Morti misterioase: Cazul Labis

In aceste zile se implinesc 72 de ani de la nasterea lui Nicolae Labis si 51 de ani de cand ne-a parasit. “Poetul unui ev aprins” s-a nascut la 2 decembrie 1935, in satul Poiana Marului, comuna Malini, din actualul judet Suceava. Tatal sau, Eugen Labis, a fost invatator, la fel ca Ana Profira, mama poetului. Nicolae mai avea doua surori.
Dupa o perioada de pribegie, petrecuta in comuna Vacarea, langa Campulung Muscel, intre 1942-1945 – un refugiu impus de razboi -, familia Labis s-a intors la Malini, in mai 1945. In acei ani, tanarul Nicolae si-a desavarsit studiile primare si gimnaziale atat in comuna natala, cat si in zona Argesului. Intre anii 1946 -1952, frecventeaza cursurile unor licee din Falticeni si din Iasi, ca apoi sa fie admis la Scoala de literatura Mihai Eminescu. O scoala despre care nimeni nu preciza ce statut avea sau cu ce echivala. In mod sigur insa era o scoala de indoctrinare a tinerilor scriitori, menire ce nu avea nicio legatura cu Luceafarul de pe firma. Printre colegi i-a avut pe viitorii condeieri: Ion Gheorghe, Radu Cosasu, Gheorghe Tomozei, Lucian Raicu si altii. Diferitele prelegeri despre maiestria artistica, seminar de creatie, literatura universala, realism socialist si zugravirea omului de tip nou erau sustinute de: Veronica Porumbacu, Mihai Gafita, Eusebiu Camilar, Mihai Beniuc, Dan Desliu, Nina Cassian si alti corifei de temut. Majoritatea acestor conferentiari si profesori erau poetii de curte ai vremurilor novatoare, care ridicau in slavi comunismul.
Merita sa amintim profetiile celor ce aveau menirea sa reformeze gandirea tineretului. Versurile cu mesaj propagandistic au fost impuse in programa scolara. Din intreaga panoplie purpurie am selectat un exemplu relevant, un fragment din poezia Minerii din Maramures, scrisa de Dan Desliu in 1951: “Toadere, sa mor imi vine / Zice o voce groasa / Somnul asta pentru tine / Dusmanul de clasa / Ca aici nu hraparetii / Te-au tocmit a stare / Ci te puse straja vietii / Clasa muncitoare.”
Masurile de spalare a creierului nu s-au materializat in cazul tanarului Labis, asa cum se asteptau marii maestri ai versului mobilizator si ai frazei de esenta proletara. In toamna anului 1954, entuziastul ucenic – ce incepuse sa stapaneasca arta rimei – s-a inscris la Facultatea de Filologie, renuntand dupa un semestru. Scria poeme pentru copii, nuvele si poezii pe care le publica in revistele Viata Romaneasca si Iasul Nou, unde semna cu pseudonimul Niculai Malin.
La 2 decembrie 1956 a sarbatorit, impreuna cu un prieten, atat aparitia primului sau volum, cat si ziua onomastica ce se apropia. Tanarul Labis nu implinise 21 de ani cand incepuse sa fie convins ca Securitatea il urmareste. Pe de alta parte, se simtea invidiat de confrati pentru talentul sau, nefiresc la o varsta atat de frageda.
Finalul tragic nu a intarziat sa apara. In seara de 10 decembrie 1956, dupa ce petrecuse cu niste cunoscuti la Capsa, a fost invitat de Maria Polevoi la domiciliul acesteia din Calea Calarasi. Tanara pereche s-a indreptat spre statia Coltea. In momentul sosirii tramvaiului, Labis a cazut sub tamponul dintre vagoane, fiind tarat apoi cativa metri. S-a ales cu fracturarea coloanei vertebrale si multiple lovituri la cap. Pe patul spitalului, avand corpul inert, diagnostigat cu paraplegie, i-a dictat prietenului sau Aurel Covaci cateva versuri cu trimitere la puterea comunista: “Pasarea cu clont de rubin / S-a razbunat, iat-o s-a razbunat / Nu mai pot s-o mangai / M-a strivit / Pasarea cu clont de rubin.”
Efortul medicilor a fost inutil, ca si mobilizarea prietenilor care au donat sange. Pe 22 decembrie, la ora 2 noaptea, cel care a scris Moartea caprioarei a murit si el. A fost inmormantat la Cimitirul Bellu. Oficial, dosarul s-a clasat, victima fiind considerata in stare de ebrietate.
Este totusi greu de crezut ca poetul, chiar cu mersul impleticit, a cazut sub tramvai, deoarece nu era singur, ci cu Maria Polevoi (dansatoare la Ansamblul Armatei, din alte surse, la Ansamblul Ministerului de Interne). Poetul putea fi impins chiar de dansatoarea pe care abia o cunoscuse si care putea sa aiba aceasta sarcina discreta de indeplinit. De altfel, Maria Polevoi s-a sinucis in 1978, ducand cu ea in mormant enigma mortii lui Labis.
Referitor la aceasta tragedie, poetul Ion Gheorghe a facut doua declaratii edificatoare. Prima se refera la Nicolae Ceausescu, care a afirmat la o intrunire a CC: “in ceea ce-i priveste pe scriitori, sa nu se mai repete ce s-a intamplat in cazul Labis.” Un alt demnitar si-a indemnat consilierul sa dea la topit dosarul Labis, “deoarece este o rusine.” O ultima varianta, mai putin credibila, a fost ca poetul s-a sinucis, deoarece in ultimul timp era depresiv.
A doua zi de la tristul eveniment s-au luat masuri ca toate tramvaiele sa aiba intre vagoane cate un grilaj cu nervuratii mobile, un gardulet extensibil care sa previna pe viitor accidentele similare.