon, nu oamenii, quebechezii trebuie spus. Mai exact, quebechezii de souche. Daca e asa, mi se pare grav, fiindca arata cata ura si cate resentimente s-au strans in sufletul acestor oameni impotriva “strainilor”. O ura care poate motiva cu usurinta proiecte de lege pecum cel al Paulinei Marois, cea care si-a propus, de cind a sosit la carma PQ, sa fie “à l’écoute des citoyens.” A unor anumiti cetateni, vedem acum.
Sa fim bine intelesi: si eu sunt impotriva anumitor acomodari, ceea ce e explicabil. (Ca femeie, nu mi-ar conveni sa fiu intr-o zi lapidata in Place Versailles de unii care nu ar fi de acord cu coafura sau cu fusta mea cea noua.) Si cred ca nu exagerez cand spun ca multi dintre europenii de pe aici sunt impotriva. Sa ne gandim numai la cei ai caror copii ar veni de la scoala entuziamati de frumosul cutit al noului lor coleg. Nu am insa nimic contra basmalelor (de fapt, mai mult ma deranjeaza belciugele in nas) sau chiar a unor geamuri vopsite si pot intelege ca, la spital, te simti mai bine daca préposé-ul care te ajuta e de acelasi sex cu tine. Si asta nu are, adeseori, nimic de-a face cu religia.
O regula a bunului-simt poate ajuta cu usurinta societatea sa navigheze printre cererile “mai extravagante”, inainte ca ele sa devina prilej de isterie nationala. Dar parca despre asta si trebuia sa se discute: despre acomodarile rezonabile. Cand colo, am senzatia ca nu mai e deloc vorba despre rezonabil sau nu, pentru ca aud tot mai des recomandarea facuta celor veniti “d’ailleurs” de a se intoarce la ei acasa, daca au cea mai mica critica de facut la adresa generoasei societati “d’accueuil”. Ceea ce e cu totul altceva.
In cadrul lucrarilor comisiei am ascultat, nu cu mult timp in urma, o doamna care se vaita ca nu gaseste, de ani de zile, post la timp plin in invatamant. Din pricina imigrantilor, pe cat se pare, fiindca propria competenta nu era nicio secunda pusa sub semnul intrebarii.
Citind apoi despre cazul localnicilor din localitatea Lamarche (din LacSaint-Jean) care se razboiau cu o familie de francezi pentru simplul motiv ca acestia aveau afaceri infloritoare in zona, mi-a cazut sub ochi explicatia primarului Tremblay (alt Tremblay, nu al nostru): satenii sunt invidiosi pe reusitele imigrantilor. O realitate care, zice el, nu e numai a localitatii sale, ci a intregii provincii.
Asta ar explica de ce nu sunt recunoscute diplomele, de ce nu se faciliteaza accesul la Ordine si multe altele…
Dar daca asa stau lucrurile, problema vopsirii geamurilor ramane, cu adevarat secundara. Sau trece, daca vreti, in plan metaforic.
Citeam, deunazi, un articol, despre tulburarea provocata de revelarea homosexualitatii lui Dumbledore, celebrul profesor din Harry Potter. La cata surescitare a provocat aceasta dezvaluire, ma intrebam ce s-ar intampla daca J.K. Rowling s-ar razgandi si ar spune ca a glumit? Cred ca si-ar pune viata in pericol. Cam asa si cu acomodarile: incercati numai acum sa spuneti cuiva ca acestea nu pun nicicum in pericol identitatea sau limba quebechezilor…