Dumitru Vasescu a fost unul dintre studentii cu rezultate remarcabile la École Centrale din Paris, unde si-a facut studiile. Nascut la Iasi, in jurul anului 1860, el si-a dovedit inca din copilarie inclinatia spre tehnica, mesterind zavoare si broaste la usile casei parintesti. Cand a fost sa opteze pentru continuarea studiilor liceale a ales, in mod firesc, ingineria.
In timpul studiilor pe care le face la Paris, Dumitru Vasescu isi amenajeaza un mic atelier, pentru a lucra la un proiect care-l preocupa de ceva vreme: realizarea unui automobil. El a realizat un automobil cu aer care a fost salutat de revistele vremii ca fiind cea mai performanta masina de acel gen a perioadei. Caracteristica era si alcatuirea rotilor din spate: roata de cauciuc era legata de o alta, metalica, printr-o serie de benzi de cauciuc. (De notat ca abia in 1890 Dunlop inventeaza roata pneumatica). Toate accesoriile mecanismului sunt la vedere, la indemana celui care conduce automobilul. In partea dreapta se afla un fel de volan, care se rasucea cu o singura mana. Ca si la automobilele moderne, vehiculul inventat de Vasescu avea doua frane. Interesanta era si asezarea parghiilor de comanda la directie, dispuse astfel incat normalele pe planul rotilor sa treaca totdeauna prin acelasi punct. Rezervorul de apa se afla sub scaunul mecanicului.
Masina cu abur construise si Cugnot, inca din 1770, destinata sa transporte tunuri. Un american si doi mecanici englezi au si ei incercari de a face un autovehicul sa se deplaseze cu ajutorul fortei aburilor. Dificultatea consta in rezistenta pe care masina o opunea la inaintarea pe un teren mai accidentat. O vreme, aceste inventii au luat locul cailor care trageau vagoanele de carbuni in mine. Masinile circulau, desigur, pe sine, insa faptul ca sinele erau foarte inguste facea aproape imposibila urcarea pantelor. Abia in 1814, Stephenson si fiul sau construiesc o masina-locomotiva cu o greutate suficienta pentru a adera la sina.
Vasescu nu dorea insa ca masina lui sa circule pe sine, ci pe orice fel de drum. La inceputul anilor ‘80 motorul cu explozie nefiind suficient de bine pus la punct (in 1885 si 1886, Daimler si Benz inventeaza primele masini care au motor cu explozie), varianta cea mai la indemana parea sa fie tot motorul cu abur. Nu era doar parerea lui: multa vreme, expertii au considerat ca viitorul apartine masinii cu abur, deoarece aceasta nu avea nevoie de complicatul mecanism al ambreiajului si al cutiei de viteze, pe langa ca si celelalte piese erau mult mai simple, capacitatea de transport mai mare si comenzile mult simplificate. Oricum ar fi, automobilul cu abur marcheaza o etapa importanta in istoria autovehiculelor terestre, iar DumitruVasescu poate fi considerat unul dintre precursorii automobilului de astazi.
Un alt inginer roman care a contribuit la perfectionarea automobilului a fost Aurel Persu. El a fost printre primii care a studiat aplicarea formelor aerodinamice la automobile. Inca din 1920, Persu ajunge la concluzia ca automobilul ar trebui sa aiba forma alungita a unei picaturi de apa in cadere, sectionata longitudinal in doua parti. Considerand ca volumul cel mai mare al autovehiculului este in fata, inginerul a concluzionat ca acolo trebuie plasati calatorii, in vreme ce motorul urma sa fie plasat in partea din spate. Incluzand si rotile in interiorul liniei aerodinamice, trebuia solutionata problema diferentei lungimii axului intre rotile din fata si cele din spate.
In 1923, Aurel Persu construieste un astfel de automobil si-l breveteaza mai intai in Germania, apoi si in alte tari. Strabate cu el peste 100.000 de kilometri. In 1936, inginerul sustine o prelegere la Academia Romana despre “Automobilul aerodinamic corect.” Inventia lui a atras atentia celor de la General Motors si de la uzinele Ford, care au vrut sa-i cumpere brevetul. Cum nu i se garanta punerea lui in practica, Aurel Persu a refuzat toate ofertele. (Se stie ca anumite inventii sunt cumparate de o firma, pentru a impiedica o firma rivala sa le obtina. Asta nu insemna ca sunt utilizate, fiindca uneori ele necesitau schimbarea radicala a instalatiilor de productie.)
(Bibliografie: Dinu Moroianu, I.M. Stefan, Focul viu, Pagini din istoria inventiilor si descoperirilor romanesti, Bucuresti, 1963)