1 Decembrie e Ziua Nationala a Romaniei. Prilej de intrebari pentru noi, cei care am ales s-o parasim.
Cu totii stim ca, in anii ‘90, situatia economica, dar mai ales cea politica a tarii i-a determinat pe multi dintre romani sa agate in varf de bat traista emigrantului si sa porneasca in lumea larga. Intre 1994 si 2006 romanii luau cu asalt Ambasada Canadei, pentru a obtine viza de emigrare.
Dupa ce Europa si-a deschis portile, milioane de romani au luat cu asalt tarile europene. Si totusi, la Ambasada Canadei continua sa fie o mare cerere de emigrare. Multi dintre cei care pleaca au o situatie materiala buna… Ce ii determina totusi sa faca acest pas? Vom vedea, mai jos, cateva explicatii ale unor nou-veniti.
“Canada imi era in ganduri de mult timp, dar mi-a fost greu sa gasesc curajul de a emigra. Aproape toti vecinii mei au plecat care incotro prin lume, eu eram singurul care respingeam categoric ideea asta…. Cineva trebuia sa stinga lumina. Acum doi ani, unul dintre amicii mei din Montréal s-a intors in Bucuresti pentru a-si vizita mama. A trecut si pe la noi. Ne-a descris pe indelete toate tipurile de joburi pe care le-a incercat, experientele placute si neplacute de serviciu, ne-a povestit cum a schimbat cariera sa de inginer cu cea de contabil, cum invata si cum se chinuie sa isi termine un certificat la Universitate. Ascultam si ne intrebam cum de rezista la atatea probleme: frig, oboseala, nopti nedormite, ore intregi de trafic… Surprinzator, amicul si sotia lui aratau intineriti si erau veseli mai tot timpul. Pe scurt, aratau fericiti. Dupa plecarea lor, m-am decis: am inaintat actele, am luat viza, am aterizat in Montréal si, surprinzator, imi place. Viata este mult mai relaxata, chiar daca ai foarte multe de facut si timpul nu este niciodata suficient. Desi suntem adunati de pe tot globul, ne intelegem mai bine decat noi, romanii, cu ai nostri. Ma simt mai in siguranta aici decat eram in Romania. Locuiesc cu chirie, dar am conditii mai bune aici ca locatar decat ca proprietar in Romania. Nu am inca serviciu, urmez cursurile de francizare si sunt optimist, deja stiu ce am de facut si, ca niciodata, sunt sigur de mine. Romania ramane o tara minunata si draga sufletului meu, dar prefer sa merg sa o revad doar in vizita”. (Florin, Montréal)
“De ce am ales Canada? In Romania, aveam un statut profesional privilegiat (pentru care am muncit peste 11 ani, uneori cate 16-17 ore pe zi, fara multe vacante), cu salarii aproape europene. Noi nu am ales emigrarea ca o solutie de supravietuire intr-o tara europeana, ci emigrarea cu forme legale intr-o tara superioara multora, toleranta, pasnica, si, in plus, aflata pe continent american, cu multiple oportunitati pentru baiatul nostru.” (Elena, Laval)
“Am plecat din Romania pentru ca nu mai suportam atmosfera apasatoare. Nu mai suportam faptul ca in fiecare zi se semnalau nereguli si hotii in presa si, cu toate astea, nimic nu se intampla, ca la serviciu seful era cel mai incompetent dintre toti (dar era nepotul cuiva “de sus”), ca trebuia sa facem calcule peste calcule ca sa vedem cum o sa ne descurcam cu banii. Ca aveam datorii, ca ne dadeau parintii bani de chirie, desi si eu si sotia terminasem o facultate si aveam locuri de munca… Aici insa am venit de prea putin timp ca sa pot spune ca e mai bine. Deocamdata nu ne-am gasit joburi in domeniu, iar in cazul meu (sunt inginer), nu par sa existe sanse multe in viitorul apropiat. Facem cursuri, facem (din nou) economii, speram ca va trece perioada de inceput si ca va fi mai bine. De Romania – culmea !- ne e dor. Simtim lipsa familiei, a prietenilor. Ne intrebam uneori daca bunastarea materiala va ajunge sa tina loc la tot ce am lasat in urma. Speram ca lucrurile se vor schimba radical si ca ne vom intoarce intr-o zi. E utopic, nu-i asa? (Radu, Laval)
“Am emigrat in Canada in urma cu aproape trei luni, primul si ultimul motiv fiind invatamantul de tip prizonierat care se cultiva pretutindeni in tara noastra de bastina, cu frica si munca aproape silnica, dar fara obiective clare, fara sperante de angajare dupa. Din programele scolare lipsesc Mircea Eliade, Eugen Ionesco; se invata nelipsita Miorita si ajungem, fireste, mioritici, bucurosi ca am invatat mult… intr-o universitate de negasit in topul mondial al institutiilor de invatamant universitar.
