In ordinea importantei, pentru cei mai multi romani, 1 Decembrie este: o zi libera, sambata, Ziua Nationala a Romaniei. Ma intreb de ce aceasta ordine nu poate fi schimbata? De ce nu ne simtim mandri? Dupa ce am trait cateva Sarbatori nationale ale Canadei si Québecului am inceput sa ma intreb: ce ne lipseste pentru a ne bucura ca si ei?
Suntem prea ancorati in grija zilei de maine ca sa ne mai stea gandul la asta? Suntem prea saraci? I-as intelege pe batrani, ale caror pensii mici sunt o problema, pe parintii care se streseaza sa-si tina joburile si sa creasca coolpiii (nu este o greseala, este un termen compus din cool si copiii) care vor haine de firma, i-pod si facultate particulara. Dar nu-i inteleg pe cei tineri. Iar in Canada si Québec strazile se umplu de tineri, mandri de apartenenta lor, defiland in fata unor armate de chinezi si alti imigranti care stau pe margine si fac poze.
Poporul nostru vorbeste atata despre cat de inteligent, cat de mesianic si cat de axis mundi este el incat mi-e greu sa cred ca oamenii nu sunt mandri de apartenenta lor. Orice sondaj ne va spune ca romanii sunt mandri de faptul ca sunt romani. Sa fie doar o mandrie declarativa? Inca un capitol la care suntem buni la teorie, dar unde practica ne omoara?
Sa fie sentimentul romanesc al urii de sine – despre care Cioran spunea ca este la fel de puternic ca si sentimentul similar evreiesc – predominant? Sursa mandriei noastre este in acelasi timp si sursa neputintei noastre, a rusinii noastre? Un fel de ciuda ca puteam face mai mult, dar nu am facut?
Sa fi sters cei patruzeci de ani de comunism si de festivism fortat orice dorinta de sarbatoare in noi? Ne-au ucis ei pana si bucuria (pe care ne-o recastigam doar dupa victoriile la fotbal)? Sa fie o data prost aleasa? Sau o serbam noi prost?
Impresia mea este ca oamenii nu simt Ziua Nationala ca fiind a lor si pentru ca, de regula, o percep ca ziua in care unii se duc sa depuna coroane, in care altii defileaza in uniforma militara si in care televiziunile fac circ.
Poate ca, daca ar fi o zi in care defileaza oamenii (asa cum este aici), in care pot canta, striga pe strazile din centrul Bucurestiului (sa zicem zona Unirii-Romana) s-ar simti ca la ei acasa, asa cum trebuie. Nu am decat intrebari. Dar, de multe ori, este bine sa ai intrebari si nu raspunsuri. La multi ani tuturor! Bucurati-va!
