Aventurile unui judoka in Tara Soarelui Rasare

A trecut mai mult de o saptamana de cand suntem in Japonia si-n afara de antrenamente deosebit de tari si de lungi, am avut si alte cateva experiente inedite.
Saptamana trecuta, la sfarsit, a venit o echipa de coreence de la o universitate din Coreea de sud. Cam 25 de fete. Se pregatesc pentru Universiada din Thailanda .
Au doi profesori un barbat cam de 45-50 de ani si o femeie tanara si foarte, foarte draguta, inalta; nu parea sa fi facut judo. Aflu ulterior ca este campioana olimpica de la Atlanta, 1996.
Spun asta fiindca japonezele de aici au, aproape toate, urechile facute ferfenita si in forma de conopida, ca baietii.
In timpul antrenamentului observ cum coreeanul striga destul de tare, parca ar fi fost la un concurs. Urla efectiv la fete.
Faza inedita: in sala exista o toba mare, pe care nu am vazut ca cineva sa o foloseasca. Toba are alaturi un bat cu diametrul de 7-8 centimetri, lung de 50. La un moment dat, il vad pe coreean cu ciomagul asta in mana, cu o atitudine amenintatoare. Dupa o repriza de randori, urla la o fata. Fata vine si se culca pe burta, supusa, iar antrenorul ii trage cateva ciomege la spate. Dar cole, ca la Faltiseni, pe timpul lui Creanga. Eu raman inmarmurit; continui sa ma uit.
“Asasinul“ – caci are o mecla de asasin profesionist – continua sa tina bastonul in maini, pe urma il baga la centura, continuand sa urle la diverse faze ale randori-ului. Mai multi antrenori occidentali schimba priviri, fac comentarii. Pana la urma, asasinul pune bastonul pe pervazul ferestrei. Cred ca a sesizat uimirea celor care nu erau asiatici. N-am pus nicio intrebare vreunui japonez. In urmatoarele zile a renuntat la ciomag, dar le trage de urechi si de par, purtandu-le de urechi cativa metri prin sala atunci cand nu e multumit.
Alta: aseara am fost invitati toti antrenorii straini de catre Okada sa mergem la un restaurant. Ne duce el cu masina. La restarant mancam miel facut la barbecue japonez, ceva extrem de special.
Iata: pe masa la care stateau 12-14 antrenori sunt puse vreo patru marmite din lut, de forma unei oale mari. Marmitele sunt sustinute de niste trepiede sa nu atinga lemnul mesei. In loc de capac au un gratar de fonta de forma semisferica. Inauntrul marmitei aflu ca sunt carbuni incinsi. La masa sunt aduse beri si farfurii cu germeni de fasole si ceapa tocata mare si morcovi tocati mare. Plus alte farfurii cu carnea de miel in transe subtiri, fara niciun os.
Incepem cu berea. Pe urma, japonezii pun toate legumele pe gratar acoperindu-l complet. Dupa un timp, pun si transele de miel. Mancam pe masura ce se frig. E foarte bun cu un sos sau cu mustar. Cam trei-patru oameni la un gratar. Alte farfurii cu carne sunt aduse si alte farfurii cu legume, in multe serii, pana cand toata lumea se satura. Asta dureaza cam o ora (ma refer la saturare). Mesenii discuta despre judo, victorii din trecut, cine-a batut pe cine.
Lumea bea bere. Coreenii au adus niste licoare coreeana, de 20 de grade. Alcool de cereale, pe care-l toarna in berea lor si a altora cerand sa dai paharul peste cap. Asa e in Coreea. Fac si eu gestul. Coreeanul vine si bea bruderschaft cu Okada de cateva ori. Pe urma coreeanca cea draguta tot cu Okada. Incet-incet, participantii la amestecul de alcool cu bere se trotileaza: nu mai fac bruderschaft brat in brat, ci luandu-se de gat, intr-un contact fizic foarte strans. Komata devine mai volubil si face glume cu mine, imi povesteste despre sistemul din Japonia. Langa mine e o fosta campioana mondiala japoneza, cam de 40 de ani, 55 de kile.
Coreeanca e curtata si de un alt japonez, inalt, cam 35 de ani, 110 kile, Machisu il cheama, unul din profesorii de la Tsukuba. Ea se asaza langa el, el ii pupa mana, pune bratul in jurul taliei ei. Trece timpul, nu mai sunt atent la uimitoarea lipsa de pudoare a coreencei.
La un moment dat, “asasinul” se scoala si se duce spre toaleta mixta in usa careia trage cateva picioare cat poate de tare. Usa rezista. Eu raman interzis. Filipinezul de langa mine imi zice ca Okada si coreeanca sunt in interior.
In aceeasi succesiune aiuritoare «asasinul» trage cateva picioare in vitrina restaurantului care, incredibil la cata forta a pus, rezista. E incasabila. Norocul lui; daca trecea prin geam… ne aflam la etajul doi. Cativa antrenori incearca sa-l tempereze.
Asasinul ridica un scaun si n-are timp sa dea cu el in fereastra. Ceilalti il impiedica. L-ar fi rupt, cu siguranta. Ridica alt scaun. Komata, fiind cel mai mare in grad, ii lasa pe ceilalti sa se ocupe de asasin. El se uita in alta directie. Cred ca era putin jenat de situatie. Iesim. Profesorul Komata tocmai uda florile din gradina restaurantului din… rezervele de irigatie proprii. Filmele western cu batai la Saloon sunt nimic fata de faza la care am fost martor.
Ne duce acasa un taxi. Nu stiu ce s-a-ntamplat in urma mea. Sunt curios sa le vad fetele in dimineata asta, la antrenament. Taxiul m-a lasat la sala de judo de unde mi-am luat bicicleta si m-am dus la hotel, ceea ce arata ca nu eram chiar beat. Intre timp a venit echipa numarul unu a Marii Britanii. Sunt foarte tari. Au venit si niste francezi, dar nu s-au prezenat inca la antrenament. Nimeni nu sta cat noi.
Coreenii au lipsit amandoi la antrenament. Ceilalti au venit. Okada se uita in alte directii, e clar ca nu e in largul lui. Olandezul si englezul comenteaza cu voce joasa.