Astfel, multi dezarmeaza, altii, mai curajosi, emigreaza si raman pentru totdeauna o generatie de sacrificiu, sperand ca, totusi, copiii lor sa nu treaca prin aceleasi drame, indoieli, nesigurante. Scoala romaneasca, din pacate, scoate generatii intregi de someri cu diplome universitare, pentru ca universitatea este la moda. Dar odata ajunsi aici sau oriunde in alta parte, ne dam seama ca nu suntem bine pregatiti. Supravietuim, dar nu ne putem consacra unor obiective mai inalte fiindca, in pofida inzestrarii noastre, nu am invatat ceea ce este cu adevarat util. Mai ales in Canada, unde selectia imigrantilor s-a facut dupa criterii universitare, este foarte probabil sa nu intalnim romani cu mari succese in afaceri, ci mai curand romani cuminti, cu temele facute – pentru ca scoala de acasa ne-a invatat sa respectam regulile date fara sa le punem sub semnul intrebarii si fara sa incercam a inventa altele, la nevoie. Cum ar putea fi altfel cand intr-o facultate de economie din Romania, profesorul care te invata cum sa faci bani sta el insusi, multumit, intr-un apartament de 2-3 camere, primit de la statul roman in urma cu 30 de ani si mai bine?” (Marian, Montréal)
“Impresia despre Canada, dupa sosire, nu e diferita de cea pe care o aveam in Romania. Oricum, incepusem sa o iubesc inca dinainte de a o cunoaste. Bineinteles ca prin ochii unui turist sau ai unui privitor din afara se vad doar peisajele colorate si fotografiile de colectie, in timp ce pentru un emigrant dornic sa reuseasca integrarea intr-o lume noua, importante sunt rabdarea si perseverenta… De multe ori, mai ales in incercari grele, m-am condus dupa indemnul Reginei Isabella adresat lui Cristofor Columb, la inceperea calatoriei lui spre Lumea Noua: Pluteste drept inainte si daca pamantul pe care-l cauti nu exista inca, fii sigur ca Dumnezeu il va crea intr-adins, pentru a-ti rasplati indrazneala. Romania o sa-mi ramana totusi pentru totdeauna in suflet, cu toate lucrurile bune si mai putin bune; oricati ani vei umbla in lumea aceasta, niciodata nu vei putea uita mirosul focului si al bucatelor de acasa, din seara de Craciun.” (Dana, Montréal)
“Am venit in Canada in iulie 2007, am ales sa emigram si nu sa plecam la munca in alte tari pentru ca am vrut sa fim impreuna. Sotul meu a muncit pe un vas de croaziera in America timp de 5 ani. A fost foarte greu, fetita cea mare a fost bolnava si a stat internata in spital cateva saptamani. El nu a stiut nimic, am trecut singura prin necazul acesta si am suferit mult. Cand a venit in concediu, am hotarat sa emigram si sa nu ne mai despartim, pentru a infrunta impreuna toate evenimentele vietii. Dar cum bine se stie, orice inceput e greu. Am trecut peste dificultati si, desi nu am rezolvat totul, uneori radem de primele noastre zile aici. Tara de adoptie e frumoasa si, in general, suntem multumiti de noua noastra viata.”(Mia Elena, Montréal)
“Eu nu vad diferenta mare intre Canada si Romania. Ba, uneori, cei de aici imi par mai comunisti decat comunistii de acasa. Doar ca n-au atata experienta in rele si se cam tem de gura lumii, ca altfel, ipocrizie si coruptie e si aici destula… Eu, sincer sa fiu, am vrut sa ma intorc (si inca mai vreau), dar nu a fost de acord nevasta, a zis sa stam aici pentru copii. Mi-am gasit job destul de bunicel, de curand a inceput si nevasta-mea sa lucreze, n-o ducem chiar rau. Dar mie imi lipseste viata sociala, daca pot sa-i zic asa. Venim dintr-un oras mic, toata lumea se cunoastea acolo, nu dadeai bine coltu si incepeai sa zici: «Buna ziua, nea cutare», «Ce mai faci, vere?» Iti mai spunea unu un banc, altu o barfa… Ne strangeam seara la un mic, sa comentam meciul. Aici, bantui de nebun prin magazinele astea mari, vesnic in cautare de una sau de alta, pierd ziua si nu stiu cu ce si dau tot timpul telefoane pe la putinele cunostinte, ca sa mai aud vorba romaneasca. Oi fi eu mai inadaptabil, n-am idee. Da stau si ma intreb cateodata cum o sa fie peste zece ani… O sa fiu tot aici? Nu bag mana in foc.” (Ieremia, Rive-Sud)
