Este evident ca tot ce se consemneaza in traditia romaneasca de ziua Sf. Ierarh Nicolae (6 decembrie) vine pe doua cai: prima este cea ecleziastica, iar a doua este calea conculturatiei pe arii mari, penetrarea facandu-se mai intai in mediile orasenesti. Calendarul crestin ortodox, prin mineiul lunii decembrie, a adus chipul Sf. Ierarh Nicolae spre completarea calendarului popular autohton.
Asimilarea se face in acord cu un fond preexistent, “zilele bubatului”, respectiv 4-6 decembrie, zile tinute pentru a preveni suferintele varsatului (pojarului) la copii. Dupa traditie (cu putine deosebiri de la o regiune la alta), in aceste zile copiii mici sunt “imbarburati”, adica li se fac semne in barba si in frunte cu miere ca sa fie feriti de varsat (bubat) sau ca suferintele acestei maladii sa le fie mai usoare. Pe alocuri se dau de pomana chiar caiere de lana, ca boala sa le fie moale copiilor. Se dau de pomana turte de paine, framantate cu apa si miere (uneori, ele se pun la streasina casei alaturi de o cana cu apa, sa stinga pojarul), iar mamele cu copii mici se feresc, in aceste zile, sa manance porumb copt, fasole, seminte, fiindca altfel copiii vor face varsatul de dimensiuni similare. Copiii sunt opriti si ei de la acestea, iar in “zilele bubatului” nu se da gunoiul afara din casa, din aceleasi ratiuni. Acest ciclu apotropaic se incheie cu ziua Sf. Nicolae, Mos Nicolae sau Sannicoara, pustnicul arhiereu din vremea nefericita a imparatilor Diolcletian si Maximilian, “indreptator al credintei, chip al blandetilor si invatator infranarii”.
Datinile romanesti din ziua aceasta s-au raspandit dinspre Ardeal spre restul tarii, acolo fiind aduse din Occident, unde traditia este mult mai veche. La nemti, francezi si olandezi, ziua aceasta este consacrata darurilor pentru copiii saraci. La olandezi, se crede ca Mosul vine cu vaporul, ceea ce aminteste de minunile savarsite de sfant (salvarea unor egipteni amenintati de naufragiu pe mare sau a unui credincios recuperat de sfant din valuri), motiv pentru care pescarii din Dobrogea l-au consacrat si ei pe Sf. Nicolae ca protector in momente de cumpana (de inec). De pe aceasta filiera vine si credinta ca Mosul aduce un sac cu daruri in spate, pentru cei cuminti, si o nuia in mana, cu care pedepseste copiii neascultatori.
Functia educativa a sarbatorii a raspandit-o repede in lumea copiilor, pretutindeni la romani, si a statornicit-o la sfarsitul unui ciclu apotropaic. In aceasta zi, dupa ce la Sf. Andrei s-a pus grau la incoltit pentru testarea rodniciei anului ce vine, mamele copiilor pun ramuri de mar in vase cu apa la fereastra, spre a imboboci si chiar a inflori pana in ziua de Sf. Vasile, cand se folosesc (ca sorcova) la urarile de sanatate si prosperitate care se fac odata cu innoirea ciclica a timpului.
Crestinatatea l-a canonizat pe episcopul de Myra (284-340) ca Sfant Ierarh pentru harul sau de “indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii, aratat turmei sale ca adevar al lucrurilor”. El a luat parte la primul sinod de la Niceea (325), bucuran-
du-se de consideratia speciala a imparatului Constantin pentru faptele sale si blandetea epifanica pe care o inspira. Dupa mutarea lui la Dumnezeu cu sufletul, trupul lui a fost inhumat la Myra, in mijlocul celor pe care i-a pastorit, insa la 1087, moastele sale sunt duse de italieni la Bari, loc de pelerinaj pentru crestini. In Romania, nu intamplator numeroase biserici au hramul Sf. Ierarh Nicolae: la Bucuresti, Iasi, Buzau, la Sulina, la Pitesti… Dar si in Grecia, in British Columbia, la Montréal, unde numerosi romani ortodocsi se roaga cu evlavie sfantului spre a primi “indreptare credintei si chip blandetilor”.

Ad