Punctajul. La hochei, in sistemul american, pentru a face intalnirile mai palpitante, nu exista meci nul. Se joaca trei sferturi a cate 20 de minute fiecare. Daca se termina la egalitate, urmeaza 5 minute de prelungiri, cu doar patru jucatori de camp, unde functioneaza regula golului de aur: cine inscrie primul castiga meciul.
In cazul in care egalitatea se mentine, se trece la lovituri de departajare, in serii de cate trei. Spre deosebire de fotbal unde penalizarile se executa de la punct fix-, la hochei, jucatorul care executa pleaca de la centrul terenului, iar portarul are voie sa se miste.
Se atribuie doua puncte pentru o victorie, un punct daca se pierde in prelungiri ori la lovituri de departajare, zero puncte pentru infrangere in timpul regulamentar de joc.
Reguli de joc. Cei patru arbitri pot sanctiona incalcarea regulamentului. Principalele reguli sunt:
– Discul dur de cauciuc, pucul, este manuit doar cu crosa. Jucatorii pot folosi patinele pentru a devia pucul, dar miscarea patinei nu trebuie sa fie de lovire. Daca pucul este in aer, poate fi atins cu mana si repus pe gheata, cu conditia sa nu fie vorba de un sut pe poarta, unde doar portarul poate interveni.
– Sunt permise pasele inainte
– Este interzisa ridicarea crosei deasupra umerilor
– Jucatorii adversi pot fi impinsi, pentru a-i impiedica sa joace pucul, dar nu pot fi loviti cu crosa, cu pumnii, cu genunchiul, piciorul sau cotul. Nu li se poate pune piedica. Pentru toate aceste infractiuni, jucatorul este eliminat timp de 2 minute, timp in care echipa sa este in inferioritate numerica. Infractiunile grave sunt penalizate cu eliminari de cinci minute.
– Initierea unei batai, participarea la o bataie si orice infractiune violenta pot antrena o multime de pedepse, mergand pana la o eliminare de 25 de minute.
– Daca portarul prinde pucul, jocul se reia printr-o angajare 1 la 1 dintr-unul din cercurile din apropierea portii
– Offside este atunci cand un jucator trece, in atac, peste linia albastra inaintea pucului
– Pasa peste doua linii atunci cand un jucator paseaza unui coechipier si pucul traverseaza doua din cele trei linii care marcheaza centrul terenului.
Acestea sunt regulile de baza, cele care va vor permite sa vizionati un meci de hochei fara a fi complet straini de ceea ce se intampla la televizor. Pentru regulile subtile ale acestui joc, ascultati explicatiile comentatorilor tv sau informati-va pe internet. Manualul regulilor din NHLare doar 232 de pagini.
Curiozitati
Mai mult de jumatate din jucatorii care evolueaza in LNH sunt canadieni. Canada are doar 6 echipe in liga, restul de 24 fiind din Statele Unite;
Canadiens Montréal este echipa care a castigat cele mai multe cupe Stanley: 24. La distanta se afla Toronto Maple Leafs, cu 13 cupe castigate;
LNH a fost infintata la Montréal, in 1917;
Hocheiul este unul din marile sporturi din America de Nord inventate de canadieni. Stiti ce alt mare sport este o invetie canadiana? Baschetul, inventant de James Naismith in 1891.
La hochei, durata pauzelor depinde de televizarea meciului la nivel national. Daca nu este televizat, pauzele sunt de 15 minute si jumatate; daca da, pauzele sunt de 17 minute.