“Am venit in Montréal acum 4 luni si 3 zile si suntem fericiti. Toti romanii ma intreaba de ce am emigrat. Se pare ca imaginea Romaniei s-a schimbat, mai ales de cand a intrat in Uniunea Europeana. Probabil ca si perceptia mea va fi alta peste cativa ani, cand ma voi duce in vizita. Adevarul este ca exista o mare diferenta intre a trai in Romania si a vizita Romania. Romania este o tara poleita pe dinafara si putreda pe dinauntru. Chiar daca ai un salariu bun, in euro, tot te lovesti zilnic de pacatoasele noastre mentalitati. Coruptia, aroganta, prostul gust, competitia neloiala sunt doar cateva dintre motivele venirii noastre aici. Evident, daca era vorba doar de o lipsa de bani, m-as fi dus sa muncesc zidar in Italia si, cu banii castigati, mi-as fi construit o casa sau mi-as fi cumparat teren. Dar ce as fi rezolvat? Mi-as fi cheltuit banii pentru a imbogati o mana de demnitari care isi umfla buzunarele prin munca altora. E ca un spectacol de prost gust, la care nu am mai vrut sa mai fiu partas. Aici, daca vrei sa muncesti poti, daca vrei sa inveti poti. Ai multe posibilitati, trebuie sa fii doar perseverent si ingaduitor cu tine si cu cei din jur.” (Dorin, Montréal)
“Am sosit direct la Montréal pe data de 15 iunie, anul acesta. Motivele au fost mai multe dar, in principal, am plecat datorita sistemului birocratic, datorita coruptiei si nepotismului de la toate nivelurile… Ce sa mai vorbim, in tara este un haos total. Unora le convine, deoarece legile sunt facute pentru a fi ocolite; mai greu este pentru omul care vrea sa fie corect. Sistemul institutional e jalnic; ca sa poti rezolva o problema trebuie sa ai nervi tari si mult timp… O alta dificultate pentru noi era ca, oricat munceam, rar ne puteam permite sa cumparam un lucru nou. Cea mai mare parte din salariu se ducea pe mancare. Niciodata insa nu as fi plecat la munca in Europa. Acolo suntem priviti cu dezgust de catre foarte multi, chiar daca nu meritam. Adevarul este ca ne doream ceva mai mult decat sa muncim in Europa pentru bani si apoi sa ne intoarcem in tara ca sa-i cheltuim. Ne doream o viata decenta, intr-o tara care iti mai si da, nu numai iti ia. Despre Canada ce putem spune? Pana in prezent e locul ideal pentru noi. Au si canadienii minusurile lor, dar ce tara e perfecta? In comparatie cu Romania, plusurile sunt mult mai multe.” (Andi Costel, Montréal)
“Din Romania am plecat cat am putut de iute si ziceam ca nici nu o sa mai dau pe acolo, asa eram de suparata pe ea. Si n-a trecut bine anul si strangeam ban pe ban ca sa pot merge in vizita acasa. Asa e omul, tanjeste dupa ce nu are. Or fi canadienii plini de bani, or avea ei toate conditiile, dar fericiti nu sunt, ca gem spitalele de bolnavi si se sinucid pe capete. La ce bun sa traiesti pana la 100 de ani, daca ultimii treizezi ii zaci in pat, la un azil? Pe urma stilu asta al lor de viata, ma cam depaseste. O fi si munca buna, nu zic nu, da parca trebuie sa-ti mai ramana timp si sa te bucuri de viata, altfel ce rost are?
Ma uit la mine, la serviciu: ne salutam, ne intrebam daca «ça va?», dupa care isi vede fiecare de treaba ei pana la plecare. Nici urma de comunicare, niciun moment de veselie… Parca suntem roboti. In fine, am cautat sa-mi fac un grup de prieteni romani si ne intalnim macar o data pe saptamana; nu stiu cum as fi rezistat altfel. Nu stiu inca daca regret sau nu decizia de a emigra. Daca as fi gasit in Romania macar jumatate din oportunitatile de aici, nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa plec veodata. A, si sa nu uit : imi e dor de Marea Neagra… (Despina, Montréal)
Sondaj de Anda Cismasiu
